DE ASTĂZI, LA BVB Contractele futures pe grâu încep tranzacţionarea la preţuri între 157,5 - 217,5 euro/tonă

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 noiembrie 2011

Contractele futures pe grâu încep tranzacţionarea la preţuri între 157,5 - 217,5 euro/tonă
  • document ataşat Echivalentul în cantitatea de grâu a unui contract futures
    apasă aici pentru a descărca.

    Oferta de derivate a Bursei de Valori Bucureşti este completată, de astăzi, de contractul futures pe grâul de panificaţie, cu activ suport preţul, în moneda europeană, al unei tone metrice de grâu de panificaţie produs în Uniunea Europeană, potrivit oficialilor BVB. Bursa a anunţat că, pentru şedinţa de astăzi, va lua drept referinţă cotaţiile de marţi de la Paris, respectiv 187,5 euro/tonă, pentru scadenţa ianuarie 2012, şi 184,5 euro/tonă, pentru scadenţa martie 2012, faţă de care se vor calcula limitele de variaţie (+/- 30 de euro pe tonă).

    Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, a readus în discuţie subiectul creării unei burse a cerealelor la noi în ţară. "Fără bursă, nu vom avea niciodată o valorificare a producţiei agricole", a spus domnia sa.

    Valentin Ionescu, directorul general al BVB, a declarat, ieri, că bursa nu se va opri numai la contractele pe grâu.

    Bursa a mai anunţat că nu va percepe tarife pentru contractele pe grâu, până la finalul acestui an.

    SSIF Broker Cluj-Napoca va acţiona în calitate de market maker pentru cele mai apropiate două scadenţe ale acestui contract. Garanţia minimă care trebuie depusă pentru cumpărarea sau vânzarea unui contract futures este de 1.000 lei.

    Bursa pregăteşte contracte futures cu livrare fizică, pentru următoarea perioadă, iar, în perspectivă, contracte futures pe energie şi contracte options.

    Prin noul contract futures, BVB propune posibilitatea acoperirii pierderilor din creşterea/scăderea preţului grâului.

    Pentru viitor, oficialii BVB şi-au arătat disponibilitatea să constru-iască un instrument pentru tranzacţionarea certificatelor de depozit pe cereale.

    Viorel Marin, ANAMOB: Piaţa grâului nu prea mai este considerată una de mărfuri, ci una financiară

    Volatilitatea preţurilor cerealelor nu reflectă realitatea, este de părere Viorel Marin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Morărit şi Panificaţie din România (ANAMOB). "Zgomotul pe pieţe este foarte mare. Trebuie eliminat şi extrasă tendinţa", a spus domnia sa, ieri.

    Înainte de criză, preţurile produselor alimentare urmau anumite cicluri, care puteau fi anticipate, potrivit domnului Marin, care spune că, după 2008, totul a fost dat peste cap. În opinia sa, motivele sunt fenomenele meteo cu caracter global, creşterea populaţiei, a nevoii de consum, o proastă distribuţie a resurselor, conversia unei părţi a terenurilor agricole către domeniul energetic, precum şi criza economică.

    "Preţurile pe toate produsele agricole (n.r. la porumb, grâu, orez, soia) nu vor mai cădea, dacă facem o predicţie normală, până în 2020", a mai spus Viorel Marin, adăugând însă că piaţa grâului nu prea mai este una de mărfuri, ci una financiară. Potrivit domniei sale, cererea este dată peste cap din cauza produselor structurate create de finanţişti.

    Coface: Volatilitatea pieţei şi creşterea preţurilor, riscuri majore pentru companii

    Devenind o clasă de active în sine, preţurile produselor agricole de bază au crescut, se arată într-un raport "Coface". Astfel, cu excepţia orezului, între august 2010 şi august 2011 toate produsele au înregistrat câştiguri, variind de la +15% pentru produsele din carne şi lactate, până la +26% pentru cereale şi +50% pentru zahăr. Analiştii Coface explică: "Datorită perspectivelor de producţie peste aşteptări, tendinţa descendentă indicată încă din august anul trecut nu ar trebui să se extindă. În plus, faţă de speculaţiile apăsătoare, tot mai mulţi factori au contribuit la aceas-tă creştere la nivel mondial. Cererea este în creştere, sprijinită de extinderea claselor de mijloc în economiile emergente, însoţită de obiceiurile lor alimentare în schimbare. Alţi factori care au destabilizat producţia şi au impulsionat volatilitatea preţurilor includ condiţiile meteorologice nefavorabile, bolile devastatoare, vânzările de terenuri puterilor emergente de către guverne în detrimentul culturilor locale şi lipsa de trans-parenţă cu privire la stocuri".

    În acest context, marjele şi profiturile companiilor vor fi mai mult sau mai puţin sub presiune, în funcţie de capacitatea lor de a trece la preţuri mai mari pentru clienţii lor en-gros şi cu amănuntul, potrivit Coface. Companiile mici şi mijlocii (IMM-urile) se dovedesc a fi inferioa-re gestionării volatilităţii costurilor faţă de marile grupuri internaţionale, ce pot beneficia de contracte cu acoperirea riscurilor şi sunt extrem de flexibile cu privire la îmbunătăţirea productivităţii.

    Coface consideră că în semestrul al doilea din 2011 şi în 2012, preţurile produselor agricole de bază vor rămâne ridicate în ciuda faptului că, începând cu august 2011, aceastea au intrat pe o tendinţă de scădere, la care se adaugă şi încetinirea preconizată a economiei mondiale. Tendinţa va fi sprijinită de lichiditatea abundentă la nivel mondial şi întărită de politica monetară expansionistă a Statelor Unite.

    "Deoarece este foarte posibil ca micile structuri să se confrunte cu dificultăţi în finanţarea investiţiilor, consolidarea sectorului alimentar are tendinţa să continue, în timp ce accesul către creditele bancare ră-mâne problematic. Cu siguranţă, această situaţie va conduce la o creştere a falimentelor în rândul celor mai fragile companii", se mai arată în analiza citată.

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    24 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9748
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
    Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb