Denazificarea Rusiei

Omul are un obicei, să încurce planurile altora. Mai nou, şi pe ale mele. Plănuisem, acum o săptămână, să scriu un articol despre "denazificare". După câteva zile, agenţiile de presă vuiau. Dictatorul de la Kremlin a apărut iarăşi la televizor. Şi iarăşi cu un discurs aberant. Dar între ameinţările obişnuite cu apocalipsa nucleară, am găsit şi ceva interesant.

Vladimir Putin a vorbit despre "denazificare". Comentatorii au taxat discursul său, pe bună dreptate, drept ridicol. Prima victimă a propagandei ruseşti este chiar Vladimir Putin însuşi. A reluat toate enormităţiile rostite prin talk-show-urile de pe Rossia-1. Ucraina trebuie denazificată, naţionaliştii ucraineni comit genocid, războiul nu e război etc. Nu este clar nici ce înţelege liderul rus prin "denazificare". La un moment dat a susţinut că guvernul de la Kiev este format din "drogaţi". Curios argument din partea preşedintelui unui stat aflat pe locul 3 în lume din punct de vedere al procentului fatalităţilor de pe urma abuzului de droguri.

Totuşi, ceva cu sens tot a menţionat Vladimir Putin. Nevoia de denazificare. Doar că a greşit "andrisantul". Nu Ucraina, ci Rusia trebuie denazificată.

Pentru început, să lămurim ceva. Există o percepţie, din păcate destul de răspândită, cred, cu privire la eşecul denazificării în Germania. Da, unii criminali de război au scăpat. Nu neapărat pentru că autorităţile germane (şi cu atât mai puţin cele de ocupaţie, anglo-americane) au dorit să îi facă scăpaţi, ci pur şi simplu pentru că au fugit peste graniţă şi s-au ascuns. Da, unii şi-au pus masca de cetăţean respectabil şi au prosperat, ca afacerişti sau birocraţi. Dar să nu exagerăm. Denazificarea a fost, în linii mari, un succes. Mulţi criminali de război au ajuns în ştreang. Doar în procesul paznicilor de la Bergen-Belsen au fost 11 persoane executate (pe lângă alţii care au murit în detenţie).

URSS a reuşit, în siajul războiului, să se poziţioneze de partea bună a baricadei. De aceea acum Rusia îşi arogă, sub Putin, un rol în lupta cu "naziştii" (reali sau imaginari). Şi trebuie spus că Uniunea Sovietică chiar a contribuit la condamnarea criminalilor de război. De exemplu în procesul de la Riga (1946) au fost condamnaţi la spânzurătoare şapte ofiţeri superiori germani.

Dar tot războiul a contribuit la falsificarea relaţiei dintre Moscova şi nazism. O falsificare de care profită acum Vladimir Putin pentru a vinde unei populaţii îndoctrinate naraţiunea fantasmagorică despre "denasificarea Ucrainei". Primul aspect al acestei mistificări priveşte rolul Rusiei în formarea nazismului. Suntem obişnuiţi să credem (tot datorită unei memorii foarte parţiale a ultimului război mondial) că nazismul este o afacere strict germană. În realitate, mişcarea naţional-socialistă s-a format după 1918 sub influenţa unor grupuri de imigranţi din Imperiul Rus. Aceştia au contribuit decisiv la isteria "iudeo-bolşevismului". Iar în perioada dintre cele două războaie, ideile fasciste erau populare în mediile imigranţilor ruşi din Europa, Asia sau Statele Unite.

Al doilea aspect care este introdus, convenabil, sub preş este influenţa nazismului în Rusia. Hitler şi Stalin s-au urât unul pe altul, dar s-au şi admirat reciproc (într-un fel). Ei împărtăşeau, ca şi Vladimir Putin, o ură viscerală la adresa democraţiilor liberale şi a capitalismului.

După destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, neo-nazismul a prins rădăcini în Rusia. Iar după venirea la putere a lui Vladimir Putin, în 1999, s-a oficializat relaţia dintre neo-nazism şi autorităţile politice. Sub oblăduirea Kremlinului s-a format o reţea de grupuri precum Russkii Obraz, care predică un naţionalism virulent. Iar în Europa de Vest, banii Moscovei au finanţat nu grupările comuniste, ca pe vremea lui Stalin, ci mai ales partidele ultra-naţionaliste, separatiste şi fasciste.

Este comod să ne imaginăm că Putin este doar un lider cu "nostalgia" fostei Uniuni Sovietice. Desigur, există în Rusia o exploatare oportunistă a trecului sovietic şi o influenţă a colectivismului comunist. Dar în realitate, ideologia lui Putin şi a regimului său este mai degrabă o formă de neo-fascism specific rusesc. Citiţi textul discursului cu care Putin a anunţat invazia Ucrainei. Occidentul este rău, poporul ucrainean nu există, Rusia a fost umilită, toate teritoriile care au aparţinut Imperiului trebuie conduse de la Moscova ş.a.m.d.

Ce este de făcut? Denazificarea Rusiei. Campania din Ucraina se va termina, mai devreme sau mai târziu, într-un eşec colosal. Este probabil că regimul lui Putin nu va mai supravieţui din acel moment. Dar nu am scăpat încă. Occidentul va trebui să menţină sancţiunile care vor aduce Rusia la sapă de lemn dacă această ţară nu va adopta măsuri de eradicare a rădăcinilor extremismului putinist.

La fel ca în Germania nazistă, în Rusia va trebui scos în afara legii cultul public al imperialismului rusesc şi sovietic. Aceasta presupune interzicerea utilizării simbolurilor acelor timpuri. Poporul rus va trebui învăţat, la şcoală, la fel cum a fost învăţat poporul german, ce crime monstruoase s-au comis în numele său.

Iar crimele de război din Ucraina vor trebui pedepsite de către un tribunal internaţional. Deja presa a dezvăluit identitatea unor ofiţeri ruşi vinovaţi de atrocităţi împotriva civililor. "Măcelarul din Mariupol", generalul rus Mihail Misintzev, va fi, probabil, unul intre inculpaţi - o spune şi Ben Wallace, ministrul britanic al Apărării. Serviciile de securitate ale perioadei Putin vor trebui desfiinţate, iar o lege a lustraţiei adoptată.

Lumea liberă să nu îşi facă iluzii că îndepărtarea de la putere a lui Vladimir Putin va fi suficientă. Dictatorul de astăzi este doar rezultatul procesului de fermentare a unei ideologii otrăvite. Una care predică dreptul absolut al Rusiei de a fi un imperiu, indiferent de dorinţele popoarelor pe care trebuie să le calce în picioare.