Democraţii "iliberale"?

Guvernul ultraconservator de la Varşovia nu se mulţumeşte să limiteze libertăţile cetăţeneşti cenzurând presa ce i s-ar putea opune şi nu se limitează să atace fundamentele statului de drept transformând Curtea Constituţională într-o instanţă subordonată guvernului, ci promovează o politică a urii ce ajunge până la atacul la persoană. A anunţat că intenţionează să retragă ordinul naţional de merit istoricului Jan Tomasz Gross sub motivul că acţiunile sale au adus atingere "reputaţiei Poloniei". Care este crima lui Jan Tomasz Gross? Cunoscut pentru cercetările sale privind Holocaustul şi antisemitismul, Gross este incriminat pentru că prin opera sa a relevat atitudinea xenofobă şi rasistă a multor polonezi, atât în anii celui de-al doilea război mondial, cât şi în perioada imediat următore. Acea parte a societăţii civile poloneze care mai poate încă reacţiona se revoltă împotriva "orbanizării" Poloniei. Şi aceasta pe bună dreptate, căci încă de acum aproape şase ani Ungaria a început un experiment politic al cărui succes a transformat cazul maghiar într-un model bun de exportat la vecini. Dacă astăzi se pare că adevărul ştiinţific şi libertatea de exprimare deranjează în Polonia, acelaşi lucru trecea aproape neobservat în Ungaria în 2010. Aşa s-a întâmplat cu Gáspár Miklós Tamás, care, după ce fusese obligat să emigreze în Ungaria, în 1978, din cauza Securităţii a ajuns destul de repede şi acolo în conflict cu autorităţile comuniste, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi dizidenţi maghiari, motiv pentru care a fost concediat de la Universitatea ELTE din Budapesta. Or, în toamna lui 2010, noul regim de la Budapesta - prin intermediul noii conduceri a Institutului de Filozofie al Academiei maghiare - a încercat acelaşi lucru. Gândirea critică deranjează aşa numitele democraţii iliberale!

Păstrând proporţiile, cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi la noi cu Ordinul Naţional "Steaua României", primit în 2009 de László Tõkés. Decizia Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României" de a-i retrage lui László Tõkés "Steaua României în grad de cavaler" , luată sub presiunea unor grupuri naţionaliste, nu este, în fond, decât una din multele reacţii de respingere a caracterului fondator al Revoluţiei din 1989, şi mai ales refuzul de a recunoaştere rolul lui László Tõkés în desfăşurarea evenimentelor de la Timişoara din decembrie 1989. Iar după ultima decizie a Înaltei Curţi care a respins ca inadmisibil recursul, problema retragerii "Stelei României" lui László Tõkés rămâne la latitudinea preşedintelui României. Dacă acesta îi va retrage distincţia, va fi uşor de asimilat liderilor "iliberali" din Estul european; dacă nu o va retrage, va fi prezentat ca promotor al radicalismului maghiar! Şi nu este exclus ca, din motive politice interne, preşedintele să îi retragă lui László Tõkés distincţia. Căci acum pare mai uşor de dus acuzaţia de "iliberalism" decât cea de susţinător al radicalismului maghiar!

Cum s-a ajuns la această situaţie încât "iliberalismul" să fie considerat o formă de democraţie? Este meritul lui Viktor Orbán! Acesta a reuşit, prin promovarea termenului, să-i dea drept de cetate. Dar, democraţiile nu pot fi iliberale. Pentru creatorul noţiunii - cunoscutul jurnalist american Fareed Zakaria care lansa formula într-un articol din 1997 din Foreign Affairs - democraţia iliberală era mai degrabă un sinonim pentru populismele şi dictaturile militare care erau "legitimate" prin vot. Oricum, votul nu este decât un instrument, iar simpla sa prezenţă nu este o dovadă a democraţiei! De fapt, Zakaria era interesat să demonstreze rolul decisiv pe care Statele Unite l-ar avea în democratizarea lumii.

Comparaţia dintre cele două democraţii "iliberale", Ungaria şi Polonia, constată că legitimarea lor se realizează în jurul aceleiaşi critici a schimbărilor de regim din 1989. Şi PiS-ul şi Fidesz-ul vor să schimbe fundamentele constituţionale ale regimului instaurat în 1989. Din acest motiv se şi declară democraţii "iliberale", căci nu recunosc caracterul atemporal al elementului constituţional, esenţial într-o viziune liberală asupra democraţiei. Pentru "iliberalii" de la Varşovia şi Budapesta schimbările din 1898 au fost minimale, iar venirea lor la putere asigură, într-un fel, triumful Revoluţiei. Dar oare nu la fel se întâmpla şi la Bucureşti atunci când alegerile prezidenţiale deveneau ocazia definitivării Revoluţiei? De fapt nu este vorba doar de Ungaria şi Polonia, ci şi de Slovacia şi mai nou Croaţia. Iar ultima ţară este un exemplu îngrijorător, odată pentru că şi acolo există un fel de prim ministru "tehnocrat", Tihomir Oreskovic, sub conducerea căruia s-a instituit nici mai mult nici mai puţin decât un "registru al trădătorilor" în care urmează să fie fişaţi toţi cei ce nu au susţinut "războiul patriotic" dintre 1991 şi 1995. Şi dacă Mijo Crnoja, ministrul vechilor combatanţi, cel ce a propus acest "registru" a fost obligat să demisioneze la doar două săptămâni după preluarea postului, din cauza unui scandal privind o posibilă fraudă fiscală, registrul său a rezistat!

Singura diferenţă dintre instalarea democraţiei "iliberale" la Varşovia faţă de Budapesta constă în reacţia diferită a societăţii civile: în Ungaria aceasta a asistat siderată la demantelarea democraţiei, pe câtă vreme în Polonia a reacţionat imediat. Sâmbătă, 26 februarie, la Varşovia aproape 20000 de polonezi au manifestat nu doar pentru a-şi exprima dezacordul faţă de deriva liberticidă şi xenofobă a guvernului, ci şi contra încercării de a-l compromite pe liderul istoric al Solidarităţii şi conducătorul grevelor de la Gdansk din 1980, Leah Walesa, pe care Jaros³aw Kaczyñski, adevăratul conducător al Poloniei, încearcă să-l compromită prin publicarea unui document care ar proba colaborarea sa cu fosta Securitate poloneză. Dacă în România linia "iliberală" din Est va veni în mod oficial la guvernare - căci tendinţele "iliberale" nu sunt străine dezbaterii publice româneşti - cum oare va reacţiona societatea civilă - ca în Polonia, sau ca în Ungaria?