Deficitul comercial a crescut în februarie cu 106 milioane euro

E.D.
Macroeconomie / 9 aprilie 2014

România a avut, în februarie, un deficit comercial de 314,8 milioane euro, cu 106,4 milioane euro mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, după ce importurile au urcat cu 14% în euro, mai rapid decât exporturile (12%), a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS).

Ultima creştere a deficitului comercial lunar a fost înregistrată în octombrie 2012.

Astfel, în februarie 2014, conform estimărilor preliminare ale INS, exporturile FOB au însumat 19,5 miliarde lei (4,3 miliarde euro), iar importurile CIF au însumat 20,9 miliarde lei (4,6 miliarde euro).

Comparativ cu aceeaşi lună din 2013, exporturile au crescut cu 15,1% la valori exprimate în lei şi cu 12% în euro, iar importurile au urcat cu 17,1% în lei şi cu 14% în euro.

Faţă de ianuarie, exporturile s-au majorat cu 10,1% la valori exprimate în lei şi cu 10,2% la valori exprimate în euro, iar importurile au crescut cu 10,9% în lei şi cu 11,1% în euro.

În primele două luni ale acestui an, exporturile FOB au fost de 37,28 miliarde lei (8,3 miliarde euro), iar importurile CIF s-au situat la 39,8 miliarde lei (8,8 miliarde euro euro).

Comparativ cu perioada ianuarie-februarie 2013, exporturile au crescut cu 12% în lei şi cu 9,2% în euro, iar importurile au urcat cu 12,2% în lei şi cu 9,4% în euro.

Deficitul comercial din intervalul menţionat a fost de 2,5 miliarde lei (566 milioane euro), mai mare cu 323,2 milioane lei (58,8 milioane euro) decât cel înregistrat în perioada ianuarie-februarie 2013.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra UE28) în primele două luni a fost de 26,6 miliarde lei (5,9 miliarde euro) la expedieri şi de 29,7 miliarde lei (6,6 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 71,4% din total exporturi şi 74,6% din total importuri.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra UE28) în perioada analizată s-a situat la 10,6 miliarde lei (2,3 miliarde euro) la exporturi şi de 10,1 miliarde lei (2,24 miliarde euro) la importuri, reprezentând 28,6% din total exporturi şi 25,4% din total importuri.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (41,4% la export şi 34,6% la import) şi alte produse manufacturate (32,8% la export şi respectiv 29,7% la import).

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb