Divizia de servicii IT a Deutsche Telekom concediază 5.600 de angajaţi

Ziarul BURSA #Internaţional / 11 septembrie 2018

Divizia de servicii IT a Deutsche Telekom concediază 5.600 de angajaţi

T-Systems, divizia de servicii IT a Grupului german Deutsche Telekom AG, a ajuns la un acord cu liderii de sindicat privind concedierea a 5.600 dintre cei 17.000 de angajaţi din Germania, ca parte a strategiei directorului general al companiei, Adel Al-Saleh, de a o readuce pe profit, transmite Reuters.

T-Systems a fost ani de zile divizia-problemă a celui mai mare grup de telecomunicaţii din Europa, marjele sale de profit fiind constant sub presiune.

Acordul, semnat după luni de negocieri intense, reprezintă o realizare pentru americanul Al-Saleh, adus anul acesta pentru a redresa T-Systems, conform Agerpres.

"Acum este clar ce măsuri vom implementa", a anunţat, ieri, un purtător de cuvânt, precizând că primele înştiinţări privind concedierile vor fi trimise angajaţilor săptămâna viitoare. Al-Saleh, care şi-a acordat un termen de doi ani pentru a redresa compania cu o capitalizare bursieră estimată la şapte miliarde de euro (8,1 miliarde de dolari), vrea ca acei 600 de milioane de euro economisiţi în urma concedierilor să fie investiţi în servicii digitale şi de cloud.

Conform acordului, 3.765 de angajaţi vor fi concediaţi până la sfârşitul lui 2020 şi, dacă afacerea nu redevine profitabilă până atunci, vor fi reduse încă 1.200 de posturi în 2021. Dintre cele aproximativ 230 de sedii, ar urma să rămână în urma reorganizării doar 25.

De asemenea, va fi redus numărul angajaţilor din afara Germaniei şi în viitor se vor face angajări doar din Ungaria, Slovacia şi India. În prezent, T-Systems are pe plan global 37.500 de angajaţi.

Deutsche Telekom AG este cea mai mare companie europeană de telecomunicaţii, cu operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România.

Grupul controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România.

La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul "T".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb