Doi cetăţeni germani, dintre care unul de origine siriană, au fost declaraţi indezirabili, de Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, în România pentru o perioadă de 10 ani. Surse oficiale apropiate anchetei au declarat că cei doi cetăţeni sunt soţ( bărbatul, germano-sirian, fiind radicalizat încă din 2014) şi soţie şi studiau medicina, la Cluj Napoca.
Serviciul Român de Informaţii (SRI) a anunţat, miercuri, că aceste două persoane (M.B. şi N.R.), au intrat în atenţia SRI în cursul anului 2016, întrucât derulau activităţi care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri la adresa securităţii naţionale,conform News.ro.
Bărbatul ar fi manifestat o reticenţă faţă de stilul de viaţă occidental, fiind pro-jihadist. Cei doi trăiau izolaţi faţă de restul comunităţii, au mai arătat aceleaşi surse.
SRI explică: "Aceştia au parcurs un proces rapid de (auto)radicalizare şi au aderat la ideologia organizaţiei teroriste Daesh, manifestând o predispoziţie spre violenţă. M.B. şi N.R. au derulat activităţi de propagandă şi îndoctrinare religioasă, cu scopul atragerii unor coreligionari din România spre ideologia jihadistă. Mai mult, pe parcursul şederii în România, cei doi au prospectat ideea de a călători în Siria, cu scopul de a se alătura Califatului Daesh".
SRI i-a identificat şi monitorizat pe cei doi soţi încă de la intrarea în România, a precizat sursa citată.