Dincolo de lumina reflectoarelor

Acum, după ce au căzut toate clişeele bătăliei electorale, după ce afişele cu poze strîmbe, sau impunătoare, au fost aruncate la gunoi, iar lozincile stradale mai atîrnă doar într-un fir de sîrmă, în drumul lor către eterna uitare, cînd foştii candidaţi au apucat să se trezească din somn, măcar o zi-două, cu gîndul că au devenit primari, consilieri, ori preşedinţi de consilii judeţene, este momentul să te întrebi: care este relevanţa politică a opţiunii exprimate de electorat?

Nu ne interesează sporovăiala partidelor, care mai veselă, care mai tristă, despre cum au cîştigat ele alegerile. Să luăm un caz concret: Sorin Oprescu.

Ce înseamnă de fapt, politic vorbind, alegerea lui? Ce consecinţe produce? Cît este de relevantă? Ce spune despre ales? Ce spune despre măria sa Alegătorul?

La o primă vedere, alegerea lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei poate fi citită ca o reabilitare a mult vehiculatului "mit al independenţilor", cu varianta "tehnocraţi", de care s-a intoxicat acut politica noas­tră, pe la începutul anilor "90, pentru a recidiva în perioada mandatului Convenţiei. Faptul că avem de-a face doar cu o falsă imagine este clar, dacă ne gîndim la motivele pentru care era luat în braţe acest mit: salvarea credibilităţii celor desemnaţi să exercite guvernarea, care erau cu toţii, dacă nu înregimentaţi politic cu carnete de partid în regulă, cel puţin "normalizaţi şi orientaţi politic" de cei care le ofereau mult rîvnitele posturi ministeriale. În realitate, în România post-decembristă, politica nu a lăsat aproape nicio fărîmă de loc pentru independenţi. De ce-ar avea, acum, mai multe motive să o facă? Unul singur: maşinăriile de partid nu mai pot produce candidaţi suficient de credibili şi de puternici, capabili să adune voturi cu lopata, iar pe de altă parte, nu mai sunt suficient de puternice, ca maşini de distribuire a privilegiilor, oportunităţilor şi avantajelor economice, pentru a impune electoratului candidaţii costelivi, "formaţi" în curtea proprie. În sfîrşit, electoratul simte nevoia, tot mai mare, de "noutăţi", de "figuri noi". Ciorba reîncălzită a "independenţilor" ar putea să-i satisfacă acest apetit. Problema politicii şi a politicienilor este că nu au de unde să scoată figuri noi şi, în acelaşi timp, credibile. Sorin Oprescu nu este cîtuşi de puţin o "prospătură" politică. Pe de altă parte, ruperea lui demonstrativă de PSD este mai degrabă rolul disensiunilor interne din partidul eşuat al social-democraţiei noastre, decît al unei opţiuni bazate pe o idee sau un program care să reprezinte o alternativă politică.

Dacă nu este un independent sadea şi nici nu are cum să fie, atunci se pune întrebarea: Ce politică va face Opres­cu la Primărie? Politica PSD, au spus unii! Răspunsul ar fi de luat în considerare, dacă PSD-ul ar avea aşa ceva, dar este evident că nu are şi nici nu se sinchiseşte de astfel de năzbâtii, altfel nu l-ar fi lăsat pe Diaconescu doar cu nişte poze frumoase puse pe stîlpii capitalei. Va face politica alegătorilor, adică va "executa" mandatul primit de la cei ce l-au votat! ar fi un alt răspuns, din cărţi. Cînd luăm la cîntărit acest mandat, însă, nu se prea vede ce conţine plăcinta între foi. A fost un vot anti-Videanu? Atunci Oprescu ar trebui să pună rapid capăt tuturor contractelor şi aranjamentelor făcute de primarul anterior şi să deschidă cu totul alte şantiere! Las la o parte că o asemenea abordare i-ar aduce proaspătului primar mai degrabă belele pe cap, decît sprijinul populaţiei, ori al vreunui partid politic, şi vă spun doar că în felul acesta şi-ar consuma cam jumătate de mandat, pînă să se clarifice ce-ar vrea şi ce-ar putea să mai facă în jumătatea care-i mai rămîne! Evident, ar fi o "strategie" falimentară politic. În consecinţă, tot ceea ce poate face Sorin Oprescu este să scoată demonstrativ din sertare unul sau altul dintre proiectele marca "Videanu" şi să le ardă demonstrativ, pe rug, în piaţa publică, cu speranţa că-şi va convinge concitadinii de faptul că "vinovaţii vor fi puşi să plătească". Un pic de teatru justiţiar, plus o mică injecţie de credibilitate personală. Cam atît!

Dacă este să se exprime politic, singurul lucru substanţial pe care Sorin Oprescu îl poate face este să urmeze "traiectoria Băsescu". Adică să se în­toarcă cu toate uneltele şi credibilitatea de care dispune acum, pentru a transforma radical PSD-ul într-un partid care să-i fie util. Fie pentru proiectul "prezidenţialelor", dar pentru aceasta este prea puţin timp, fie pentru a-şi aşterne liniştit un al doilea mandat de Primar al Bucureştilor, o poziţie de cea mai mare influenţă, chiar dacă nu ar fi înlocuită cu cea de Premier, cazul Ciorbea, sau cu cea de Preşedinte, cazul Băsescu.

Rezultatul, oarecum neîn­trevăzut, nici de alegătorii bucureşteni, nici de beneficiarii lui, este că votul pentru Sorin Oprescu conţine în el posibilitatea unei reale şi importante transformări a PSD-ului, pentru prima dată sub influenţa unui alt personaj politic decît "fondatorul istoric".