Decalaj temporar

Partidele politice trăiesc într-o altă lume: a lor. Între acest tărîm sideral şi România reală, prăpastia se adînceşte. Obsesia consolidării scenei politice în varianta actuală face ca viitorul să se închidă. Din această perspectivă sîntem condamnaţi să trăim cu cele şase formaţiuni parlamentare actuale. Conectarea la societatea românească devine din ce în ce mai improbabilă. O dovadă în plus o reprezintă iniţiativa legislativă privind stoparea migraţiei politice depusă de PNL la Camera Deputaţilor. Reluînd un proiect datînd din 2003, PNL readuce în dezbaterea publică o temă importantă, dar secundară. Se camuflează în acest fel apetitul scăzut pentru reforma structurală a partidelor. Proiectul liberal se referă la migraţia politică locală, cea care a condus la trecerea a peste 50% dintre primarii aleşi în 2000 spre alte partide. Fără a analiza contextul politic special ce a dus la acest fenomen tipic românesc, formula propusă va conduce la limitarea drepturilor cetăţeneşti şi, mai ales, va neglija rolul de arbitru al electoratului. Pentru a stopa migraţia se vizează introducerea unui articol nou în legea administraţiei publice, care va presupune că primarii sau consilierii (judeţeni şi locali) ce părăsesc partidul pe listele căruia au fost aleşi pierd mandatul obţinut prin alegeri. PNL pregăteşte o procedură adminis-trativă aflată însă sub controlul partidelor politice, căci chiar dacă nu vor părăsi partidul, ci vor fi excluşi, aleşii locali tot nu îşi vor conserva postul cîştigat prin alegeri. Sclavia de partid va fi legiferată. Iniţiativa de amendare a legii administraţiei dezvăluie un dublu decalaj: temporar şi atitudinal. Pe de o parte, prea puţin democratice, pe de altă parte inactuale, aceste propuneri dau seama despre starea de spirit a partidelor politice. Chiar şi formula care s-a impus pentru a desemna migraţia politică, traseismul, dovedeşte deprecierea politicii. Termenul duce în mod automat spre prostituţie, de data aceasta politică. Iar tendinţa de vulgarizare a limbajului public ascunde lipsa de idei şi vidul de proiecte. Sondajele de opinie au demonstrat ambivalenţa temei migraţiei: pe de o parte opinia publică nu pare afectată de fenomen (dovadă şi votul acordat primarilor migratori), pe de altă parte, sub influenţa campaniilor de presă, unii respondenţi sînt tentaţi de soluţii extreme. Profitînd de această situaţie, partidele vor să rezolve o problemă internă, fidelitatea de partid, prin suprareglementare. Condiţionarea mandatului de primar de apartenenţa politică nu este firească. Cîtă vreme primarii sînt aleşi prin vot uninominal, iar relaţia lor cu alegătorii este personalizată, pierderea mandatului prin decizia partidului politic este abuzivă. Pentru astfel de cazuri există un remediu legal: revocarea. O asemenea posibilitate asigură controlul direct al celor ce au votat, singurii care pot aprecia dacă schimbarea apartenenţei politice a fost sau nu justificată. Deşi Legea administraţiei datează din 2001, această metodă nu a fost însă folosită pentru a sancţiona migraţia primarilor. Ori revocarea, variantă a recall-ului american, ar responsabiliza nu doar aleşii, ci şi alegătorii care ar deveni arbitrii disputelor politice. Pentru consilierii locali sau judeţeni nu funcţionează alibiul votului uninominal. Dar retragerea mandatului poate deveni o formă de şantaj de partid. Libertatea de expresie şi dreptul la libera asociere ar deveni simple abstracţii. Retragerea mandatului în cazul afilierii la un alt partid transformă consilierii locali şi judeţeni în ostatici ai liderilor locali care pot oricînd abuza de prevederile legii pentru a înlătura fără drept de apel indezirabilii. În aceste condiţii, democraţia internă de partid nu ar mai putea exista, critica ar fi anulată, schimbarea liderilor controlată, iar oligarhizarea definitivă a partidelor ar bloca orice competiţie internă. Rezis-tenţa la reformă a partidelor româneşti este rezultatul originii lor conjuncturale. Fără partide democratice, politica ar fi la dispoziţia unei minorităţi scăpate de sub orice control, alegerile ar fi doar simple formalităţi, dar aparenţele ar fi păstrate căci în faţa publicului confruntarea va continua.