De la 1 ianuarie, Niculae închide Nitroporos şi Viromet

Ovidiu VRÂNCEANU
Companii #Bunuri Industriale / 31 decembrie 2010

Grupul de firme InterAgro a anunţat că la începutul anului 2011 va închide combinatele chimice pe care le deţine în judeţul Braşov - Viromet Victoria şi Nitroporos Făgăraş. Într-un comunicat al grupului se arată că măsura închiderii acestor companii este justificată de pierderile determinate de politicile promovate de autorităţi în domeniul gazelor naturale.

Astfel, de la 1 ianuarie va fi sistată definitiv activitatea Viromet Victoria şi va fi sistată furnizarea de gaze naturale către Nitroporos Făgăraş, "ceea ce echivalează cu închiderea unităţii", potrivit comunicatului. Astfel, vor intra astfel în şomaj definitiv 90% dintre angajaţii combinatului din Făgăraş şi 70% dintre cei ai Viromet.

Ioan Niculae, proprietarul grupului InterAgro, s-a arătat total nemulţumit de faptul că Guvernul a declarat sectoare prioritare doar producţia de aluminiu şi siderurgia. "Chimia, agricultura sau producţia alimentară nu sunt sectoare prioritare. Cei de la Sidex pot cumpăra energie electrică mai ieftin, deşi implicaţia în producţie este de doar 35%, în timp ce eu, care am o implicaţie de 75% în preţul de cost, nu pot cumpăra gaze naturale mai ieftin", a precizat Niculae.

"Le conserv, că se mai schimbă guvernele"

Niculae încă nu ştie ce va face cu cele două combinate după închiderea acestora. "M-am gândit să le vând ca fier vechi sau să vând componentele. Dar cred că le voi conserva, pentru că în ţara asta se vor mai schimba guvernele", a mai spus omul de afaceri.

Grupul InterAgro a precizat, în comunicat, că a decis să închidă cele două combinate şi datorită neprelungirii prevederilor Legii 332/2009, prin care consumatorii care îndeplineau condiţiile şi se declarau întreruptibili în situaţii de urgenţă puteau achiziţiona gaze doar din producţia internă, la preţuri mai mici decât cele din import. Totodată, InterAgro menţionează că "responsabilii în domeniu" nu au fost de acord ca grupul să renunţe la statutul de consumator întreruptibil.

"Grupul a solicitat renunţarea la acest statut după ce nu a mai fost prelungită Legea 332/2009, care asigura, într-o oarecare măsură, acoperirea pierderilor cauzate de întreruperile în furnizarea gazelor, dirijate către populaţie în situaţii de urgenţă", se menţionează în comunicat.

În plus, la 31 decembrie 2010 încetează acordarea discount-ului comercial aplicabil tuturor furnizorilor de gaze naturale, potrivit InterAgro. "Grupul InterAgro a atras atenţia asupra problemelor generate de noile politici în domeniul gazelor naturale, în timp ce autorităţile nu au avut nicio reacţie sau răspuns. Legea 332/2009 a fost considerată una dintre puţinele măsuri anticriză luate de Guvern, cu efecte care s-au observat imediat, atât la nivelul economiei, cât şi în ceea ce priveşte păstrarea locurilor de muncă. De asemenea, InterAgro constată lipsa oricărei strategii la nivelul economiei naţionale cu referire la agricultură, domeniu prioritar în programul de guvernare, principalul beneficiar al îngrăşămintelor chimice", se arată în comunicat.

10.000 de locuri de muncă afectate

Grupul susţine că, în condiţiile în care decizia la nivelul Uniunii Europene este de a sprijini producţia naţională a statelor membre, este necesară aplicarea imediată a unor politici pentru susţinerea industriei chimice naţionale, la fel ca în cazul industriei aluminiului şi metalurgice. Acest lucru ar avea ca efect imediat protejarea celor peste 10.000 de locuri de muncă din acest sector, situate preponderent în zone monoindustriale.

"Oprirea activităţii în cele două combinate chimice, de la începutul anului 2011, reprezintă primul pas din închiderea, în final, a patru dintre cele şase fabrici din industria chimică ce lucrează pentru grupul InterAgro", se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. voi face referire la calitatea angajatilor.recent s-a angajat stoian maria,venita de la arpechim pitesri.dl ion nicolaie sa fie foarte atent la cinstea acestei persoane,a facut numai excrocherii la serviciul export de la arpechim.intrbatii pe cei de la omv-petrm si arpechim!

    este adevarat ce srie ady busuioc.este prea manierat la potlogariile facute da madam stoian maria.dl niculaie se va convinge!cat despre gazul primit,stiu ca este suventiont de guvern.dl niculaie livreaza ingrasemintele chimice in agricultura fara a primi suventie la ele?profitul obtinut il imparte cu statul roman,daca primeste gaze mai ieftine?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb