DIN CAUZA UNOR DIFERENŢE DE RAPORTARE, BCR afişează rezultate diferite în România faţă de Austria

A.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 august 2017

Banca Comercială Română (BCR) a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că a realizat un profit net de 67,4 milioane de euro, în primul semestru al anului, cifră diferită de rezultatul net de 53,7 milioane de euro, care apare în raportul Erste Bank în limba engleză.

Reprezentanţii BCR ne-au explicat că diferenţa de 13,7 milioane de euro dintre profitul BCR din comunicatul de presă şi cel din raportul Erste a apărut pe fondul uor diferenţe de raportare.

"Există diferenţe de raportare şi mereu au existat deoarece Erste Group grupează o serie de linii de venit generate local (exemplu: Trezorerie) în altă parte decât segmentul local (ţară)", ne-au transmis reprezentanţii BCR, adăugând: "Conform exemplului de mai sus: veniturile din activitatea de Trezorerie pe care BCR le include în raportarea sa locală nu sunt incluse în segmentul România în raportarea Erste Group, ci sunt incluse în linia Group Markets (Pieţe Financiare)".

Din explicaţia BCR rezultă că banca a făcut, în primul semestru, un profit de 13,7 milioane de euro din activitatea de Trezorerie, adică 20% din câştigul total.

BCR, deţinută de grupul bancar austriac Erste Group, a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net în scădere cu 52% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, în condiţiile în care rata creditelor neperformante (NPL) a scăzut la 11%, de la 14% în urmă cu un an.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Inginerie financiara: Erste Group grupează; pe buzunare, si cum ii convine ; buzunarul plin in Austria, buzunarul gol la Chisinau.

    Trebuie sa intervina The Brute sa stabileasca netul. 

    1. in raportul BCR pe 2016 actionar cu 93% Este ERSTE GROUP BANK CEPS HOLDING. In Austria Firma Este radiata in martie 2015. Oare cand semnesza raportul financiar domnul Manea vizioneaza filmesau rasfoieste care ii distrag atentia:-)

    S-au raportat folosind standarde fiscale diferite. Nu este nimic illegal. Daca grupul iti solicita sa raportezi intr-un fel iar fiscul in standard IFRS, ce sa faci ?

    1. desi trebuie mentionat ca la BCR nu exista inca un raport seminual pe pagina de Internet ci doar un rezumat De aceea nu de observa nici faptul ca scaderea profitului Are legatura si cu cele 40 milioane EUR inregistrate direct in Other Comprehensive Income si care micsoreaza capitalul corespunzator

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb