Deputatul Ion Stan a declarat ieri, la ieşirea de la DNA, unde a fost chemat pentru a da declaraţii în legătură cu dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă, că a "onorat" o nouă invitaţie a procurorilor anticorupţie. Stan a stat ieri, la sediul Direcţiei, aproximativ 15 minute, arătând la plecare că a onorat o nouă invitaţie a anchetatorilor.
El a fost convocat de procurori pentru a da declaraţii în legătură cu faptele de trafic de influenţă pentru care este cercetat. Nici Stan, şi nici avocatul acestuia nu au precizat dacă demnitarul a dat vreo declaraţie, până la acest moment, în faţa procurorilor.
Deputatul PSD Ion Stan este cercetat pentru trafic de influenţă, după ce ar fi cerut de la un om de afaceri 130.000 de lei pentru cheltuieli din campania electorală, în schimbul influenţei pentru obţinerea unor contracte.
Deputatul PSD a fost şi în 23 noiembrie la Direcţia Naţională Anticorupţie, el spunând că nu a dat declaraţii în faţa anchetatorilor pe motiv că aceştia nu i-ar fi prezentat încă documentele ce stau la baza acestui dosar, însă va reveni în 26 noiembrie.
Ion Stan a spus, răspunzând unei întrebări, că nu îşi va da demisia din Parlament şi că va continua campania electorală pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa.
În 23 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că a extins cercetările în cazul deputatului Ion Stan, acesta fiind acuzat şi că ar fi primit de la denunţător produse pentru campania electorală în valoare de aproximativ 100.000 de euro.
Potrivit ordonanţei de extindere a cercetărilor, în perioada mai-iunie 2009, în calitate de preşedinte al PSD Dâmboviţa, Ion Stan ar fi pretins şi primit de la denunţător, în mod indirect, în beneficiul formaţiunii politice din care face parte, produse pentru campania electorală în valoare de aproximativ 100.000 de euro.
Stan l-ar fi lăsat pe denunţător să creadă că are influenţă asupra unor primari din Dâmboviţa pentru încheierea unor contracte cu firme controlate direct sau indirect de către denunţător, potrivit procurorilor DNA.
Deputatul PSD a aflat noile acuzaţii vineri 23 noiembrie, când a fost la DNA.
Ion Stan este acuzat şi că ar fi cerut de la acelaşi denunţător 130.000 de lei, din care ar fi primit 60.000, în patru tranşe de câte 15.000 de lei. Banii ar fi fost ceruţi pentru cheltuieli din campania electorală, Stan promiţând în schimb influenţă pentru obţinerea unor contracte, potrivit procurorilor.
În 22 noiembrie, DNA a anunţat că a fost începută urmărirea penală în cazul deputatului Ion Stan, pentru trafic de influenţă.
În acelaşi dosar este urmărit penal şi şoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influenţă.
Inspectorii de integritate au declanşat, săptămâna trecută, procedura de verificare a averii deputatului PSD Ion Stan, au declarat, ieri surse oficiale, citate de Mediafax.
În vârstă de 57 de ani, Ion Stan este deputat de Dâmboviţa, aflat la al treilea mandat consecutiv în Legislativ. El este vicepreşedinte al Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI. De altfel, încă din 2000, de când a intrat în Parlament, el a activat în Comisia SRI, fiind în legislatura 2000-2004 preşedinte al acesteia.
În 1996, Ion Stan a fost şi prefect al judeţului Dâmboviţa.
De altfel, din 1996 şi până în acest an el a fost preşedintele Organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PSD. În 19 iunie 2012, Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD a votat, cu unanimitate, schimbarea preşedintelui organizaţiei PSD Dâmboviţa Ion Stan cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu.
Totuşi, Ion Stan candidează din partea USL pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa, la alegerile din 9 decembrie.