DISPUSĂ SĂ CREASCĂ FACTURA DE BREXIT, Londra vrea angajamente din partea UE pentru relaţiile comerciale viitoare

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 noiembrie 2017

Londra vrea angajamente din partea UE pentru relaţiile comerciale viitoare

Premierul de la Londra, Theresa May, este gata să ofere mai mulţi bani pentru plata facturii "divorţului" de UE (Brexit), însă britanicii nu reuşesc, deocamdată, să obţină ceva în schimb de la europeni, potrivit Bloomberg.

"Ne îndreptăm în direcţia cea bună, iar ceea ce contează acum este ca Regatul Unit şi UE să facă un pas înainte împreună", a declarat ieri, James Slack, purtătorul de cuvânt al lui May, într-un semn că orice ofertă îmbunătăţită din partea Londrei ar trebui să fie însoţită de un angajament al UE în privinţa lansării negocierilor pe marginea viitoarelor relaţii comerciale.

Membrii subcomitetului pentru Brexit din Cabinetul lui May s-au întâlnit luni ca să elaboreze o strategie care să fie acceptabilă atât pentru cei care sunt pentru Brexit, cât şi pentru cei ce se opun ieşirii Marii Britanii din UE.

Cifrele şi scenariile privind factura Brexitului sunt supuse negocierilor, a spus Slack, ca răspuns la informaţiile potrivit cărora Regatul Unit va oferi UE 40 de miliarde de lire sterline (45 miliarde de euro) pentru ieşirea din blocul comunitar.

Luna aceasta, The Sun scria, fără să dezvăluie sursa informaţiei, că Theresa May se pregăteşte să propună un plus de până la 20 de miliarde de lire sterline Bruxelles-ului în contul "facturii" pentru ieşirea din Uniunea Europeană. Publicaţia britanică nota că această sumă va fi adăugată celor 18 miliarde de lire promise în septembrie de premierul de la Londra pentru asigurarea unui acord de tranziţie.

UE nu cere, în acest moment, o cifră exactă pentru factura Brexitului, însă, în trecut, s-a exprimat că aceasta ar trebui să fie de aproximativ 60 de miliarde de euro, astfel încât să acopere angajamentele bugetare şi datoriile viitoare ale Londrei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ati ales sa plecați!Pa!Nici un angajament!Ulterior, în funcție de ce avem nevoie în CE vom semna anumite convenții comerciale! Nu vreți cam mult?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb