Dosarul "Sfîrăială - FP" în care era chemat şi statul român va fi închis

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 februarie 2013

Ioana Sfîrăială a contestat, începând din octombrie 2010, majoritatea deciziilor AGA.

Ioana Sfîrăială a contestat, începând din octombrie 2010, majoritatea deciziilor AGA.

Ioana Sfîrăială: "Franklin Templeton dorea să profite de cererea mea de convocare a AGA şi să fie confirmat de acţionari, astfel că am renunţat la proces"

Avocatul Ioana Sfîrăială a renunţat la procesul cu Fondul Proprietatea în care erau chemate şi autorităţile statului, potrivit unui raport transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti.

Astfel, dosarul urmează a fi închis, potrivit raportului citat.

Ioana Sfîrăială solicitase instanţei să desemneze o persoană care să convoace acţionarii Fondului Proprietatea pentru discutarea unor documente care urmau să fie prezentate de fosta conducere a FP.

"Franklin Templeton dorea să profite de cererea mea de convocare a AGA şi să fie confirmat de acţionari, astfel că am renunţat la proces", ne-a spus Ioana Sfîrăială.

Instituţiile aşteptate în faţa instanţei erau Ministerul Finanţelor Publice, Guvernul României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

"La termenul de judecată care a avut loc în data de 3 decembrie 2012, partea litigantă (n.r. Ioana Sfîrăială) a precizat că aceasta înţelege să se judece cu Fondul, Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, Guvernul României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, solicitând instanţei să autorizeze o persoană care să convoace o adunare generală a acţionarilor Fondului cu următoarea ordine de zi: aprobarea situaţiilor financiare anuale pentru anii încheiaţi la 31.12.2010 şi 31.12.2011; prezentarea Raportului Directoratului pentru anii 2010 şi 2011; prezentarea Raportului auditorului pentru anii 2010 şi 2011; aprobarea bugetului Fondului Proprietatea pentru anul 2012; completarea numărului statutar al membrilor Consiliului de Supraveghere al Fondului prin numirea a trei noi membri; aprobarea repartizării profitului net aferent anului financiar 2011 şi agrearea valorii nete a dividendelor, precum şi aprobarea unei date de înregistrare potrivit prevederilor legale", potrivit unui raport transmis de Fondul Proprietatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB), pe 5 decembrie 2012.

Ioana Sfîrăială ne-a declarat: "Am renunţat la o cerere prin care solicitasem convocarea AGA cu o anumită ordine de zi. Cererea era destul de veche, făcea referire la probleme contabile, şi nu mai era de actualitate.

Ei (n.r. Franklin Templeton) au venit în instanţă şi au recunoscut că la Registrul Comerţului nu este înregistrată numirea Franklin Templeton ca administrator FP şi ar fi dorit ca pe ordinea de zi a respectivei AGA pe care o cerusem eu să fie introdusă şi numirea FT ca administrator. Interesul meu nu este să fac ceea ce vor ei, cu mâna mea. Am renunţat la cerere ca să un poată fi începlinită cererea lor prin intermediul meu. Nu au decât să ceară ei înşişi în instanţă convocarea AGA şi nu să se folosească de cerea mea".

Astfel, avocatul spune că nu renunţă la celelalte procese pe care le are cu Fondul Proprietatea.

Ioana Sfîrăială a contestat, începând din octombrie 2010, majoritatea deciziilor AGA, motivând că Franklin Templeton nu avea dreptul să convoace AGA, pentru că nu este administratorul Fondului. Domnia sa a contestat în octombrie 2010 în instanţă o parte din decizia AGA prin care Frank-lin Templeton a fost numit adminis-trator, invocând că proiectul de modificare a actului constitutiv al societăţii nu a fost publicat în termenul legal, cu 30 de zile înainte de AGA.

Curtea de Apel Bucureşti a decis irevocabil, în luna octombrie, anularea unei hotărâri AGA a Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010, prin care a fost modificat statutul, pentru ca ulterior compania Franklin Templeton să fie numită administrator al FP. Curtea a menţinut, astfel, decizia Tribunalului Bucureşti, din 21 decembrie 2011, care a constatat nulitatea absolută a hotărârilor AGA Fondului Proprietatea din data de 6 septembrie 2010.

Ulterior deciziei Curţii de Apel, Franklin Templeton a anunţat că va continua să administreze Fondului Proprietatea, în conformitate cu statutul actual, având în vedere că versiunea actului constitutiv la care face referire decizia instanţei nu este cea în vigoare în prezent.

Acţionarii Fondului Proprietatea au reconfirmat de mai multe ori deciziile AGA luate începând cu septembrie 2010, ba chiar Franklin Templeton a dorit să informeze că Manchester Securities, cel mai mare acţionar al Fondului, a formulat cereri de intervenţie în interesul Fondului în trei dosare cu Ioana Sfîrăială.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Pai Doamna Sfaraiala tocmai a-ti recunoscut pierderea procesului ! In locul statului sunt alti actionari care pot convoca legal AGA. Ce rost mai au procesele daca se face dreptate ?

    Ma ofer mediator sa stingem acest conflict devenit fara rost !

    Viata-i scurta si nu trebuie grabita cu lucruri inutile !  

    1. Pana a media tu conflictul, ti-as recomanda sa mai arunci un ochi pe gramatica limbii romane. Poate te vindeci de excesul de cratime. Ceea ce vezi tu din acest conflict e doar varful iceberg-ului. Fortele care il propulseaza sunt, cumva, ascunse de ochii opiniei publice.

      Cratima[„-”] este un semn de punctuație utilizat pentru:

      a rosti două părți de vorbire diferite într-o singură silabă 

      evitarea hiatului 

      marcarea absentei vocalei initiale/finale 

      la nivel prozodic, conservă ritmul si masura versurilor 

      Nu ma corectez si scriu direct. Excesul probabil vine de la zona in care m-am nascut si am copilarit . 

      Prefer sa raman nevindecat !

      Nu-i nici un varf de iceberg pentru ca am fost la aga cu pricina. Se puteau indrepta lucrurile iar singurul vinovat este Ionut Popescu. Pacat ca platesc altii pentru el ! 

      caci daca cineva ti-a urmarit atent contributiile ar fi observat ca esti cu siguranta cel mai cultivat dintre toti comentacii si un adevarat cunoscator al pietei de capital. Cei care au 10% din know howul tau se numesc analisti financiari. Daca-mi permiti ti-as spune ICEBERG pentru ca esti taios in gandire si maiestos in punerea in pagina. O seara buna :-)

      Multumesc pentru aprecieri !

      Voiam sa arat ca lucrurile sunt mult mai simple si nu e nevoie de o armata de avocati pentru a rezolva greseala unui om care nu a citit, nu stia sau nu a ascultat sfaturile referitoare la legalitatea convocarii AGA(forma, continut si termen). Prin renuntarea doamnei Sfaraiala la procesul cu statul consider ca dansa recunoaste ca s-a facut dreptate . Urmeaza ca FP si doamna Sfaraiala sa fie ingaduitori unul cu altul si fairplay : FP suporta cheltuielile de judecata iar doamna Sfaraiala isi retrage actiunile.  

    Cata inversunare la doamna Sfaraiala!

    Aplauze, aplauze si iarasi aplauze la nesfarsit....in lupta cu morile de vant! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb