De la "Statul garnizoană", la "Societatea carcerală"

Cînd democraţiile gîfîie şi se ofilesc, cultura totalitară dă în floare. Ecuaţia aceasta defineşte cursul istoriei politice şi sociale, cel puţin în spaţiul occidental, din zorii democraţiilor moderne şi pînă astăzi. Iar, astăzi, adică de vreo două decenii, democraţiile Occidentului suflă tot mai greu, deşi, paradoxal, şi-au extins arealul, ba chiar sunt în competiţie pentru spaţii geo-politice închise pînă de curînd, cum sunt cele ale fostei URSS, ale societăţilor nord-africane, ale Orientului mijlociu extins, ale Asiei mijlocii sau Africii. Pe umerii democraţiilor, însă, chiar la ele acasă, liderii politici fac să crească, în locul aripilor libertăţii, noi şi noi ramuri ale gîndirii şi practicilor totalitare. Cînd şi-a publicat articolul în "Journal of Sociology", 1941, H. Lasswell nu şi-a imaginat cîtă aderenţă la realitate va avea conceptul său de "stat garnizoană", prezentat mai degrabă ca un avertisment, ca o şansă de a învăţa din greşelile trecutului, decît ca o previziune pentru viitor, cu atît mai puţin pentru cel al Americii. Trecutul proiecta umbra lungă a tradiţiei totalitare. Odată cu secolul al XVIII-lea, al revoluţiilor, deţinătorii puterii politice încep să dezvolte şi să sistematizeze o accentuată iritare, teamă, fobie, paranoia, faţă de "dezordinea socială", faţă de "pericolul" ca sub acţiunea unor forţe incontrolabile, puterea să fie obligată să părăsească, în totală neorînduială şi fără nici un fel de protecţie, palatele privilegiilor sale, pentru a da faţă cu furia dezlănţuită, la limită, cu "ghilotina" străzii! De atunci încep să fie promovate şi soluţiile bazate pe "limitarea controlată", acceptabilă social, a libertăţii. Modelul care s-a impus, iniţial, a fost cel al instituţiei militare. În afara ideii de "ordine", ca fundament al siguranţei şi prosperităţii sociale, el furniza, suplimentar, iluzia "eficienţei", a "raţionalităţii". Toate proiectele totalitare ale secolului XX sunt variaţii local-culturale, ale acestui model. Politica este subjugată nu atît de valenţele teoretice, cît de capacităţile sale practice. Invenţia "armatelor politice", la propriu, este folosită pe scară largă, în bătălia pentru putere, atît în revoluţia bolşevică, cît şi în lupta pentru putere absolută a naţional-socialiştilor germani, conduşi de Hitler. Transformarea întregii societăţi într-o uriaşă armată, a fost nu doar visul lui Stalin şi al lui Hitler, ci "realizarea" lor politică, cea mai semnificativă! Cea de-a doua coardă sensibilă a totalitarismelor, de toate soiurile, a fost controlul instituţional, statal, asupra cetăţenilor; ceea ce primii săi promotori, nemţii, au numit "der Polizeistaat", statul poliţienesc. Sub această etichetă a înflorit de atunci, adică tot de pe la 1850, şi pînă astăzi, o bogată şi arborescentă cultură a legăturilor vinovate dintre politică-stat şi servicii secrete, respectiv dintre politică-stat şi forţele de represiune. Absolut toate democraţiile occidentale au căzut pradă "seducţiei", dar mai ales avantajelor extrase din aceste complexe şi tot mai greu mărturisibile "legături primejdioase". Un model îndelung fasonat la adăpostul calotelor glaciare ale războiului rece, actualmente "oficializat" în democraţiile occidentale, sub diferite pretexte, de la "războiul împotriva terorismului", la "războiul împotriva drogurilor". Una dintre cele mai interesante consecinţe ale acestui fenomen este răspîndirea rapidă, în societate, a elementelor specifice culturii carcerale: îngustarea pînă la dispariţie a "spaţiului privat" - statul poate şi trebuie să te supravegheze, oricînd şi peste tot; constituirea, cultivarea şi generalizarea exprimării sociale preponderent, dacă nu exclusiv, prin intermediul grupurilor care mijlocesc accesul la putere, securitate şi supravieţuire - nu eşti într-o gaşcă, nu exişti!; cultul violenţei directe, fizice, extreme, ca mijloc de relaţionare competitiv-conflictuală; reducerea raporturilor simbolice de interacţiune din spaţiul libertăţii la diada "gardieni-deţinuţi"; puternica valorizare (sub)culturală a comportamentelor specifice atît de tip "gardian", cît şi "deţinut-proscris"; propagarea modelelor identitare de tip carceral, în care tatuajele joacă un rol principal; răspîndirea modelelor şi a mijloacelor de control permanet asupra persoanei - multiplicarea "brăţărilor" de identificare pe care le purtăm permanent asupra noastră; tendinţa de permeabilizare a barierelor legale dintre spaţiul carceral şi restul spaţiului social; rolul determinant în plan politic al instituţiilor de represiune şi control asupra populaţiei etc. Sunt numai cîteva semne care indică direcţia de mers şi viteza de înaintare.

Tema dumneavoastă, pentru acasă, este să notaţi în fiecare zi, timp de o săptămînă, cîte asemenea semne ale "societăţii carcerale" aţi remarcat în jur. Vă asigur că o să rămîneţi şocaţi de frecvenţele întregistrate!!!! Pseudo-democraţia impusă societăţii româneşti, aureolată de luminile strălucitoare ale eşecului, se îndreaptă, cu mici şi rare ezitări, către modelul societăţii carcerale. O lume mult mai sigură, mai stabilă şi mai lipsită de "evenimente necontrolate"!!! Pe scurt, idealul politicii totalitare.