De ce nu sunt bancuri cu PSD-ul?

Românul este un om vesel. Cel puţin aşa era odată. Chiar şi în cele mai deprimante momente ale ceauşismului aproape că nu era o întâlnire între prieteni în care să nu se spună un banc. Printre favoritele mele sunt cele cu Ceauşescu şi alţi şefi de stat (Brejnev, Reagan etc.). Îmi amintesc că unul dintre primele bancuri de acest gen l-am auzit în anii copilăriei. Era în curtea unor rude, iar eu aveam o vârstă la care mă îndoiesc că pricepeam exact despre ce era vorba. Însă bancul m-a amuzat.

Ceauşescu încerca pe atunci să intre în graţiile americanilor. Aşa că gluma îl privea pe preşedintele american (pe atunci era Gerald Ford) care vine în România şi cineva îi răpeşte fata. Primeşte clasicul telefon de răscumpărare: 10 milioane de dolari etc. Disperat, oaspetele american întreabă: "Cine eşti?". Iar vocea de la telefon: "Un pretin!...".

Chiar şi pe vremea FSN-ului lui Ion Iliescu circulau bancuri despre Partidul-Stat şi despre Secretarul său General. Prin 2008 am avut o tenativă de a candida pe listele PD (am renunţat rapid). Cu ocazia aceasta am spus un banc pe care - bun, rău - îl repet acum. Iliescu, Năstase şi Geoană naufragiază pe o insulă. Cum nu se găsea nimic de mâncare, Iliescu le spune celorlalţi să se despartă, să caute fiecare pe cont propriu. După o vreme, Năstase dă peste Ion Iliescu. Acesta, pitit după un tufiş, prăjea nişte carne pe un grătar improvizat. Flămând, Năstase se aşează lângă Iliescu şi încearcă să îi intre în graţii. "Nea' Nelule, să ştii că mie niciodată nu mi-a plăcut de Geoană...". Iar Iliescu îi răspunde, sec: "Nu-ţi place, nu mănânci...".

Dar de ce nu mai circulă acum bancuri cu PSD-ul? Pentru a răspunde la această întrebare, să amintim sursa principală a umorului. Acesta este produs atunci când apare o diferenţă dintre aşteptare şi realitate.

Stan şi Bran fac pe chelnerii, cu toate că se vede că sunt necalificaţi. Iar publicul râde. Louis de Funes joacă rolul unui poliţist care se comportă cu totul neaşteptat. În "Nea Mărin Miliardar", Amza Pelea are un rol dublu: un oltean care este luat drept miliardar american şi un miliardar american care este luat drept oltean.

Această diferenţă alimenta bancurile din perioada de început a regimului socialist. Liderii acestuia încercau, cu alte cuvinte, să treacă drept ceea ce nu erau. Oameni de stat, cetăţeni normali, personaje educate. Spiritul popular îi descoperea, amuzat.

Ceauşescu deschide Olimpiada de la Bucureşti. 70.000 de oameni pe stadion, ceremonie transmisă în toată lumea. Ia hârtia şi se opreşte, mirat. După care citeşte, sinistru, în microfoane: "Oooooo.....Oooooooo......Oooooooo...". Moment în care unul dintre consilieri îl trage, discret, de mânecă: "Tovarăşu'... treceţi mai departe, acelea sunt cercurile olimpice...".

Lipsa bancurilor cu PSD-ul ne arată ceva cu totul interesant, antropologic vorbind. Acum nu mai există diferenţa dintre aşteptare şi realitate. What You See Is What You Get.

Iată de ce nu există bancuri cu Liviu Dragnea sau cu Olguţa Vasilescu. Liderii actuali ai socialiştilor nici nu mai încearcă să se prezinte ca altceva decât sunt. Dosare penale? Să fie primite! Dezacorduri gramaticale? Bleah... Fracturi logice? Mda... Diplome plagiate? A se slăbi...

Ceea ce ne spune ceva foarte important despre natura mişcării socialiste. În anii '30-'40, aceasta a fost destul de amestecată. Intelectuali radicali şi muncitori fanatizaţi. A existat tentaţia unei stilistici spartane, conservatoare. Se îmbrăcau simplu, vorbeau răstit. În cele din urmă însă, ei nu au aruncat peste bord orice urmă de "elitism". În fond, trebuiau cumva să marcheze diferenţa dintre "cadrele superioare ale Partidului" şi simplii proletari.

Observăm acest fenomen şi mai târziu, în anii când socialiştii au fost conduşi de Nicolae Ceauşescu. Acesta era un ţăran cu o educaţie precară şi cu maniere grosolane. Dar trebuia să joace rolul bărbatului de stat modern. De aici ridicolul situaţiei. Surprins de alt banc, din anii '70. Lui Ceauşescu, aflat în vizită la Regină, îi este prezentat Cabinetul britanic. Lordul X, lordul Y etc. Vine şi rândul lui Nea Nicu să îşi prezinte guvernul: Gheorghe Pană, Gheorghe Cioară etc. Primul-ministru britanic dă mâna cu fiecare şi îl întreabă pe unul mai mititel: "Aşa de tânăr şi deja Gheorghe?...".

Ultimul lider al Partidului care a încercat să joace acest rol a fost probabil VV Ponta, zis "Dottore", cel care a devenit sursă de batjocură naţională după dezvăluirile legate de plagiatul său.

De doi-trei ani însă, se întâmplă ceva. Partidul a fost preluat de oameni despre care înţelegem, tot mai clar, că nu este de glumă cu ei... Mulţi dintre ei sunt implicaţi în dosare penale grele. Provin din medii marginale. Nu încearcă să se ascundă pentru că ştiu că au un public considerabil. Vorbesc exact aşa cum sunt: din topor. Instinctul lor este, în fond, corect.

Scopul lor este, pervertirea sau blocarea instituţiilor fundamentale ale Statului român. Este un proiect serios. Ce este de râs aici?...