DEŞI SPUNE CĂ AR PUTEA FI ŞI PRIMAR ŞI MINISTRU, PENTRU O PERIOADĂ, Iohannis susţine că a refuzat să fie ministru, pentru moment

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 10 august 2012

Iohannis susţine că a refuzat să fie ministru, pentru moment

Primarulul Sibiului Klaus Iohannis, lider al Forumului Democrat al Germanilor din Româ­nia (FDGR), susţine că a refuzat, luni, la Bucureşti, oferta primită de la premierul Victor Ponta pentru a-l înlocui pe Leonard Orban în funcţia de ministru al Afacerilor Europene.

"Fiind ziua în care s-a remaniat Guvernul, evident că am discutat şi despre această chestiune. Şi pot să confirm că am discutat şi posibilitatea de a intra în Guvern. Nu am discutat nici atunci, nici altădată despre postul de la Externe, nici de la Interne, nici de un alt post care a fost remaniat şi a fost ocupat luni. A fost o discuţie mai degrabă generală. Ne-am oprit în discuţie asupra unui post care mi s-a părut important, este vorba de Minis­terul Afacerilor Europene, dar discuţia a mers repede mai departe'', a precizat Klaus Iohannis, citat de Agerpres.

Acesta i-a explicat premierului că a fost reales pentru al patrulea mandat de primar al Sibiului şi că nu poate părăsi acum această funcţie. Iohannis a lăsat să se înţeleagă că este posibil să accepte funcţia de ministru, pe o durată determinată, cu condiţia să rămână şi edil al Sibiului.

"Eu nu pot să plec acum din Sibiu, imediat după ce am fost ales de sibieni. Primul-ministru a înţeles acest lucru şi cu asta discuţia a fost încheiată. (...) Nu pot să spun acum ce vom discuta pes­te şase luni. Acum a fost o discuţie pe care am purtat-o. (...) Eu cred că am clarificat destul de bine. Pe o perioadă determinată, aş putea să fiu şi primar şi ministru. Discuţia s-a terminat, aşa că rămân la Sibiu'', a mai spus şeful sibienilor.

Primul-ministru a infirmat, miercuri, că i-ar fi propus portofoliul de la Externe primarului Klaus Iohannis, precizând: "Nu i-am propus niciodată domnului Iohannis funcţia de ministru de Externe. E o minciună, nu e adevărat. Şi dacă o aflaţi de la mine, o să o aflaţi şi de la domnul Iohannis. (...) Nu am discutat niciodată cu domnul Iohannis să fie ministru de Externe. Nu şi-a dorit aşa ceva. Subiectul nu există''.

Presa a relatat, zilele trecute, că Victor Ponta i-ar fi propus lui Iohannis să preia funcţia de ministru al Afacerilor Externe şi că acesta ar fi refuzat.

Premierul şi primarul Sibiului au avut, luni, o întrevedere la Palatul Victoria. Potrivit biroului de presă al Guvernului, în cadrul întâlnirii cei doi au discutat despre proiectele de dezvoltare ale oraşului Sibiu, Victor Ponta asigurându-l pe Klaus Iohannis de întregul sprijin al Executivului în vederea realizării acestora.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb