DOSAR PENAL TRIMIS ÎN INSTANŢĂ DUPĂ ŞASE ANI DE CERCETĂRI Odiseea cuprului dispărut de pe calea ferată Bucureşti-Constanţa

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 21 septembrie 2020

Odiseea cuprului dispărut de pe calea ferată Bucureşti-Constanţa

Sute de tone de fir conductor de cupru, scoase din uz în timpul lucrărilor de modernizare a tronsonului de cale ferată, s-au "evaporat" din depozitele SC Electrificare CFR SA O parte dintre depozite erau nepăzite, aşa cum este cazul celui de la Cernavodă Pod Transferuri fictive între centre, aprobate de conducerea companiei publice

Aproape şase ani au durat cercetările penale efectuate de Poliţia Transporturi Feroviare şi de procurori pentru ca dosarul furtului a aproape 160 de tone de fir de cupru schimbat la reabilitarea tronsonului de cale-ferată Bucureşti-Constanţa să ajungă în instanţă. Conform unor surse din cadrul CFR şi din cadrul Poliţiei, dosarul a fost trimis către instanţă în urmă cu trei luni, adică la peste doi de când relatam în paginile Ziarului BURSA despre furtul de pe calea ferată săvârşit cu complicitatea angajaţilor şi conducerii SC Electrificare CFR SA.

Probabil că, până când cauza respectivă dedusă judecăţii va primi o sentinţă definitivă, răspunderea penală a inculpaţilor pentru faptele penale săvârşite şi pentru păgubirea companiei publice cu 3.117.500 lei se va prescrie şi toţi cei implicaţi în acest dosar vor scăpa basma curată.

Tocmai pentru a evita acest lucru, reînnodăm firul întâmplărilor aşa cum reiese din documentele ajunse în posesia Ziarului BURSA şi din relatările surselor noastre din cadrul SC Electrificare CFR SA. Evenimente în care se pare că este implicat şi actualul candidat al PNL pentru funcţia de primar al oraşului Feteşti, Gheorghe Catrinoiu, fost angajat pe funcţii de conducere în cadrul SC Electrificare CFR SA, în perioada în care cele 160 de tone de cupru au dispărut din depozitele companiei publice.

Astfel, în ediţia din 20 februarie 2019 vă relatam că în perioada 2006-2009, când Ion Gavrilă era director la SC Electrificare CFR SA, au dispărut de pe Regionala CF Constanţa, 159.871 kg de fir de contact electric de cupru înlocuit de firmele care au lucrat la modernizarea căii ferate Bucureşti-Constanţa situată pe culoarul IV Pan european.

Conform adresei din 7 iulie 2017 trimisă de Poliţia Transporturi Feroviare către Regionala CF Constanţa din cadrul CFR SA, reiese că valoarea cantităţii de cupru dispărută din depozitele companiei feroviare se ridică la 3.117.500 lei, iar angajaţii M.A.I. doreau să ştie dacă s-au făcut cercetări administrative în cauza respectivă şi dacă firma feroviară se constituie parte civilă sau nu.

Menţionam în materialul respectiv că în cauză s-a început urmărirea penală pentru cinci dintre angajaţii CFR SA, iar din documentele pe care le-am primit rezultă că prima notă explicată datează din 3 noiembrie 2016, dar una are drept dată 9 octombrie 2017, la trei luni de la emiterea adresei de către Poliţia Transporturi Feroviare.

Lipsa unei cantităţi de cupru din depozitele SC Electrificare CFR SA a constituit şi cauza unui dosar civil pe care Regionala CF Constanţa l-a intentat atât firmei condusă de Ion Gavrilă, cât şi companiei mamă CFR SA. Dosarul priveşte furtul a peste 40 de tone de fir conductor din cupru din depozitele Centrului de Electrificare Feteşti, în perioada 2014-2016. Sentinţa civilă 1549/2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel de către cele două pârâte - CFR SA şi SC Electrificare CFR SA, firma condusă anul trecut de Ion Gavrilă. Prin decizia nr.118/2018, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au obligat SC Electrificare CFR SA să plătească penalităţi pentru două facturi emise de Regionala CF Constanţa. Facturile privesc cantităţile lipsă de deşeuri de cupru predate în custodie către SC Electrificare CFR SA. Valoarea totală a cuprului dispărut din depozitele SC Electrificare CFR SA, aşa cum reiese din cele două facturi, este de 394.846,99 lei.

Care se adaugă la cele peste 3,117 milioane lei din dosarul trimis recent în instanţă.

Cantităţi de cupru "plimbate" cu sprijinul actualului director general al SC Electrificare CFR SA

Faţă de situaţia descrisă în urmă cu un an şi jumătate, au apărut elemente noi menite să creioneze o stare de fapt care nu a fost încă analizată nici de ofiţerii din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare, nici de procurori. Dat fiind că faptele s-au petrecut în urmă cu 14 ani, este greu de crezut că datele pe care le oferim publicului în materialul de astăzi vor mai putea constitui motiv de tragere la răspundere penală a vinovaţilor, ţinând cont că mai este foarte puţin până la intervenirea prescripţiei acestora.

Probabil că, din acest motiv, Gheorghe Catrinoiu, actualul director general al SC Electrificare CFR SA, nu a avut nicio îndoială în a-şi depune candidatura, din partea PNL, pentru un nou mandat de primar (al treilea) al municipiului Feteşti, judeţul Ialomiţa.

Conform surselor noastre şi documentelor prezentate Ziarului BURSA, în perioada 2006-2008, adică înainte de a obţine primul mandat de primar al oraşului Feteşti (pe care şi l-a reînnoit în 2012), mai exact în vremea în care Gheorghe Catrinoiu a fost şef divizie şi apoi şef sucursală în cadrul SC Electrificare CFR SA, acesta a dispus ca o cantitate importantă de cupru să fie trimisă, la păstrare, într-un depozit din Portul Constanţa.

"Este vorba despre 20 de tone de fir de cupru care au stat într-o magazie cu gratii şi păzită, mai mulţi ani, până când s-a descoperit acest lucru şi s-a dispus să fie scoase(casate) din evidenţele SC Electrificare CFR SA. Conform documentelor, cantitatea respectivă a fost trimisă acolo de către Gheorghe Catrinoiu care a semnat actele respective în locul altor persoane. Nu se ştie nici până astăzi scopul pentru care respectiva cantitate de cupru a fost mutată din depozitele de la Feteşti tocmai în Portul Constanţa. Cert este că, din informaţiile noastre, după ani buni, Gheorghe Catrinoiu a încercat să afle dacă problema a fost rezolvată şi dacă respectiva cantitate de cupru s-a volatilizat din actele SC Electrificare CFR SA", ne-au declarat sursele noastre din cadrul companiei publice.

Se pare că în afara acestei cantităţi a mai existat, conform surselor, încă una, care s-ar fi "evaporat" şi pentru care, ulterior, au fost întocmite acte fictive de transfer între centrele Medgidia şi Lehliu.

"Toată lumea din companie ştie că la Medgidia nu a fost niciun depozit pentru firul de cupru scos de pe calea ferată Bucureşti-Constanţa. În consecinţă, chiar dacă au fost întocmite actele respective, în realitate nu avea cum să intervină un transfer de cupru între cele două centre, ne-au precizat sursele citate".

Întrebate dacă Gheorghe Catrinoiu a fost chemat de organele de anchetă care cercetau furtul de cupru în două dosare, pentru a oferi explicaţii, sursele citate ne-au spus că acesta nu a fost chemat nici măcar de conducerea companiei publice pentru a oferi detalii în legătură cu operaţiunea "Cuprul" derulată din dispoziţia sa.

Viorel Cazacu, avansat în loc să fie retrogradat

Cert este că, în momentul în care Poliţia şi Parchetul au demarat cele două dosare privind furtul de cupru de pe tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa, persoanele care lucrau la evidenţierea în documente a lipsei cantităţilor respective au fost fie pensionate, fie concediate de către conducerea SC Electrificare CFR SA, deoarece Ion Gavrilă şi acoliţii săi doreau să prezinte o altfel de situaţie şi să pună batista pe ţambal în privinţa faptelor penale petrecute sub conducerea lor.

Sursele noastre mai susţin că un fapt elocvent în acest sens este avansarea unuia dintre inculpaţi - Viorel Cazacu, pe care la un moment dat conducerea SC Electrificare CFR SA a dorit chiar să îl facă şef adjunct al centrului de la Feteşti. Sursele citate mai susţin că şefii Electrificare CFR SA s-au răzgândit în privinţa lui Cazacu, pentru a nu ridica suspiciuni cu privire la acest mod de recompensare pentru nişte fapte aflate în atenţia organelor de cercetare penală, şi l-au mutat de la Lehliu - locul de unde au dispărut zeci de tone de cupru sub supravegherea lui Viorel Cazacu - şi l-au făcut şef de district la Ciulniţa. Practic cel din "parohia" căruia au dispărut cantităţi enorme de cupru se află în acest moment în stand-by privind funcţia de şef adjunct de centru la Feteşti, aşteptând decizia instanţei cu privire la faptele consemnate de procurori şi poliţişti.

"Viorel Cazacu nu are cum să se disculpe pentru furtul din centrul de la Lehliu a cantităţii enorme de fir conductor de cupru. Vorbim despre mai mulţi tamburi imenşi care nu puteau să dispară cu totul, pur şi simplu, peste noapte, din curte fără ca şeful depozitului respectiv să nu observe acest lucru", ne-au relatat sursele noastre din cadrul SC Electrificare CFR SA.

Depozit fără pază, materiale dispărute atât fizic, cât şi din acte

Situaţia furtului de cupru de pe calea ferată Bucureşti-Constanţa se pare că este însă mult mai gravă decât au descoperit instituţiile statului cu atribuţii de control şi că în speţă este vorba despre o cantitate mult mai mare de cupru dispărută decât cele 160 de tone care apar în dosarul trimis recent în instanţă.

Astfel, conform documentelor obţinute de Ziarul BURSA, o parte din cantitatea materialelor provenite din dezmembrarea mijloacelor fixe supuse modernizării de pe culoarul IV Paneuropean a fost trimisă la depozitul de la Cernavodă Pod. Din informaţiile cuprinse într-o notă întocmită de inginerul Dan Tudorache, şef S.E. Constanţa, reiese că depozitul respectiv nu a avut paza asigurată şi că, la data de 7 octombrie 2010 - conform bonului de mişcare - a fost recuperată o cantitate de peste 10 tone de fier, care a fost depozitată la Feteşti şi care ar aparţine districtului Ciulniţa. Despre restul cantităţilor de materiale, inclusiv de fir de cupru depozitate la Cernavodă Pod, nu se spune nimic, dar reiese din finalul notei că acolo au fost depozitate şi alte materiale care s-au "evaporat".

Iată ce indicaţii transmitea inginerul Dan Tudorache în nota respectivă:

"În dosarul de casare ce se va încheia conform HG 472/2009, se va lucra doar această cantitate de Fe recuperată. Restul proceselor verbale nu se va mai lua în calcul, acest depozit fiind considerat închis".

Referirea la alte procese verbale înseamnă că la Cernavodă Pod au fost depozitate şi alte materiale, care nu au fost recuperate şi despre care nu s-a efectuat nicio anchetă internă în cadrul SC Electrificare CFR SA, preferându-se să fie pusă batista pe ţambal. Pentru că aşa au mers şi funcţionează încă lucrurile în cadrul aceste companii de stat pentru care ar fi necesară demararea unui amplu control, atât de către Direcţia Corp Control şi Anticorupţie a Ministerului Transporturilor, cât şi de către Poliţie şi Parchet.

Gheorghe Catrinoiu, directorul general al SC Electrificare CFR SA, susţine că nu are nimic de a face cu dispariţia cantităţilor de cupru rezultate în urma modernizării căii ferate Bucureşti-Constanţa.

Contactat de Ziarul BURSA, Gheorghe Catrinoiu a declarat:

"Nu pot să confirm informaţiile din material. Nu ştiu despre ce este vorba. Am auzit că este un dosar pe rol, dar eu de când sunt la conducerea societăţii nu s-a întâmplat nimic. Nu cred că cuprul din Portul Constanţa a fost depozitat aiurea. Există un dosar pe rolul instanţelor din Constanţa care va fi soluţionat şi va arăta cum au stat lucrurile. Mai multe informaţii solicitaţi celor din Constanţa".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. evident ca nici usturoi nu a mancat....

    la fel de evident se va spune ca ministrul nu poate face nimic pt ca nu s-a intamplat sub mandatul sau  

    Lucovit va confirma cat de bun este ministrul scapat din accidentul auto, si probabil si din "acest accident" 

    cotroceni va gira ca totul este in perfecta stare de functionare: 

    - preluarea penalilor din psd 

    -inflorirea coruptiei in pnl 

    -vinzarea tarii pe nimic 

    - subordonarea catre sefii din afara 

    bravos natiune, te salut!

    hai la vot oameni buni!!! 

    1. Excepțională opinie!

    de autostradă nu la "pădurea spărietă"?

    Întâiul pantofar mergea odată cu un Aro la finalizarea Porților de fier? 

    Acel Aro ar trebui să fie parcat în fața Parlamentului?  

    .

    Valoarea celor 160 To evaporate ajungea să fie electrificată Constanța-Mangalia?  

    1. 20:07

      Ce-ar fi sa cititi articolul inainte de-a comenta? Stiu ca pare greu de crezut, dar e totusi posibil sa gasiti in articol raspunsuri la intrebari care par sa va framante, cum este cea referitoare la valoarea ciordelii.

      Curaj, nu e greu, articolul nu e chiar atat de lung, sunt sigur ca o sa reusiti, chiar daca din mai multe incercari. 

      Succes! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb