Doi într-unul

Ceva nu se potriveşte. Pe de-o parte, socialiştii se opun scăderii salariilor de stat anormal de mari şi eliminării sporurilor. Pe de altă parte, tot socialiştii susţin că trebuie introdus impozitul progresiv. Acesta însă ar reduce exact salariile mari a căror reducere au refuzat-o.

Două lucruri complet contradictorii, aşadar. Exemple însă mai sunt. Liderul actual al naţional-liberalilor spune că e monarhist. Însă, după lecturarea ultimelor sondaje de casă, vrea să candideze pentru funcţia de Preşedinte.

Zilele trecute schimbam canalele, când am dat peste o moderatoare care denunţa "justiţia televizată" şi "presiunile asupra magistraţilor". Acum era în dialog cu un condamnat penal, încurajându-l să spună tot ce ştie despre "ticăloasa" de judecătoare care formulase sentinţa.

Se pare că vechea sfială faţă de legile logicii a dispărut complet. Politicienii mai cu seamă nu mai au niciun fel de inhibiţii faţă de principiul non-contradicţiei. Aşa se face că au ajuns să afirme acum lucruri pe care le-au negat în propoziţia precedentă.

Unul spune, mai nou, că doreşte revenirea la votul pe liste. Însă actualul sistem de vot este tot proporţional şi ar produce exact aceeaşi configuraţie politică în Legislativ.

Altul spune că respinge politizarea administraţiei publice întreprinsă de actualul Guvern. Evident, cu condiţia ca nimeni să nu se atingă de "specialiştii" numiţi în funcţie de partidul său, când era la guvernare.

Ultimele decizii ale Curţii Constituţionale au fost întâmpinate cu sentimente amestecate. Pe rând, în funcţie de momentul în care erau publicate motivările Curţii Constituţionale, partidele au denunţat "scanda-loasa politizare" ori au lăudat "independenţa şi competenţa" acestei sublime instituţii.

Unii magistraţi nu se lasă mai prejos. Ei vor o Justiţie "independentă" în raport cu factorul politic. N-ar fi o idee rea. Problema e că această independenţă înseamnă, de regulă, posibilitatea de a-i critica pe politicieni noaptea, la talk-show.

Locuiesc în zona centrală a Bucureştilor. De ani de zile trec pe lângă lucrări care blochează sau încurcă traficul. În acest timp, Primăria sus-ţine că aceste lucruri se fac pentru "fluidizarea traficului". Poate într-o viaţă viitoare, pentru că efectele, în aceasta, sunt, în mod evident, exact opuse.

Încep să suspectez că e vorba de o epidemie socială. Acum câteva zile eram într-un restaurant, prin Ardeal. Lacto-vegetarian fiind, am refuzat meniul carnivor pe care gazdele, amabile, îl pregătiseră. I-am spus chelnerului că aş dori un caşcaval la capac. I-am mai spus, explicit, că nu vreau caşcaval din acela tăvălit prin pesmet, ci unul pur şi simplu topit. Peste un sfert de oră în farfurie aveam două bucăţi mari de caşcaval-pané...

Ieri mă găseam prin Muntenia, undeva la peste trei sute de kilometri de locul primei întâmplări. Luam o gus-tare, pe fugă. "Un ou-ochi, vă rog!" - am cerut. După care am subliniat că în niciun caz nu doresc omletă. Peste un sfert de oră... omletă cu caşcaval...

Am încercat un mic experiment în timp ce scriam acest text. Am des-chis unul dintre ziarele de mâine pentru a vedea dacă găsesc, în primele pagini, un exemplu de sfidare a logicii elementare. Mi-au trebuit câteva secunde. În Bucureşti au fost puse un fel de lamele galbene, din plastic, pe unele bulevarde, pentru a-i împiedica pe şoferi să treacă pe o bandă interzisă. O parte au reacţionat exact invers şi au luat la ţintă aces-te marcaje, distrugându-le sub roţile maşinilor. Cineva de la firma care a instalat marcajele a declarat: "Ne-a surprins această agresiune a şoferilor". Probabil că aceia care au comandat, dintr-un catalog nemţesc, piesele cu pricina, nu au şofat de mult pe şoselele noastre...

Ar fi eronat să vedem aici doar întâmplări izolate. Ordinea socială depinde de respectul unor reguli. Iar regulile trebuie să fie coerente.

Cazul clasei politice e cu deosebire îngrijorător. O clasă politică, într-o lume normală, are rolul de a genera ordine. La noi ea trăieşte din erodarea ordinii.

Aţi văzut, desigur, acele promoţii de pe rafturile magazinelor, unde două produse diferite sunt ambalate unul lipit de celălalt. Suspectezi că fie ai de-a face cu produse aproape expirate, fie că vânzătorul este în pragul falimentului.

În anii "90, cel puţin ştiai cu cine aveai de-a face. Socialiştii o ţineau pe a lor, ţărăniştii la fel. Acum ni se oferă pachete de idei incoerente, la preţ redus. Politica a devenit un spaţiu asemănător celui din reţelele comerciale de tip hard-discounter, unde produse dubioase, colorate artificial, sunt stivuite ca într-o magazie.

Ceea ce vedem în zona politicii este, pe undeva, similar cu expansiunea acestor reţele şi practici comerciale. Partide falimentare aruncă pe piaţă produse puternic soldate, împachetate în grabă. Predomină logica volumului. Singurul scop, la limită, este să demonstrezi că eşti în continuare în business, pentru ca banca să îţi mai dea un credit ca să îţi finanţezi afacerea. Pe care tot pro-miţi că o pui pe roate.