De ce mai confundă băncile centrale harta cu teritoriul şi ignoră realitatea economică?

Trecute sunt zilele în care presa internaţională întorcea pe toate feţele posibilele efecte ale temperării monetare din Statele Unite. La sfârşitul săptămânii trecute, Bloomberg ne informa că "băncile centrale au renunţat la declaraţiile privind restricţionarea politicii monetare".

În opinia analiştilor de la Deutsche Bank, "Federal Reserve are o fereastră mică de acţiune până la apariţia noilor semnale privind încetinirea economică", iar, în aceste condiţii, "nu are rost să reducă tipărirea".

O altă mare bancă internaţională, Societe Generale, merge şi mai departe. Într-o analiză preluată de Zerohedge se arată că există probabilitatea, deşi redusă, de extindere a programului QE cu încă 10 - 20 de miliarde de dolari la şedinţa FOMC (n.a. Federal Open Market Committee) din această săptămână.

Robert Mundell, laureatul Nobelului pentru economie din 1999, a precizat, într-o conversaţie relatată de Jim Rickards, autorul cărţii "Războaiele valutare", că "relaxarea monetară trebuie să continue pentru o perioadă îndelungată". Întrebat despre atitudinea Fed-ului faţă de aur, Mundell a declarat că "din punct de vedere legal şi instituţional, Federal Reserve nu are dreptul să spună nimic".

Nu are dreptul să spună nimic, dar are dreptul să tipărească nelimitat, pe baza unor modele care nu au nimic de a face cu realitatea economică?

Despre calitatea acestor modele scrie şi Alan Greenspan, fostul preşedinte al Federal Reserve, în noua sa carte "Harta şi teritoriul: Riscul, natura umană şi viitorul prognozelor". Într-un editorial din Financial Times, Larry Summers se întrece cu laudele la adresa celui supranumit odată "Maestro".

Pe blogul său de la New York Times, Paul Krugman caracterizează "Harta şi teritoriul" ca fiind "o carte oribilă pe mai multe nivele", iar autorul său este descris ca "nu doar un economist slab, ci şi o persoană cu un caracter deplorabil, care refuză să îşi asume responsabiltatea pentru erorile sale".

Să fie dreptatea de partea lui Krugman? Din păcate, laureatul Nobel pentru economie din 2008 nu încearcă să meargă mai departe şi să ne indice măcar numele unui singur şef de bancă centrală, fost sau actual, care să îşi asume responsabilitatea pentru erorile sale.

Criticile nu l-au împiedicat pe Greenspan să se încălzească sub lumina reflectoarelor. A apărut la Bloomberg, CNBC, a acordat un interviu pentru Financial Times şi s-a întâlnit inclusiv cu Jon Stewart la "The Daily Show".

Şi aici Greenspan a recunoscut că "nu putem prognoza aşa de bine", chiar dacă "ne prefacem că suntem capabili". Declaraţiile sale au fost interpretate ca scuze pentru deciziile de politică monetară care au influenţat evoluţia economiei globale în ultimele decenii.

Dar Greenspan nu şi-a cerut scuze. "Nu suntem omniscienţi. Sunt doar o fiinţă umană şi nu pot vedea dincolo de orizont mai mult decât oricine altcineva", a încercat Greenspan să-şi justifice acţiunile. "Refuz să îmi cer scuze pentru că nu am fost Superman", a continuat fostul preşedinte al Federal Reserve.

Dar nu i-a cerut nimeni să fie un Superman al prognozelor economice. Însă Greenspan s-a erijat într-un Superman al planificării monetare, cu rezultate dezastruoase pentru economia mondială.

În faţa lui Jon Stewart, el a mai declarat că "pieţele fac uneori lucruri ciudate, deoarece reacţionează la comportamentul oamenilor, iar oamenii sunt câteodată smintiţi". Adică oamenii sunt smintiţi, deoarece refuză să acţioneze conform dorinţelor planificatorilor? Ciudată definiţie, dar şi mai ciudată viziune pentru cel care, odată, era un adept al obiectivismului promovat de Ayn Rand.

Am înţeles că fostul preşedinte al Federal Reserve refuză să îşi asume responsabilitatea, oricum un act tardiv, dar au învăţat actualii conducători ai băncilor centrale lecţia despre imposibilitatea prosperităţii prin tipărire?

Nicidecum. "Suntem aproape de o nouă etapă a relaxării monetare la nivel global", a declarat Joachim Fels, de la Morgan Stanley, pentru Bloomberg. "Vedem, fără îndoială, nişte bancheri centrali scăpaţi de sub control, care doar pompează lichiditate şi promit să ţină dobânzile scăzute. Nu este normal", este şi opinia unui economist de la TD Securities din New York.

"Dacă privim unde suntem din punct de vedere economic faţă de acum un an, realizăm că suntem în exact acelaşi loc", a precizat Gary Cohn, preşedintele Goldman Sachs Group, într-un interviu la televiziunea Bloomberg.

Dacă am bătut pasul pe loc, nu înseam­nă că relaxarea monetară este ineficientă pentru relansarea economiei reale? Deloc. Pentru Cohn reprezintă un motiv de continuare a acesteia.

Împotriva continuării politicilor monetare relaxate se pronunţă, extrem de virulent, Albert Edwards de la Societe Generale. "Aceiaşi incompetenţi care nu au văzut ultima bulă speculativă, neagă existenţa unei noi bule în prezent", scrie Edwards într-o analiză preluată de Zerohedge, amintind de creşterea accelerată a indicilor bursieri şi a preţurilor de pe piaţa imobiliară din Londra, care "nu mai sunt determinate de investitorii din Asia şi zona euro, ci de politica monetară excesiv de relaxată".

Dar Mark Carney, "transferat" recent la conducerea Băncii Angliei, nu pare îngrijorat. "Carney îngroapă politicile predecesorului său", scria recent Financial Times despre noile măsuri anunţate de guvernatorul băncii centrale a Marii Britanii. Lichiditate oferită pe perioade mai lungi şi acceptarea unor garanţii de calitate îndoielnică de la băncile comerciale sunt doar două dintre acestea. În plus, liniile de lichiditate ale Băncii Angliei vor fi disponibile şi instituţiilor financiare nebancare, inclusiv pentru expunerile în alte valute.

De ce mai sunt, însă, necesare astfel de măsuri, dacă ultimele date referitoare la creşterea economică au fost deosebit de încurajatoare? Şi mai este de mirare că aurul din Vest, inclusiv cel aflat în custodia Băncii Angliei, îşi continuă migrarea către Asia, după scurte pauze de prelucrare în "rafinăriile" Elveţiei?

Într-un articol recent de pe site-ul "The Daily Reckoning", Bill Bonner, autorul cărţilor "Imperiul datoriilor" şi "Mulţimi, profeţi şi pieţe", scrie că "principala diferenţă dintre civilizaţie şi barbarie este aceea că barbarii folosesc forţa pentru a obţine ce doresc, iar tranzacţiile civilizate sunt bazate pe înţelegere reciprocă şi cooperare".

Conform acestei definiţii, Fed-ul este o "instituţie barbară", deoarece dictează nivelul dobânzii în loc să lase piaţa să îl descopere, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru preţurile activelor. "Ştim că economia Uniunii Sovietice, condusă prin forţă brută, a fost un dezastru", mai scrie Bonner, întrebându-se, apoi, cum va evolua economia americană sub "directivele" unei bănci centrale conduse de Janet Yellen.

Întrebarea lui Bonner este, bineînţeles, retorică. Acum trebuie căutat răspunsul pentru o chestiune mult mai importantă: Oare cum mai poate fi îmbunătăţit nivelul prezent al civilizaţiei din societatea actuală, dacă "barbarii" nu doar au trecut de porţile cetăţii, ci au ajuns deja până la cele mai înalte poziţii de conducere, pe care încearcă să le menţină trans­formând statul într-o organizaţie a "supravegherii multilateral dezvoltate"?