"Dell" oferă cele mai bune servere din industrie la capitolele performanţă per watt şi eficienţă energetică

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 12 aprilie 2007

Dell a lansat ieri două noi servere în zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa): PowerEdge 2970 şi PowerEdge Energy Smart 2970. Concepute pentru clienţii companii, aceste servere reduc consumul de energie şi oferă îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte performanţa globală şi performanţa per watt.

PowerEdge 2970 se alimentează cu până la 34%1 mai puţină energie şi oferă o creştere a performanţei per watt de până la 105%2 faţă de generaţia anterioară de servere Dell cu procesoare dual-core. Ambele servere au fost concepute pentru a funcţiona cu multiple generaţii de procesoare AMD Opteron, oferind posibilitatea de upgrade fără probleme la platforme quad-core. Acest beneficiu le permite clienţilor să extindă capacitatea de calcul şi să consolideze/implementeze medii virtualizate fără ca infrastructura centrelor de date să suporte modificări.

PowerEdge 2970 şi Energy Smart 2970 încorporează elemente inovatoare de design, tehnologii bazate pe standarde şi componente hardware comune cu produsele din aceeaşi familie. Datorită integrării celei mai recente versiuni a software-ului Dell OpenManage pentru managementul sistemelor, precum şi a unor software-uri de top furnizate de terţi, clienţii îşi pot simplica operaţiunile IT - prin intermediul unei soluţii unice şi flexibile de gestionare, utilizată pe întreaga durată a ciclului de viaţă al serverului.

"Clienţii trebuie să facă faţă în permanenţă unor constrângeri legate de costul infrastructurii IT şi al ciclului de viaţă al produselor", a declarat Eric Velfre, Enterprise Director, Dell EMEA. "Scopul nostru e să oferim soluţii complete, capabile să diminueze costul total de deţinere prin virtualizare, prin eficienţă energetică şi prin accelerarea adoptării platformelor multi-core."

Eric Velfre a adăugat: "Serverele PowerEdge 2970 şi PowerEdge Energy Smart 2970 vin în întâmpinarea nevoilor companiilor contemporane, dispunând de funcţii îmbunătăţite pentru eficienţa energetică şi pentru răcire şi necesitând mai puţin spaţiu fizic. Totodată, cele două produse micşorează costurile de ansamblu ale ciclului de viaţă şi oferă flexibilitate şi posibilităţi simplificate de upgrade atunci când se implementează platforme multi-core - fără a necesita utilizarea unei arhitecturi sau platforme unice."

Platformă echilibrată şi accent pe integrarea de elemente comune cu alte servere Dell - pentru simplificarea operaţiunilor

Dell PowerEdge 2970 optimizează echilibrul dintre performanţă, eficienţă energetică şi preţ. Sistemul excelează în lucrul cu aplicaţiile pentru baze de date, pentru mesaje şi pentru infrastructura de reţea, precum şi în activităţile legate de virtualizarea mediilor IT. Caracteristicile PowerEdge 2970 includ:

- Elemente comune cu ceilalţi membri ai celei de-a noua generaţii de servere Dell (printre care designul, precum şi specificaţiile de funcţionare) - permit reducerea curbei de învăţare a proceselor de întreţinere şi service pentru serverele Dell PowerEdge

- Arhitectură AMD Direct Connect, care facilitează eliminarea "punctelor de blocaj" cu care se confruntă anumite aplicaţii şi sarcini de lucru în cazul unor arhitecturi front-side bus tradiţionale

- Hard disk-uri SAS, pentru fiabilitate crescută şi transfer de date mai rapid

- I/O PCI-Express: interconectivitate Ethernet, RAID, InfiniBşi Fibre Channel, la un nivel de înaltă performanţă; protecţia investiţiei în cazul integrării de noi tehnologii

- TCP/IP Offload Engine: pentru îmbunătăţirea performanţei serverelor PowerEdge care rulează pe sistemul Windows ServerTM 2003 SP1, prin redirecţionarea de trafic TCP/IP de pe procesorul gazdă către un procesor NIC integrat

- Operare tip "split plane" a plăcii de bază la combinarea cu procesoare quad-core - permite funcţionarea independentă a surselor de alimentare, ceea ce duce la îmbunătăţirea performanţei şi a gestionării consumului de energie faţă de sistemele "unified plane"

Cele mai eficiente configuraţii din industrie din punct de vedere energetic

Dell şi-a extins gama de servere Energy Smart prin lansarea modelului PowerEdge Energy Smart 2970, pentru a ajuta utilizatorii să îşi micşoreze consumul de electricitate, precum şi costurile operaţionale de ansamblu. Dell PowerEdge Energy Smart 2970 poate oferi o creştere de performanţă per watt de până la 25% şi poate reduce consumul de energie cu până la 21%.

Aceste noi beneficii pot aduce economii de sute de dolari per server în fiecare an, adică economii anuale de milioane de dolari în mediile extinse de centre de date. Impactul energetic redus al acestor produse permite, de asemenea, o densitate sporită în centrele de date, patru servere PowerEdge Energy Smart având un impact energetic egal cu cel a trei servere standard utilizate în prezent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb