Deutsche Börse, interesată de Bolsas & Mercados Espanoles

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 iulie 2006

Deutsche Börse SA, societate care operează Bursa de Valori din Frankfurt, este interesată să-şi combine activităţile cu piaţa acţiunilor din Spania, după ce a eşuat în încercarea de a se apropia de London Stock Exchange şi Euronext.

La data de 30 mai, oficialii Deutsche Börse au înaintat o scrisoa-re către Bolsas & Mercados Espanoles (BME), arătându-şi disponibilitatea pentru lansarea discuţiilor pe marginea unei alianţe, potrivit celor prezentate de conducerea pieţei din Madrid în prospectul privind oferta publică iniţială. Bolsas & Mercados nu va răspunde gestului Deutsche Börse decât după lansarea ofertei publice iniţiale, care ar putea da companiei o valoare de piaţă de cel mult 2,8 miliarde de euro (3,5 miliarde de dolari).

"BME nu se implică în nicio negociere cu o piaţă sau un operator de bursă în acest moment, în privinţa realizării unei alianţe sau a unui acord de integrare a activităţilor", se arată în prospectul mai sus amintit.

În ceea ce-i priveşte, oficialii Deutsche Börse nu au făcut niciun comentariu cu privire la interesul pentru Bursa din Spania.

În 2005, Bolsas & Mercados şi-a majorat profitul cu peste o treime comparativ cu 2004, acest indicator ajungând la 102 milioane de euro (122 milioane de dolari). Operatorul Bursei spaniole este deţinut de 125 de acţionari, printre care bănci şi societăţi de brokeraj. BME vinde 30,07% din titlurile sale prin oferta publică, la un preţ cuprins între 26,30 şi 33,50 euro fiecare. Acţiunile BME vor fi lansate la tranzacţionare în data de 14 iulie.

Deutsche Börse a încercat o apropiere şi de Borsa Italiana SpA, în vederea unei fuziuni. Pieţele de acţiuni urmăresc să-şi combine activităţile, dat fiind că investitorii solicită costuri reduse la tranzacţionare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb