Dolarul cade la un nivel minim al acestui an faţă de euro şi yen

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 septembrie 2009

Moneda americană s-a depreciat miercuri până la cele mai scăzute cotaţii din acest an faţă de euro şi yen, în condiţiile în care creşterile bursiere din ultimul timp au sporit cererea investitorilor pentru active cu randament mai mare, potrivit Bloomberg.

Euro a atins o cotaţie maximă de 1,4586 dolari - cea mai înată cotaţie din 18 decembrie 2008 -, faţă de 1,4478 dolari marţi seară, după care a pierdut uşor teren, în timp ce yenul s-a apreciat cu 0,3%, până la 92,09 yeni/dolar. Francul elveţian a atins faţă de dolar cea mai înaltă cotaţie din 29 iulie 2008, de 1,0402 franci/dolar.

Lira sterlină s-a apreciat şi ea, până la un vârf al ultimelor aproape trei săptămâni, în condiţiile în care încrederea consumatorilor britanici a urcat la nivelul maxim a ultimului an.

"Dolarul este mijlocul prin care toată lumea îşi finanţează investiţiile mai riscante. Se împrumută în dolari pentru a investi în alte pieţe", a explicat Bilal Hafeez, şeful pentru strategii pe pieţe valutare de la Deutsche Bank, citat de Bloomberg.

Indicele dolarului, care măsoară evoluţia monedei americane faţă de şase valute principale, a căzut cu 0,6% până la un minim din septembrie 2008, în condiţiile în care dolarul a devenit cel mai ieftin mijloc de finanţare pe piaţa din Londra în această săptămână.

Unii analişti estimează, de altfel, că yenul a fost înlocuit de dolar ca mijloc de finanţare a tranzacţiilor speculative de tip carry trades, care presupun finanţarea într-o monedă cu randament mic pentru a investi în valute mai performante. În aceste condiţii, yenul are potenţial de apreciere în următoarele luni atât faţă de dolar, cât şi faţă de monedele europene, susţin analiştii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb