De ce este săracă Africa?

În 1348, nişte femei şi bărbaţi s-au izolat într-o mică vilă nu departe de Florenţa. În oraş bântuia ciuma. În micul lor sanctuar, pentru a trece timpul, au început să spună poveşti. Acestea sunt personajele unuia dintre cele mai îndrăgite texte din istoria literaturii universale, Decameronul lui Boccaccio.

Cine spunea că nu avem nimic de învăţat din istorie? În Europa bântuie acum o epidemie. Ca în atâtea alte ocazii, venită din Asia. Şi tot ca pe timpul Morţii Negre, oamenii au început să stea închişi în casă. Aşa că am să vă spun şi eu o poveste.

În 1856, Nongqawuse, o fată din tribul Xhosa din sudul Africii, a plecat să sperie păsările de pe ogorul familiei. Când s-a întors, le-a povestit sătenilor că a întâlnit două spirite ale strămoşilor săi. Iar acestea au avut un mesaj terifiant.

Casele vor trebui dărâmate şi reclădite. Ogoarele vor trebui lăsate în paragină. Vacile vor trebui omorâte. În schimb, morţii se vor ridica din morminte şi îi vor arunca pe englezi în mare. Iar tribul Xhosa va avea vaci mai grase.

Ce urmează este de domeniul fantasticului. Nongqawuse a fost crezută de şeful tribului, care a ordonat uciderea în masă a vacilor. Rezultatul era previzibil. Zeci de mii de oameni au murit de foame, cam un sfert din populaţia regiunii.

Povestea, aşadar, este una despre originile sărăciei. De aceea ne interesează şi pe noi. România are zone unde sărăcia este generalizată, precum în Africa. Sunt fiefurile "baronilor roşii".

Ce anume produce această subdezvoltare durabilă? Povestea profetesei Nongqawuse ne indică o posibilitate. Cultura unei populaţii. Cuplată cu instituţii strâmbe şi abuzive. Membrii tribului Xhosa nu şi-au căsăpit vitele spontan. Au făcut-o la ordinul şefului. Dar i-au crezut, pe acesta şi pe mica lunatecă.

Ca şi în România, şi în Africa există resentimente la adresa unor elite. În Africa este vorba, mai ales, de omul alb. Situaţia este însă, vorba filozofului din sudul Dunării, mai complicată...

Există în sudul Africii o ţară numită Lesotho. Teritoriul acesteia este înconjurat complet de acela al Africii de Sud. Dar Lesotho nu a fost niciodată guvernată de omul alb. Şi nici nu a cunoscut regimul de apartheid. Şi totuşi, contra-performanţa sa este remarcabilă. Lesotho este ruptă de sărăcie. Peste o treime din populaţie trăieşte cu mai puţin de un dolar pe zi. Deşi cheltuieşte 12 la sută din PIB în educaţie (România, în comparaţie, un sfert din această cifră), circa un sfert din populaţie este analfabetă. Un sfert din populaţie este bolnavă de SIDA. Deţine recordul mondial la procentul de femei violate.

Cine este de vină? Nu cumva o clasă politică iresponsabilă, care în loc să se angajeze în modernizarea ţării, a preferat să extragă rentă într-o manieră cvasi-feudală?

Priviţi ce se întâmplă şi în Swaziland. Teritoriul a fost protectorat englez, însă din 1968 a devenit un regat independent. Nici aici nu a existat apartheid. Swaziland este o monarhie absolută, dublată de o administraţie coruptă. Drepturile omului sunt praf. Şi aici un sfert din populaţie este infectată cu SIDA. Supuşii sunt săraci lipiţi, însă regele are o colecţie de limuzine Rolls-Royce.

Sărăcia, aşadar, este mai degrabă o componentă a unui proces mai complex de subdezvoltare, care are rădăcini adânci în istoria şi în cultura unei societăţi. A blama la nesfârşit "forţele externe", "capitalismul", "multinaţionalele" sau "colonialismul" nu este decât o manevră jalnică de eludare a responsabilităţii.

Ca şi România, ţările africane au ajuns sub călcâiul unor cleptocraţi. Socialişti declaraţi, primul lucru pe care l-au făcut când au pus mâna pe putere a fost să creeze un sistem de sifonare a banului public. Dar de ce le-a mers?...

În parte, este şi vina unor oameni simpli. În Africa descopăr, ca şi în România, o cultură a "ciupelii". Când îţi parchezi maşina, apare lângă tine un cetăţean cu o vestă reflectorizantă. De la distanţă, ai crede că e un oficial de la primărie sau un angajat al unei firme de parcări. În realitate vesta e cumpărată din magazin, iar respectivul este un adolescent sau un bătrân. Îi dai un bănuţ şi pretinde că îţi supraveghează maşina. (Ca la Bucureşti, dar pe o scară mai mare). Te resemnezi, zicându-ţi că tot mai bine decât nimic, având în vedere rata criminalităţii din Africa de Sud...

Este greşit să se spună că Africa este fatalmente săracă. Există şi multă bogăţie în Africa de Sud. Podgoriile de aici, din regiunea Capului, sunt uluitoare. Timp de secole, viticultorii de aici, la origine hughenoţi francezi care au emigrat din cauza persecuţiilor, au muncit din greu. Dar această bogăţie există pentru că această parte a economiei locale este conectată la capitalismul mondial. Vinurile sud-africane pot fi găsite în magazine şi în restaurante, din România până în Marea Britanie.

Izolarea nu este răspunsul la sărăcie. Modernizarea este răspunsul. Capitalismul mondial modern nu este problema, ci este soluţia. Nu, vacile nu vor învia când vor decide strămoşii.