Detronarea Dolarului, treabă foarte dificilă...

Economia SUA rămâne cea mai influentă în spaţiul global, cu o pondere de cca.20% din PIB-ul mondial; dolarul deţine mai bine de 60% din mijlocirea tranzacţiilor cu bunuri şi servicii în lume. Ai zice că este un dezechilibru flagrant, dar explicaţia rezidă, inter alia, în volumul tranzacţiiilor financiare în raport cu cele comerciale şi increderea în dolar (mă refer la USD) că moneda de rezervă. Fed-ul este banca centrală care emite moneda de rezervă a cărei supremaţie se vede când se caută zone de refugiu. Poziţia centrală a dolarului are origine în preeminenta economică şi tehnologică a SUA, conturată încă înainte de al doilea război mondial şi care a fost ranforsată de aranjamentele de la Bretton Woods (există după război şi o mare "foame" de dolari).

Luciul dolarului a fost afectat de "suprasolicitarea" economiei americane (deficite bugetare mari ca urmare a operaţiunilor militare extinse), de ruperea legăturii de aur şi, mai ales, odată cu multipolarizarea economiei globale. La plângeri ca Fed (banca centrală a SUA) nu ar ţine cont de efecte externe ale politicii sale, oficiali americani au dat un răspuns faimos: dolarul este moneda noastră şi problema voastră. Valery Giscard d'Estaing, fost premier al Franţei a vorbit chiar de "exorbitantul privilegiu" al dolarului. Dar întaietatea monedei americane are (încă) la temelie date fundamentale.

A produs de aceea, într-un fel, stupoare afirmaţia lui Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, la recenta reuniune a bancherilor centrali de la Jackson Hole (Wyoming, US), unde a susţinut că ar fi bine ca poziţia dominantă a dolarului să fie înlocuită de o monedă digitală; el a şi făcut o analogie ce a mirat poate mai mult, cu Libra, moneda digitală gândită de Facebook şi unele companii asociate. De ce cred că această propunere nu "poate decola" voi căuta să explic mai jos.

Există trăsături ale mediului internaţional actual care stârnesc mare îngrijorare şi ar veni în sprijinul ideii lui Carney: conflicte comerciale tot mai extinse, "devalorizări competitive" utilizate ca arme comerciale, politici monetare subjugate de nevoia de a menţine "competitivitatea" ratalor de schimb, implicaţii majore pentru economiile emergente ale programelor QE, efecte de contagiune care lovesc stabilitatea financiară judecată dincolo de graniţe naţionale. Mark Carney a fost până nu demult şeful Financial Stability Board/FSB(Comitetul pentru Stabilitate Financiară), entitate creată în 2009 de G20 având menirea de a examina probleme de stabilitate financiară pe plan mondial. Carney este încă vice-preşedinte ale Consiliului European pentru Riscuri Sistemice (ESRB), până la ieşirea efectiva a UK din UE. Este unul dintre cei mai experimentaţi bancheri centrali şi a fost unul dintre numele vehiculate pentru şefia FMI. Dar nu acreditările profesionale sunt prim argument pentru propunerea sa, ci evoluţii precum cele evocate mai sus. Intervine şi un alt fapt izbitor: Washington-ul este principal protagonist al erodării multilateralismului în regimul economic internaţional, în ceea ce a mai rămas din sistemul Bretton Woods.

Este însă foarte dificilă realizarea ideii lui Carney; am în vedere câteva elemente de fond:

- Monedele într-o lume ordonată (nu de free bankig), fie şi sub forma digitală (sunt bănci centrale care au în vedere emiterea de monedă digitală), au nevoie de o bază instituţională, care nu poate fi decât a unui stat (este şi motivul principal pentru care Libra nu are şanse să devina realitate chiar daca se bizuie pe active formate din monede emise de băncile de rezervă şi alte active financiare solide;

- Care ar fi entitatea care să emita moneda digitală menită să ia locul dolarului ca piesă dominantă într-o nouă constelaţie de monede de rezervă? FMI emite SDR (Special Drawing Rights), care sunt monedă de cont, care la randul lor implică monede efective de suport.

- Să admitem că FMI ar primi mandat (cine i-ar da mandatul? Ar accepta SUA aşa ceva?) să emita o moneda digitala, dar aceasta ar reclama, cred, doua decizii cheie: a/ un acord internaţional în acest sens (greu de realizat) şi b/ transformarea FMI într-o cvasi-bancă centrală globală, care să aibă în spate sprijin necondiţionat din partea statelor participante.

- Este de evocat aici idea bancor-ului cu decenii în urmă. În timpul discuţiilor pentru construcţia sistemului Bretton Woods, Keynes (negociatorul principal al britanicilor) a intuit că vor apăre asimetrii mari în balanţele comerciale. Si a venit cu ideea unei monede de cont, Bancor, care să ilustreze acumularea de dezechilibre şi corectarea lor prin intermediul unui mecanism de cliring; ţările cu surplus extern (exprimat în bancori), de la un anume prag, să fie obligate să se ajusteze prin aprecierea monedei proprii. Şi invers să se întample statele cu deficite care depăşesc anumite limite. Dar Bancor-ul nu ar fi fost o monedă propriu-zisă, care să circule ca mijloc de schimb. Iar propunerea a picat întrucat era greu de pus în aplicare; s-a adoptat un sistem de cursuri fixe ajustabile.

- China nu ar putea fi ignorată într-o asemenea schemă având în vedere ponderea sa în economia globală şi "regionalizarea" schimburilor comerciale în Asia. Deci ar trebui să existe un accord care să includă toţi marii actori din economia globală (G20 poate fi un precedent ca forum de dialog).

- Euro poate oferi o analogie ca monedă sintetică, dar el implică renunţarea la monede proprii şi cere aranjamente instituţionale inimaginabile la scara economiei globale. Euro însuşi are probleme de incompletitudine ca design şi este framântat de dezechilibre interne. Zona euro nici nu beneficiază de un activ financiar comun (un safe asset) care să îi asigure robusteţe în momente de stress. Oare cine ar emite un "activ sigur" (obligaţiuni) pe pieţele internaţionale denominat în moneda digitală propusă de Carney? O entitate internaţională care să emită monedă digitală internaţională, dar care ar fi aceasta?

Pot fi aduse şi alte argumente care arată de ce idea lui Carney nu "poate zbura", cel puţin acum. Ideea în sine este ca o încercare de a scurt-circuita probleme de fond din economia globală: erodarea multilateralismului, răspândirea conflictelor comerciale, pierderea încrederii în capacitatea autorităţi publice de a gestiona economiile dezvoltate, slăbirea coeziunii sociale prin politicii publice ce au accentuat inegalităţi sociale (a se vedea şi recenta declaraţie a peste 180 de CEOs ai unor mari companii care pledează pentru strategii care să ţină cont de toţi "stake-holderii", nu numai de acţionari; vezi în The Economist din 24-30 august, "What are companies for?"). Există impedimente de ordin principial şi operaţional pentru ca ideea lui Carney să se realizeze. Unde are el dreptate este că regimul internaţional al relaţiilor economice între state funcţionează din ce în ce mai rău, că se adânceşte fragmentarea şi proliferează evoluţii haotice, tot mai greu controlabile.

Se impun eforturi mai mari pentru salvarea elementelor de multilateralism în relaţiile internaţionale, este nevoie de reînvierea spritului de le Bretton Woods, este necesar ca, fără a fi subestimate considerente geopolitice şi de securitate, relaţia între SUA şi China să fie gestionată pentru a se evita mari stricăciuni ce afectează pe toţi în lume, Wasington-ul are sens să fie mai atent cu efectele politicilor sale în economia internaţională. UE poate juca un rol pozitiv în acest sens, dar trebuie sa fie capabilă să îşi regleze problemele acasă, care nu sunt mici.

Articol preluat de pe site-ul: http://www.opiniibnr.ro/