Delistările - elefanţi între cristaluri

Contra opiniei generale din piaţa de capital, susţin fără şovăire că delistarea societăţilor de la Cota Bursei este un proces absolut necesar pentru acelea care n-au ce căuta acolo şi pentru acelea ai căror acţionari sunt ţinuţi cu forţa şi au fost băgaţi cu japca.

Companiile astea sunt infecţia pieţei, au caracter contagios şi boa-la s-a văzut limpede la Rasdaq - o piaţă care n-a reuşit niciodată să le impună respectarea regulilor. Până la moarte o să susţin că Rasdaq n-a fost niciodată nici piaţă legală şi nici piaţă regulată.

A fost o mizerie care s-a asfixiat în propria-i miasmă.

Ceea ce, de altfel, i-am prorocit încă de la naştere.

Fuziunea Rasdaq cu Bursa nu a fost decât o soluţie elegantă ca să nu i se vadă lepra.

Dar fuziunea transmite Boala Bursei, care primeşte miile de societăţi listate forţat pe Rasdaq, cu care nu s-a descurcat nimeni să le alinieze la comportamentul normal al firmelor admise la cota unei pieţe organizate (ceea ce, de altfel, este şi normal, când acţionarii lor nu le vor listate).

De aceea, am salutat măsurile CNVM pentru delistarea societăţilor, astfel ca, la Cota Bursei, să rămână doar societăţile care-şi doresc asta şi-i văd avantajele şi consideră Bursa folositoare în viaţa lor economică.

Faptul că experţii europeni au recomandat comisarilor CNVM aceste măsuri a confirmat justeţea opiniei pe care o susţin neabătut, împotriva tuturor, de aproa-pe un deceniu.

Aflu, însă, că ocazia delistării a fost speculată de societăţi importante pentru piaţă, intens tranzacţionate, ai căror acţionari minoritari se simt prejudiciaţi că nu-şi mai pot tranzacţiona acţiunile în cadru organizat (ceea ce este posibil să afecteze şi preţul pachetelor deţinute).

În primul rând, consider că principiul conform căruia decizia acţionarilor este suverană trebuie respectat până la capăt.

În nicio piaţă normală, emitentul nu este reţinut cu forţa (iar când este reţinut, piaţa suportă consecinţele de care tocmai am pomenit).

În al doilea rând, dacă decizia de delistare reprezintă un conflict între majoritari şi minoritari, atunci trebuie judecat cu discernământ, după lege. În cazul că majoritarul şi-a dobândit poziţia respectând regulile pieţei (şi-a anunţat succesiv achiziţiile şi ponderile prevăzute în lege şi a făcut oferte publice de preluare a acţiunilor aflate în circulaţie pentru situaţiile prevăzute de lege), atunci are tot dreptul să scoată compania de la Cotă, dacă aşa vrea el. Iar acţionarii minoritari n-au a zice nici "pâs", pentru că, de-a lungul timpului, au fost informaţi asupra evoluţiei structurii acţionariatului şi au acceptat să rămână lângă majoritar, deşi au avut ocazia să-şi vândă acţiunile şi deşi ştiau că majoritarul şi-a dobândit dreptul să delisteze societatea.

Orice scheunat al minoritarului într-o astfel de situaţie nu-i decât o încercare de abuz, de şantaj asupra majoritarului. Cunoaştem cazuri - sunt notorii, publicate chiar de noi - când minoritarul l-a hărţuit pe majoritar în aşa hal, că, până la urmă, majoritarul a acceptat să-i cumpere acţiunile cu mult peste preţul pieţei. Numai să termine o dată şi să scape de el...

Există, însă, şi cazuri (numeroa-se, de altfel) când majoritarul şi-a dobândit poziţia alături de piaţă, cumpărând de la FPS - AVAS - APAPS.

El nu a făcut nicio ofertă publică de cumpărare a restului acţiunilor aflate în circulaţie pentru că CNVM i-a tolerat nerespectarea legii. În aceste cazuri, delistarea prin simplă decizie AGA îi prejudiciază în mod nedrept pe minoritari. Ei trebuie despăgubiţi de majoritar, în cadrul unei oferte publice de cumpărare, ceea ce nu reprezintă decât o reparaţie în res-pectarea legii.

După cum se observă, lucrurile sunt simple. Şi mai ales, sunt, în această formulă, normale.

Faptul că brokerii se plâng că prin delistare rămân fără marfă în piaţă este deosebit de penibil. Au avut zece ani să convingă companiile că piaţa le-ar fi utilă, dar n-au reuşit.

Brokerii s-au învăţat să câştige pe de-a moaca. Mişti o acţiune de colo, colo - le dai bir, deşi n-au niciun merit. Acum se dau de cea-sul morţii că rămân fără marfă.

Câte companii s-au capitalizat pe piaţa noastră? Zece, douăzeci, treizeci? În zece ani?! La ce le-a fost utilă emitenţilor activitatea voastră?

Dar populaţiei, ce servicii i-a adus piaţa? Aveţi douăsprezece mii de conturi deschise la Bursă? Cât face douăsprezece mii faţă de cinşpe milioane de acţionari, câţi au fost cu zece ani în urmă?

Cât de utilă este Bursa în furnizarea de informaţii pentru elaborarea de strategii economice?

Păi, dacă timp de zece ani n-aţi reuşit nimic din toate astea, atunci de ce vă miraţi că aţi rămâ-ne fără piaţă, dacă n-aţi obţine intervenţii administrative, abuzive, contrare intereselor clienţilor. Şi vă asigur, că de fapt, abuzurile astea acţionează împotriva intereselor voastre, ale brokerilor!

CNVM nu-şi cunoaşte meseria - emite norme, se bâlbâie, le modifică. De fapt, n-a înţeles ce i-au cerut europenii şi de ce. În vechea formulă, sub Boboc, CNVM a schingiuit piaţa aflată în stadiu embrionar. Acum, în noua formulă, CNVM nu-i dă medicamentul la ore regulate.

Probabil că, peste vreun an-doi, o s-o dăm de suflet Vienei, Budapestei sau Istambulului.

Soluţia asta elegantă deja o cunoaştem, am exersat-o pe Rasdaq.