"Disimularea mărfii"

Absolut întâmplător, graţie unor bloguri, am aflat cum este definit ziaristul viitorului, reporterul multimedia, în cadrul unui important trust de presă autohton. Un veritabil decalog în două puncte (licenţa nu-mi aparţine). Am încercat să mă conformez învăţăturilor, chiar dacă nu îmi erau adresate, în fond suntem datori să ne adaptăm noilor cerinţe, indiferent de locul de muncă. (1)

Prima cerinţă este legată de specularea la maxim a informaţiilor. Să valorific informaţiile din zona mea de responsabilitate nu e chiar o noutate, aşa că m-am orientat către partea cu subiectul care îmi iese singur în cale. Lucrurile sunt simple, exista chiar şi un exemplu, se caută cu lumânarea un conflict stradal şi se intervine jurnalistic, asta în cazul în care nu te decizi să ai atitudine civică şi să ratezi materialul. Primul lucru care se impune să fie făcut sunt fotografiile, am înţeles că se poate cu aparatul foto, cu telefonul sau cu ce are fiecare la îndemână. Ultima parte nu am prea priceput-o, cu creionul din buzunar pot face cel mult o caricatură, fotografiile nu îmi prea ies, probabil de vină este lipsa de experienţă în domeniu. Norocul meu e că am un telefon cu cameră foto integrată, ghinionul este că mă emoţionează bătrânii aflaţi în situaţii limită, aşa că e greu de crezut că pot reuşi să "încadrez" foarte bine scena. De filmat aproape că nu mai poate fi vorba cu astfel de reacţii emoţionale necontrolate. Urmează pasul trei:să adun informaţii despre victimă şi despre tâlhari. Cu prima parte implicată în eveniment să zicem că o scot la capăt şi reuşesc să-i smulg câteva informaţii, probabil după ce îi acord primul ajutor. În ceea ce îi priveşte pe tâlhari e mai complicat, e greu de crezut că vor dori să-mi acorde un interviu în timpul acţiunii, aşa că probabil trebuie să-i urmăresc, să-i imobilizez şi să îi anchetez pe repede înainte, poliţist şi procuror dintr-un foc. Din fericire indicaţiile nu vorbesc nimic despre trimiterea în judecată şi acordarea unei pedepse. Cel mult o condamnare la oprobiul public în urma unui articol scris profesionist pe genunchi, la marginea rigolei. Aşa stând lucrurile, înarmat cu toate informaţiile, nu îmi mai rămâne decât să iau legătura cu editorul, care, la rândul lui, trebuie să "disimuleze marfa".

Aici mă opresc şi pun mâna pe DEX. ( DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata faţă a unui lucru, a unei situaţii etc. (dându-i o aparenţă înşelătoare); a camufla, a masca. - Din fr. dissimuler, lat. Di]ssimulare.) Aş prefera să o disemineze, dar indicaţiile trebuiesc respectate, în fond adevărul nu trebuie să strice o ştire bună. Acesta a fost doar un exemplu, o agresiune banală, nici nu vreau să-mi închipui cum ar trebui făcută intervenţia jurnalistică la un viol. Pardon de gând! (2)

Există şi un avertisment pentru cei care nu înţeleg presa viitorului, respectivii se îndreaptă spre finalul carierei de ziarist. Viaţa e dură. (3)

PS

Cum nimeni nu a infirmat, consider că scrisoarea respectivului redactor- şef către angajaţi, prezentată de site-ul realitateamea.ro, preluată de numeroase site-uri şi bloguri, este absolut autentică.