Doi bărbaţi au murit înecaţi în staţiunile Jupiter şi Saturn după ce au intrat să se scalde în mare, ignorând steagul roşu şi îndemnul salvamarilor de a rămâne pe mal.
Potrivit reprezentanţilor salvamarilor, doi bărbaţi, unul de 56 de ani şi unul de 49 de ani, au murit, duminică, după ce s-au aventurat în apele mării, unul la Saturn, iar celălalt în staţiunea Jupiter, transmite Mediafax. Cei doi au fost aduşi la ţărm de către salvamari, în stop cardio-respirator, în ambele cazuri intervenind cadrele medicale din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. În zonă a fost trimis şi elicopterul SMURD, pentru a prelua victimele şi a le transporta de urgenţă la spital dar, în ciuda manevrelor de resuscitare, aceştia au fost declaraţi decedaţi.
Salvamarii spun că marea este agitată, cu curenţi puternici şi valuri mari şi, deşi este arborat steagul roşu, care interzice scăldatul, în cursul zilei au avut zeci de intervenţii pentru că foarte multe persoane au ignorat avertismentele şi au intrat în apă.