DNA: Fostul preşedinte al CSU Voinţa Sibiu, reţinut pentru luare de mită

V.B.
Anticorupţie / 8 aprilie 2014

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Alba Iulia au dispus astăzi reţinerea pentru 24 de ore a lui Ioan Hămbăşan, administrator al societăţii cooperatiste meşteşugăreşti ATCOM şi fost preşedinte al clubului de fotbal CSU Voinţa Sibiu, acuzat de luare de mită, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Tot astăzi, Hămbăşan a fost prezentat Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Conform rechizitoriului, Ioan Hămbăşan are o cotă de 19,46 % din ATCOM, societate care deţine în patrimoniu mai multe spaţii comerciale în municipiul Sibiu. Unul dintre aceste spaţii a fost închiriat, în 2007, unei societăţi comerciale deţinute şi administrate de către denunţători, pentru o chirie de 4 mii euro pe lună.

Deşi au desfăşurat activitate, în special organizarea de evenimente festive (nunţi şi botezuri), societatea chiriaşă nu a achitat cu regularitate chiria, înregistrând restanţe importante. Cu toate acestea, contractul nu a fost reziliat.

În perioada 2009-2011, ca să nu rezilieze contractul şi să nu amâne plata chiriei, Ioan Hămbăşan a solicitat şi a primit de la denunţători, timp de aproximativ 2 ani, cu titlu de mită, mese zilnice (aproximativ 100 de porţii) pentru membrii echipei de fotbal CSU Voinţa Sibiu, club pe care îl deţinea. Deşi în evidenţele contabile ale societăţii comerciale au fost evidenţiate facturi şi chitanţe de plată, în realitate CSU Voinţa Sibiu nu a achitat contravaloarea acestora.

Abia după ce societatea comercială nu a mai livrat mâncare pentru echipa de fotbal (care în final a şi fost desfiinţată), Hămbăşan a recurs, în 2013, la acţiunea în justiţie pentru recuperarea chiriei restante şi ulterior pentru evacuare.

Tot în 2013, fostul proprietar al CSU Voinţa Sibiu a solicitat suma de 200 mii euro, ca să vândă un imobil în care funcţionează un restaurant, proprietatea ATCOM, către denunţători, fără licitaţie şi la un preţ sub valoarea de piaţă, folosind o evaluare a spaţiului de dinainte de amenajare. Banii au fost pretinşi de la denunţători pentru a le vinde spaţiul la preţul de 300.000 euro. În schimbul celor 200.000 euro, inculpatul a promis că va convoca Adunarea Generală la ATCOM, va vota şi îi va convinge pe restul asociaţilor să voteze vânzarea imobilului în cauză către societatea denunţătorilor, la acest preţ.

După realizarea înţelegerii cu denunţătoarea, Ioan Hămbăşan a şi întreprins acte materiale în vederea primirii mitei cerute, respectiv a convocat adunarea Generală a Asociaţilor ATCOM, unde vânzarea a fost aprobată la cererea şi la preţul stabilit de Hămbăşan, iar apoi acesta a solicitat unui notar public să redacteze contractul de vânzare-cumpărare a respectivului spaţiu şi să întreprindă demersurile necesare la Oficiul de Cadastru pentru perfectarea vânzării. Demersurile inculpatului au fost, însă, dejucate, ca urmare a intervenţiei organelor judiciare, mai transmite DNA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb