Deputatul Eduard Popica, nemulţumit că niciun oficial al MTS nu a aşteptat la sosirea în ţară canotorii medaliaţi la Munchen

V.G.
Politică / 16 august 2022

Deputatul Eduard Popica, nemulţumit că niciun oficial al MTS nu a aşteptat la sosirea în ţară canotorii medaliaţi la Munchen

Deputatul Eduard Popica (PSD) s-a declarat nemulţumit de faptul că niciun oficial al Ministerului Tineretului şi Sportului nu a aşteptat la sosirea în ţară canotorii medaliaţi la Munchen, informează Agerpres.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, parlamentarul a apreciat performanţa sportivilor români şi a solicitat o reacţie din partea conducerii ministerului.

"La întoarcerea în ţara, pe aeroport, sportivii noştri, care au dus pe cele mai înalte culmi numele sportului românesc, nu au fost întâmpinaţi de niciun oficial al Ministerului Tineretului şi Sportului. Am putea înţelege ca domnul ministru Eduard Novak, care anunţa acum ceva timp că bugetul aprobat pentru 2022, de 571 de milioane de lei, este cea mai mare sumă alocată sportului în ultimii ani, a avut un program încărcat şi a omis sa aştepte, nu sa premieze, ci măcar sa le strângă mâna şi să ii felicite pe performerii sportului cu vâsle, dar nu putem admite ca nu ar fi putut încropi o delegaţie a ministerului care să întâmpine sportivii români. Este inadmisibilă inacţiunea ministerului şi aşteptăm cu mare interes o reacţie din partea conducerii acestuia. Felicitări canotorilor romani, antrenorilor şi tuturor celor care au contribuit la o astfel de performanţă cu care pe noi, românii, ne-aţi făcut mândri!", a transmis Eduard Popica.

Lotul de canotaj al României, format din 35 de sportivi, a fost primit, luni, la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, de conducerea Federaţiei Române de Canotaj, rude, prieteni şi cunoscuţi, la întoarcerea de la Campionatele Europene de la Munchen (11-14 august), acolo unde canotorii români au cucerit cinci medalii de aur şi trei de bronz.

La festivitatea de primire nu a participat Eduard Novak şi nici vreun alt reprezentant al Ministerului Sportului.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Daca ministrul asteapta medaliatii isi face reclama pe spinarea lor. Daca nu ii astepata, apar agaricii astia nemultumiti. Inventivitatea agaricilor astora de a se baga in seama este nebanuita. Cine auzise pana acum de Agarici Popica?

    1. Dacă ai premiat și așteptat pe unul ai datoria sa i aștepți pe toți medaliați

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb