Procurorii DNA au înaintat Curţii de Apel Suceava referatul cu propunere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventiv a lui Ştefan Viorel Dănuţă, administrator al unor societăţi comerciale, cercetat cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de dare de mită, potrivit unui comunicat de presă.
În referatul procurorilor s-a reţinut faptul că inculpatul Ştefan Viorel Dănuţă a încălcat cu rea-credinţă obligaţia instituită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceea de a nu comunica cu ceilalţi inculpaţi, suspecţi şi martori din dosar sau cu membrii familiilor acestora, direct sau indirect.
"De asemenea, din acţiunile întreprinse de inculpat, în ceea ce priveşte încălcarea acestei obligaţii, a rezultat intenţia reală a acestuia de a deţine controlul asupra unor categorii de persoane audiate în prezenta cauză", se arată în comunicat.
Procurorii precizează că măsura arestului la domiciliu nu a fost de natură să determine schimbări în comportamentul inculpatului, acesta continuând să identifice noi oportunităţi de "a exploata în continuare aparate de jocuri de noroc, activitate cu prilejul căreia a comis infracţiunile de corupţie investigate în prezenta cauză".