DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI, Leul suferă de pe urma sentimentului negativ

Ana Săbiescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 februarie 2009

Leul suferă de pe urma sentimentului negativ

Moneda naţională a pierdut 6% în intervalul 5 ianuarie - 11 februarie

Începutul anului a surprins leul într-o depreciere accentuată de la 4,0296 lei/euro pe 5 ianuarie până la 4,2985 lei/euro pe 13 ianuarie. Ulterior, moneda naţională a înregistrat o uşoară apreciere de 3,3 bani, în intervalul 14 - 16 ianuarie, însă pe 22 ianuarie a atins maximul istoric de 4,3127 lei pentru un euro.

De atunci, leul a avut o evoluţie sinusoidală cu uşoare aprecieri sau deprecieri, până la un curs, valabil astăzi, de 4,2729 lei/euro.

Cătălina Constantinescu, economist şef la Royal Bank of Scotland, ne-a explicat că "trendul ascendent al leului de la începutul anului a fost indus de sentimenul negativ cu privire la evoluţia viitoare a economiei mondiale şi, în special, a economiilor emergente".

De asemenea, de la începutul lui 2009, prognozele privind economiile din zona euro au început să fie revizuite din ce în ce mai des, crescând presiunea şi asupra monedei ţării noastre.

Tot în această perioadă, datele privind evoluţia economiei ţării noastre nu erau prea îmbucurătoare, deficitul bugetar se anunţa ridicat, consumul scădea, iar activitatea de creditare încetinea semnificativ.

Economistul şef al RBS a adăugat că evoluţia leului a fost corelată cu a celorlalte monede din regiune, forintul şi zlotul, până la un anumit punct, în jurul cotaţiei de 4,35, după care a urmat o decorelare.

După ce nivelul cursului a atins maximul de 4,3127 lei/euro, au urmat cinci şedinţe în care moneda naţională s-a apreciat, moment în care dealerii au suspectat intervenţia Băncii Naţionale a României în piaţă pentru susţinerea leului.

Ionuţ Dumitru, economist şef la Raiffeisen Bank, consideră că percepţia negativă faţă de ţările emergente, în general, şi faţă de ţara noastră, în special, a fost cea care a determinat evoluţia cursului.

De asemenea, domnul Dumitru a mai atras atenţia şi asupra politicii economice neadecvate de anul trecut care a condus la un deficit de cont curent ridicat, iar politica guvernamentală nepotrivită a dus la un deficit bugetar scăpat de sub control. Potrivit economistului şef de la Raiffeisen Bank, moneda naţională a fost cea care a suferit după urma acestor politici.

Într-o perioadă în care stirile de pe pieţele internaţionale şi cea naţională, pesimismul cât şi factorul emoţional au o influenţă ridicată, investitorii îşi schimbă foarte uşor deciziile privind investiţiile pe care vor sau nu să le facă.

Comparând cursul anunţat de BNR pentru data de 12 februarie cu cel din 5 ianuarie se poate observa că moneda naţională a pierdut 6,03%, mai exact 24,33 bani.

În ţara noastră funcţionează un regim de flotare controlată a cursului, astfel, Banca Naţională a României putând să intervină în piaţă oricând consideră că este necesar, situaţie confirmată şi de reprezentaţii Băncii Centrale cu mai multe ocazii.

22 ianuarie 2009: Cursul atinge maximul istoric de 4,3127 lei/euro, pe fondul pesimismului cu privire la evoluţia economiilor emergente.

29 ianuarie 2009: Moneda naţională se apreciază până la 4,2314, ca urmare a unei posibile intervenţii a Băncii Centrale.

7 ianuarie 2009: Leul începe anul cu o depreciere accentuată.

Cursul oficial calculat de BNR, valabil astăzi, este de 4,2729 lei/euro, în creştere cu 1,6 bani faţă de cel anunţat marţi.

Între 13 şi 16 ianuarie leul a câştigat teren în faţa euro, dealerii suspectând intervenţia BNR în susţinerea monedei naţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb