De Ziua Pământului, statele lumii au semnat Acordul Istoric privind Schimbările Climatice

Diana Popescu
Internaţional / 22 aprilie 2016

Peste 155 de state au semnat, astăzi, la New York, Acordul privind schimbările climatice al cărui obiectiv principal este limitarea creşterii temperaturii globale la cel mult 2 grade Celsius, potrivit unui comunicat venit pe adresa redacţiei.

Acordul a fost negociat şi agreat la nivel mondial, în cadrul Conferinţei Internaţionale privind schimbările climatice de la Paris, din 12 decembrie 2015.

România a fost reprezentată la reuniunea statelor lumii, pentru semnarea în cadru oficial a Acordului de la Paris, de o delegaţie condusă de ministrul Mediului Cristiana Paşca Palmer.

"Momentul de astăzi este unul cu adevărat istoric. Statele lumii şi-au asumat oficial un obiectiv comun: limitarea creşterii temperaturii medii globale la cel mult 2 grade Celsius, pentru a evita peste tot în lume fenomene tot mai periculoase generate de schimbările climei. Acordul pe care l-am semnat astăzi este răspunsul comunităţii internaţionale la scenariile ştiinţifice, care avertizează de o bună perioadă de timp că temperatura medie globală poate ajunge la creşteri de 3,7 şi 4,8 grade Celsius până în anul 2100, în lipsa unor intervenţii gândite la nivel mondial", a declarat Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Conform Textul Acordului de Paris, toate statele trebuie să întreprindă măsuri naţionale pentru atingerea angajamentelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Totodată, ţările dezvoltate trebuie să adopte obiective ale reducerilor de emisii poluante care să acopere întreaga economie, în timp ce ţările în curs de dezvoltare trebuie să continue să-şi îmbunătăţească eforturile în lupta împotriva încălzirii globale, în funcţie de situaţia lor naţională.

"România a susţinut de la început adoptarea unui acord internaţional ambiţios şi echitabil care să fie obligatoriu din punct de vedere juridic şi aplicabil tuturor Părţilor. Acordul semnat astăzi reflectă interesele ţării noastre. Ţara noastră contribuie la aceste obiective mondiale prin angajamentele pe care şi le-a asumat alături de statele UE pentru reducerea cu cel puţin 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030", a mai spus Cristiana Paşca Palmer.

Printre elementele cheie ale Acordului se numără: reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră şi măsuri de economisire a energiei şi investiţii în energiile regenerabile pentru atingerea obiectivului celor 2 grade Celsius.

De asemenea, prevede o viziune de transformare care să permită dezvoltarea de economii cu emisii reduse de carbon, în contextul unei dezvoltări durabile şi de eradicare a sărăciei, dar şi un ciclu de revizuire a angajamentelor la fiecare 5 ani.

Alte prevederi importante se referă la responsabilităţi clare de monitorizare şi raportare, dar şi un angajament al statelor dezvoltate de a mobiliza surse de finanţare pentru statele în curs de dezvoltare, transferul de tehnologie şi creşterea capacităţii acestor state de a se adapta la schimbările climatice.

"Schimbările climatice sunt provocarea cheie a epocii noastre. Acestea au depăşit de mult graniţa problematicii de mediu şi s-au transformat în ameninţări sociale şi economice. Economia mondială a suferit pagube însemnate pe fundalul manifestărilor tot mai periculoase ale schimbărilor climei: doar în 2014 economia globală a înregistrat pierderi de 300 de miliarde de dolari, faţă de 2300 de miliarde de dolari, pagube cumulate în ultimii 40 de ani. Prin urmare, vorbim despre un fenomen ireversibil, de proporţii globale. Astăzi, comunitatea internaţională a dat un semnal clar investitorilor, mediului de afaceri şi factorilor de decizie: tranziţia globală către economia cu emisii reduse de carbon este calea viitorului şi şansa limitării acestui fenomen", a mai punctat Cristiana Paşca Palmer.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb