DOBORÂREA AVIONULUI ÎN UCRAINA Ionel Niţu: "Eroare umană de identificare a ţintei"

A.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 iulie 2014

Ionel Niţu: "Eroare umană de identificare a ţintei"

Actualizare 08:40 Separatiştii proruşi au predat Malaysiei cutiile negre ale avionului prăbuşit în Ucraina

Rebelii proruşi au predat în cursul nopţii de luni spre marţi, la Doneţk, unor responsabili malaezieni cele două cutii negre ale avionului care s-a prăbuşit joi în zona din estul Ucrainei aflată sub controlul lor, transmite AFP.

În acelaşi timp, ei au anunţat în faţa reprezentanţilor mass-media instituirea unui armistiţiu pe o rază de 10 kilometri în jurul locului unde s-a prăbuşit avionul companiei Malaysia Airlines, pentru a facilita ancheta asupra cauzelor tragediei aviatice, cauzată, după cum susţin Statele Unite, de o rachetă lansată din zona controlată de aceştia. "Am decis să predăm experţilor malaysieni cutiile negre", a declarat "premierul" republicii autoproclamate Doneţk, Aleksandr Borodai.

Un expert malaysian le-a mulţumit separatiştilor proruşi.

"În numele Guvernului malaysian, transmit mulţumiri Guvernului republicii Doneţk că ne-a predat cele două cutii negre (...). Nu am găsit cutiile negre ale zborului MH 370 (dispărut deasupra Oceanului Indian) şi, prin urmare, suntem mulţumiţi că le-am putut recupera pe acestea", a spus el.

"Cutiile negre sunt intacte", a adăugat el.

Pe de altă parte, Aleksandr Borodai a anunţat o măsură solicitată încă din momentul prăbuşirii avionului de comunitatea internaţională pentru a facilita accesul în zonă.

"Am ordonat o încetare a focului pe un perimetru de zece kilometri în jurul" locului tragediei, soldate cu 298 de morţi, a spus el.

---

Actualizare 08:30 Observatorii OSCE au primit acces deplin la locul prăbuşirii avionului malezian

Observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au primit acces deplin la locul prăbuşirii avionului malaezian Boeing 777, iar zona prăbuşirii este acum păzită cu stricteţe, se menţionează în raportul misiunii din Ucraina a organizaţiei, difuzat luni, informează ITAR-TASS.

"În data de 20 iulie, colaboratorilor misiunii OSCE li s-a oferit acces deplin la locul catastrofei, care a fost în acest scop îngrădit în mod corespunzător. Căutarea celor decedaţi continuă", se spune în document.

Observatorii OSCE au constatat că la "19 iulie accesul lor era încă limitat, însă într-o măsură mai mică decât cu o zi înainte: perimetrul de securitate era protejat prost". "Echipele de salvare de la locul accidentului au anunţat că locurile în care se aflau toate corpurile neînsufleţite au fost fotografiate şi filmate pe suport video înainte de a fi puse în saci", se spune în document.

Totodată, observatorii au numărat, la 19 iulie, 55 de trupuri neînsufleţite, puse în saci pentru a fi transportate. De asemenea, ei anunţă că nu au reuşit să numere corpurile neînsufleţite care se păstrează deja în vagoanele frigorifice în staţia feroviară Torez.

---

Analistul Ionel Niţu consideră că doborârea avionului Malaysia Airlines în Ucraina a fost o eroare umană de identificare a ţintei.

Domnia sa ne-a declarat: "În zonă, era conflict. Cu câteva ore mai devreme, un avion militar ucrainean Suhoi-25 fusese doborât de forţele ruseşti, cu trei zile înainte, un avion de transport ucrainean Antonov-26 fusese, de asemenea, doborât de rebelii pro-ruşi. Forţele armate beligerante erau, aşadar, în stare maximă de alertă.

Avionul civil malaezian se pare că a fost deviat de la traseul clasic, posibil din cauza condiţiilor meteo. Acest lucru poate ridica semne suplimentare de întrebare, pentru că autorităţile aeriene de la Kiev puteau devia aeronava astfel încât să evite total regiunea. Date fiind tensiunile din zonă, starea de alertă a ambelor părţi, probabil avionul malaezian a fost identificat în mod eronat drept ţintă. Se va verifica uşor acest aspect, prin analiza cutiilor negre. Fiind o zonă de conflict, probabil mulţi ochi erau aţintiţi asupra sa şi vom afla în curând de unde şi cu ce s-a tras.

Cel mai probabil este o eroare umană legată de identificarea ţintei. De aceea, este important să fie o anchetă internaţională".

În opinia analistului citat lucrurile pot evolua cu valenţe geopolitice/militare, în funcţie de cine se va dovedi vinovat.

"Dacă se va dovedi că acest grav incident nu este atentat terorist, atunci nu va fi un casus belli (n.r. "justificarea unui act de război"), cum văd că spun unii, ci, dimpotrivă, ar putea fi un punct de inflexiune, un game changer, care va duce la soluţionarea conflictului", ne-a spus analistul, adăugând: "Dacă se va dovedi că sunt de vină rebelii pro-ruşi, atunci Kievul va interveni legitim în forţă, iar Rusia se va vedea nevoită să se abţină; Ucraina va redeveni suverană sau conflictul va fi îngheţat (ca în Transnistria).

Este un incident neplăcut, dar care, paradoxal, poate soluţiona într-un fel sau altul conflictul din estul Ucrainei".

Ionel Niţu precizează că aceasta este prima ipoteză şi cea mai simplă. În opinia sa, problema mare apare dacă se va dovedi că de vină au fost ucrainenii (există date că două avioane de vânătoare ucrainene ar fi urmărit avionul malaezian; autoritatea aeronautică poate fi acuzată că nu a deviat cursul aeronavei), de vină au fost ruşii (care ar fi livrat sistemul de rachete rebelilor) sau a fost un atentat terorist la bordul avionului, ultimul scenariu putând fi corelat cu dispariţia avionului malaezian, în Pacific, în luna martie.

Evident, nu este exclusă o combinaţie care să fi determinat eroarea, de exemplu prin prezenţa celor 2 avioane de vânatoare, care, zburând foarte aproape de avionul civil, să fi fost ţinta reală a rachetei. "Eu cred că cele mai probabile scenarii sunt cele care indică drept făptaşi (cu intenţie sau nu) pe rebelii pro-ruşi", ne-a mai spus domnul Niţu, adăugând: "Şi cred că incidentul este o eroare, pentru că niciuna din părţi nu ar fi avut de câştigat. Rămâne de văzut dacă este o eroare provocată sau pur şi simplu o eroare regretabilă. Se întâmplă însă adesea ca astfel de incidente să rămână neelucidate până la capăt. Să ne amintim de avionul cu liderii Poloniei prabuşit în Rusia sau de avionul civil iranian doborât de un avion militar al SUA, în 1988.

Degringolada de la locul accidentului, graba cu care separatiştii adună probele, incertitudinea cu privire la cutiile negre, acuzele internaţionale destul de clare împotriva Rusiei, care ar fi furnizat rebelilor sistemul de rachete reprezintă imaginea neputinţei Ucrainei de a-şi asigura prerogativele de suveranitate în interiorul propriilor frontiere. Fără implicarea Moscovei, e posibil să nu fie elucidate circumstanţele incidentului.

Oricum ar fi, tragicul incident este un «game changer», un punct de inflexiune, o lebădă neagră - un eveniment imprevizibil, cu consecinţe majore".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ...ne face sa uitam aberatiile despre avioane incarcate cu cadavre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb