DECLASIFICAREA HOTĂRÂRII 17/2005 A CSAT Operaţiune abuzivă, marca Dragnea-Tăriceanu

George Marinescu
Politică / 29 iunie 2018

Operaţiune abuzivă, marca Dragnea-Tăriceanu

Războiul declanşat împotriva justiţiei şi a serviciilor de informaţii de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului continuă. Într-un comunicat remis presei, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au anunţat că au întocmit un proiect de lege pentru declasificarea Hotărârii CSAT 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi a tuturor documentelor care conţin informaţii clasificate în baza acesteia.

Proiectul legislativ ar urma să fie dezbătut şi aprobat în procedură de urgenţă, cei doi iniţiatori motivând că este imperios necesar să se stopeze abuzurile practicate de anumite instituţii pe baza acestei hotărâri a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării(CSAT).

Dragnea şi Tăriceanu susţin că în urma deciziei CSAT au fost încheiate mai multe protocoale secrete între serviciile de informaţii şi parchete, acţiuni pe baza cărora funcţionarii statului ar fi abuzat de atribuţiile lor în domeniul interceptării, culegerii şi stocării de informaţii şi că astfel ar fi încălcat drepturile fundamentale ale cetăţenilor români.

Demersul şefului PSD şi liderului ALDE ar părea întemeiat la prima vedere. Numai că el are o hibă, pe care Dragnea şi Tăriceanu au încălcat-o pentru că ei "pot" şi pentru că cred că nu îi poate trage nimeni de mânecă.

O hotărâre a CSAT clasificată la solicitarea acestei autorităţi publice constituţionale nu poate fi declasificată de Parlament. Legislativul nu poate da o lege prin care să declasifice această hotărâre, deoarece există legislaţie clară în domeniu care stabileşte procedura de urmat.

Astfel, conform legii 182/2002 se stabileşte în art.24 punctul 10 că declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de persoanele sau autorităţile publice competente să aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informatiilor respective.

Cu alte cuvinte, o hotărâre CSAT clasificată la solicitarea acestei autorităţi, poate fi declasificată numai la cererea CSAT. Conform art. 22 punctele 1 şi 2 din cadrul aceleiaşi legi, declasificarea se face prin hotărâre de guvern şi nu prin lege.

Mai mult, din analiza dispoziţiilor art. 2 din legea nr.415/2002 de organizare şi funcţionare a CSAT, reţinem că activitatea acestei autorităţi publice este supusă examinării şi verificării parlamentare anuale. Această examinare şi verificare se realizează pe baza prezentării unor rapoarte anuale de activitate în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor .şi Senatului.

Conform art. 12 punct 1 din aceeaşi lege, hotărârile CSAT se comunică autorităţilor administraţiei publice şi instituţiilor publice la care se referă, integral sau în extras, cu excepţia celor pentru care se hotărăşte altfel. Articolul mai precizează că hotărârile care au caracter de secret de stat se comunică cu respectarea prevederilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate.

Cu alte cuvinte, Parlamentul nu are atribuţii cu privire la hotărârile clasificate ale CSAT. Singura autoritate publică ce poate solicita declasificarea lor este doar CSAT.

Dragnea şi Tăriceanu nu cunosc deciziile CCR

În motivarea demersului lor, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu mai susţin că informaţiile clasificate prin hotărârea CSAT 17/2005 trebuie să devină publice şi să nu mai producă efecte de orice natură. Ei susţin că orice cetăţean va putea avea acces liber la aceste documente, astfel încât toţi românii să poată afla adevărul despre abuzuri. Şi, ca argument suprem, Dragnea şi Tăriceanu afirmă că de proiectul lor vor beneficia victimele abuzurilor, care vor afla adevărul şi vor putea astfel să solicite măsuri reparatorii.

Numai că şeful PSD şi liderul ALDE, deşi fac zilnic referiri la Constituţia României şi la deciziile Curţii Constituţionale, se pare că pe cele din urmă chiar nu le citesc cu atenţie.

Referitor la persoanele care se consideră victime ale unor abuzuri săvârşite de autorităţile publice, acestea pot formula plângere la parchet sau intenta acţiune la instanţele penale, iar judecătorul de caz, fie şi în cameră preliminară, este obligat să solicite declasificarea unui anumit act sau a unei anumite informaţii folosită în dosar dacă partea vătămată sau inculpatul doresc acest lucru.

Obligarea pronunţării de către judecător, care este ţinut să declasifice informaţiile legate de un anumit dosar aflat pe rol, este stipulată în motivarea Deciziei 21/2018 a CCR, de la paragraful 32 până la paragraful 52.

În aceeaşi motivare, CCR s-a referit şi la declasificarea informaţiilor şi arată că ea se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. 2 din HG 585/2002 care stipulează că "declasificarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informaţiilor secrete de stat se realizează de împuterniciţii şi funcţionarii superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri desecretizare, cu avizul prealabil al instituţiilor care coordonează activitatea şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit competenţelor materiale".

Potrivit art.20 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr.585/2002, "Informaţiile se declasifică dacă: a) termenul de clasificare a expirat; b) dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare; c) a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege".

Cu privire la declasificarea Hotărârii CSAT 17/2005 s-a pronunţat şi Traian Băsescu, preşedintele României în anul 2005 şi implicit şef al CSAT la şedinţa la care a fost aprobat acel act.

Traian Băsescu a spus într-o intervenţie telefonică la B1 TV: "Permiteţi-mi să fac un efort să-mi aduc aminte de hotărârea 17 care este menţionată - eu nu ştiu de ce n-o facem publică - dar fac un efort să-mi aduc aminte un articol relevant. La articolul 2 parcă spunea că Ministerul Finanţelor Publice să continue să amplifice măsurile ce se impun pentru blocarea conturilor firmelor care au datorii către bugetul de stat sau către fondurile de asigurări sociale, în conformitate cu prevederile legii. Şi la punctul 3 spune aşa: Ministerul Public, Parchetul Naţional Anticorupţie, împreună cu structurile de informaţii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor să stabilească priorităţi şi să identifice mecanisme adecvate de luptă împotriva corupţiei, fraudei şi spălării banilor. Când mă forţez, dintr-o dată îmi aduc aminte. Nu citesc din ea, am o memorie formidabilă. Vă mai spun că scrie aşa: recomandă guvernului ca derularea contractelor de mari dimensiuni care vizează bani publici să se desfăşoare pe baze de licitaţie. Mă mai pot forţa să-mi aduc aminte de hotărâri CSAT. Dar pot să vă spun că în hotărârea asta 17 se spunea că Ministerul Justiţiei să iniţieze proceduri de revizuire a Codului de Procedură Penală pentru introducerea ca prevedere legală a sistemului de investigaţii preliminare".

Practic, prin proiectul de lege pe care Dragnea şi Tăriceanu vor să îl vadă aprobat fac o lege pentru declasificarea unei singure hotărâri, schimbând conţinutul art. 24 din legea 182/2002. Cei doi, pentru un singur caz particular - Hotărârea CSAT 17/2005 - doresc modificarea unui articol de lege care practic va arunca în aer sistemul de colectare şi stocare a informaţiilor clasificate în dosarele întocmite pentru combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor.

Un nou atac la înfăptuirea justiţiei, un nou atac la siguranţa naţională din partea cuplului Dragnea-Tăriceanu şi a coaliţiei PSD-ALDE.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. De declasificare vor beneficia puscariasii din PSD care pot solicita revizuirea dosarului de condamnare, daca instanta constata ca informatiile au fost obtinute abuziv. Doi penali modifica legile si le fac in favoarea penalilor.

    Ascunderea adevărului în alte cuvinte?

    Stau pe banii noștri, băga o clasificare si ne lasă cu ochi-n Soare ca de ei gândesc pentru țară.

    Dacă vor transparenta cât de cât de ce nu lăsa presa, oamenii simpli să participe în Parlament, Senat etc pe timpul programului de la ora 8 la 20 cu posibilitatea prelungirii când au insomnie de votează noaptea cate o urgență? 

    fals. declasificarea oricarui document care aduce atingere societatii civile (si este cazul Protocoalelor!) este apanajul suveranului, in fapt,Parlamentul Romaniei ca mandatar al suveranitatii!! Hotărârea Guvernului nr.585/2002 a fost aprobata de parlament si, implicit, tot Parlamentul o poate modifica!

    1. ...

      Securitatea vrea să dea lovitura cu Marinescu și cei 5 cititori ai lui.

    ...

    “Persoanele vatamate au posibilitatea, in termen de 6 luni, sa se adreseze instantelor pentru constatarea incalcarii drepturilor si libertatilor fundamentale si repararea prejudiciului suferit”

    1. Neavand acces la materialul probator adunat de procuror prin inregistrari secrete efectuate ilegal de organele de cercetare penala speciale (apartinand SRI), persoanele inculpate nu s-au putut apara in fata judecatorilor si nu au avut parte de un proces echitabil. In acest fel, li s-au incalcat drepturi recunoscute de Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si consacrate prin jurisprudenta CEDO.

      Bla,bla...

    Lasă Marinescule că știm noi ce ai făcut tu, avem proba, tu n-o vei afla niciodată, dar vei fi condamnat în baza ei, exact așa cum îți place ție.

    1. Să mergi 10 ani în instanțe să-ți demonstrezi nevinovăția!

    Marinescule, bagă poezia cu independența justiției din subordinea SRI.

    Ma uit si nu citesc decât o manevra win-win pentru Dragnea.

    Dacă se declasifica, victorie.  

    Dacă nu, nicio problemă, se mai adaugă un așa zis temei asupra teoriei statului paralel.

    "există un protocol secret dar noi deși avem majoritatea in parlament nu putem face nimic împotriva CSAT".  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb