Dorinel Soare, jos pălăria!

Nu am auzit pînă azi de numele dlui. Dorinel Soare, dar sînt sigur că îl voi reţine multă vreme, ca pe un semnal necesar şi reconfortant al unei elementare normalităţi. Dacă am să adaug că normalitatea lui se manifestă în mediul atît de atipic al clasei politice româneşti, preţuirea pe care i-o declar necondiţionat va fi, sînt sigur, mult mai uşor de înţeles.

Dl. Dorinel Soare este primarul comunei dîmboviţene Niculeşti. Nu am pus niciodată piciorul în comuna păstorită azi de "managerul" Soare şi, ca atare, nu pot să invoc nici o performanţă gospodărească pentru care ar merita lăudat în mod deosebit. Ce dă o aură cu totul aparte celui pe care îl evoc este felul în care el înţelege ideea de democraţie, în general, şi modul în care ea se aplică, în particular, în partidul din care face parte: PSD. Aşa cum bine se ştie, de luni de zile, fostul partid de guvernămînt se confruntă cu criza, firească, provocată de pierderea alegerilor şi trecerea pe băncile Opoziţiei, dar, mai ales, cu criza, nefirească, provocată de revenirea în rîndurile partidului a lui Ion Iliescu. Nimeni şi nimic nu a fost scutit de apriga critică "tovărăşească" declanşată de acesta, totul s-a luat la bani mărunţi, Statutul şi schema organizatorică de conducere a partidului se vor tranzacţiona şi modifica, probabil, pînă în ultima clipă a congresului ce bate la uşă. Un singur om se consideră peste orice reproş şi rămîne deasupra tuturor acestor frămîntări: Ion Iliescu. Iar prezenţa lui în fruntea partidului este privită, azi, ca o axiomă, a cărei punere în discuţie, de un membru al PSD, echivalează cu o probă de prostie. Cine ar mai cuteza în asemenea condiţii să candideze împotriva "părintelui partidului"? Cine şi-ar asuma, prin gestul lui, "culpa" publică de-a nu mai crede în infailibilitatea lui Ion Iliescu şi de-a fi convins că viitorul partidului depinde hotărîtor de schimbarea care ar trebui să se producă la vîrf? Nimeni. Pînă duminică, 20 martie 2005, nici unul dintre liderii naţionali sau locali ai partidului, nici unul dintre sutele de mii de membri ai PSD nu a îndrăznit să refuze farsa "candidatului unic", al "omului providenţial". Dorinel Soare este primul, şi deocamdată singurul, care îşi anunţă ferm intenţia de a-şi depune candidatura la preşedenţia PSD, împotriva lui Ion Iliescu. Decizia primarului din Niculeşti capătă o semnificaţie cu totul aparte în momentul în care citim declaraţia care îi motivează gestul: "Voi candida la preşedinţia partidului numai dacă nu există un alt contracandidat al domnului Iliescu. Mi se pare normal ca acesta să aibă un contracandidat, chiar dacă nu la nivelul VIP-urilor din PSD, dar şi un primar de comună cred că ar putea să strîngă ceva voturi." Nu îmi imaginez că cineva îl poate suspecta pe dl. Soare că şi-ar acorda, măcar şi pentru o clipă, vreo şansă împotriva lui Ion Iliescu. Dar cred că şi cei mai sceptici sînt obligaţi să salute gestul lui ca pe o reacţie absolut firească a cuiva care are nevoie să creadă în spiritul democratic care guvernează partidul din care face parte.

În eventualitatea, probabilă, că va rămîne singurul contracandidat al lui Ion Iliescu, indiferent de rezultatul numărării votului în ziua alegerii, eroul Congresului PSD, din punctul meu de vedere, se va numi Dorinel Soare.

Şi ca să ne fie mai uşor să apreciem dimensiunea reală a gestului lui, să reţinem că în aceeaşi zi în care el, la Niculeşti, îşi anunţa contra-candidatura, "dizidentul" prostănac Mircea Geoană, la întîlnirea cu activul de la Rm. Vîlcea, la braţ cu Ion Iliescu, îl lăuda din adîncul inimii pe acesta şi îşi făcea smerit autocritica: "Orice om cu scaun la cap ştie că PSD are nevoie de dumneavoastră"...