Directorul executiv al RZB nu crede că grupul are nevoie de capital suplimentar de la stat

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 iunie 2009

Raiffeisen Zentralbank (RZB) nu crede că va avea nevoie de susţinere financiară suplimentară din partea statului dacă criza va lua sfârşit până la jumătatea anului 2011, a declarat directorul executiv al grupului, Walter Rothensteiner, pentru cotidianul austriac Die Presse, citat de Reuters.

RZB, ce controlează a doua bancă europeană, Raiffeisen International, a primit 1,75 miliarde euro (2,4 miliarde dolari) de la statul austriac în luna aprilie, iar directorul executiv al grupului a declarat că suma este suficientă pentru moment.

"Estimez că baza actuală de capital ne va permite să trecem cu bine peste următorii doi ani", a declarat acesta pentru cotidianul Die Presse, citat de Reuters.

"Dacă economia îşi va reveni pe la jumătatea anului 2011, scenariile noastre vor fi duse la bun sfârşit. În cazul în care criza se va prelungi şi în 2012, vom avea cu toţii o problemă", a adăugat acesta.

Rothensteiner a declarat luna trecută pentru Reuters că ar fi "de negândit" ca Raiffeisen International să se retragă de pe pieţe emergente europene mai slabe, precum Ucraina sau România, şi că RZB beneficiază de capital suficient.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb