Despre coaliţii şi alianţe

Care ar putea fi cea mai bună strategie pentru a contracara naţionalismul şi a întări curentul pro-european? Unii cred că aceasta ar putea consta într-o politică de alianţe, coaliţii sau fuziuni. E ceea ce face USR şi Plus în acest moment: o fuziune. În acelaşi timp, e ceea ce speră USR-Plus să obţină de la PNL: o alianţă. Pe de alată parte, alţii cred că o strategie mai bună ar fi poziţionarea la Centru, în spaţiul larg - care poate ajunge la 60-70% din alegeri - dintre cele două extreme (rele), cam aşa cum a reuşit Emmanuel Macron în Franţa în 2017. Ar fi vorba de o poziţie ceva mai moderată, care nu poate fi clasificată nici la stânga, nici la dreapta. Însă aşa ceva nu există în România. Nici PNL şi nici USR-Plus nu iau în considerare un electorat moderat şi cred că mesajul care diabolizează PSD este suficient pentru a avea un succes electoral garantat. De aceea, zona mediană a electoratului este abandonată şi de multe ori acest abandon se traduce prin neimplicare electorală.

Deşi este o străveche strategie intuitivă, care fusese deja evidenţiată teoretic de părintele conservatorismului, Edmund Burke, formarea coaliţiilor politice, pre- sau post-electorale, nu este atât de simplă pe cât pare la prima vedere. În celebrele sale Reflecţii asupra Revoluţiei din Franţa, atunci când încerca să găsească un răspuns la întrebarea conservatoare fundamentală: "De ce ar trebui să schimbăm ceva ce funcţionează?", Burke a analizat efectele guvernelor de coaliţie asupra condiţiilor care favorizează schimbarea şi a constatat că pe de o parte acestea tind să conserve o stare de fapt, dar în acelaşi timp erodează fundamentele a ceea ce conservă.

Mai spre zilele noastre politologul american William H. Riker în Teoria coaliţiilor politice folosea teoria jocurilor pentru a explica formarea coaliţiei. Pentru Riker elementul esenţial în formarea oricărei coaliţii era determinat de mărimea acesteia şi a componentelor din care e formată. De aceea, considera acesta, politicienii urmăresc să formeze coaliţii minimal câştigătoare (coaliţii formate din cel mai mic număr de partide posibil). Altfel spus, un politician raţional încearcă să formeze o coaliţie atât cât este necesar de mare. Cu cât numărul de partide participante este mai mic, cu atât mai bine!

În negocierile de formare a alianţelor sau coaliţiilor, interesele partidului sunt mai importante decât "interesele generale". Acestea ar urma să fie negociate după alegeri în funcţie de rezultate într-un program comun. Partenerii "minori" care participă la negocierile pentru formarea unei coaliţii sunt interesaţi să-şi maximizeze poziţiile, ceea ce face dificilă formarea unor alianţe pre-electorale. Chiar şi atunci când există elemente ideologice comun - căci "alianţă" provine din franţuzescul alliance care desemnează nu doar asocierea a două partide, ci şi o afinitate ideologică - formarea unei coaliţii rămân dificilă. Iar exemplul lui Emanuel Macron nu este sigurul, ci există exemple contrare ale lui Donald Trump şi Boris Johnson. Facilitate, este adevărat, de sistemul electoral majoritar relativ (într-un tur), care a fost inspirat şi de reflecţiile lui Burke asupra pericolului coaliţiilor.

Dar oricum ar fi, fie o campanie adresată Centrului, fie una centrată pe discursul extremist, votanţii mediani nu pot fi neglijaţi. În Statele Unite spre exemplu, Bernie Sanders ar putea fi contraponderea la Donald Trump. Privind la alegerile din Marea Britanie din decembrie 2019 unii vor putea spune că o asemenea strategie este pierzătoare, căci prezenţa lui Jeremy Corbyn în fruntea Partidului Laburist a împiedicat formarea coaliţiilor pre-electorale cu liber-democraţii şi a penalizat partidul său. Dar, tentaţia unora este de a merge pe jocul la extremă şi a neglija Centrul pentru a reduce numărul şi importanţa competitorilor. Această strategie pare preferată de PNL atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele parlamentare - dacă acestea vor fi anticipate - pentru a mobiliza aşa zisul electorat de dreapta, anti-PSD şi anti-comunist. Considerând că prezenţa la vot nu va fi semnificativ mai mare decât la precedentele alegeri locale şi legislative, PNL nu mai vrea să repete situaţia din 2016 şi să împartă voturile cu USR-Plus. Iar PSD are toate şansele să profite de această strategie şi să-şi limiteze pierderile!