DRAGNEA:  "Drepturile şi libertăţile fundamentale nu sunt un moft pentru nimeni"

Adina Lateş
Politică / 15 martie 2016

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat marţi, la Buzău, că apreciază faptul că Guvernul "a acţionat repede prin ordonanţa privind interceptările" şi a adăugat că "o dezbatere largă care să completeze ordonanţa nu poate poate fi evitată", el afirmând totodată că declaraţiile ministrului Raluca Prună privind drepturile şi libertăţile fundamentale sunt "făcute cu patimă".

"Nu sunt de acord cu declaraţiile doamnei ministru Prună, drepturile şi libertăţile fundamentale nu sunt un moft pentru nimeni, mai ales pentru un oficial român o asemenea declaraţie nu poate fi acceptată, se poate crea echilibru cu mai puţină patimă şi cu mai puţini oameni care sunt specialişti în datul cu părerea, pentru că trăim într-o perioadă nu foarte fericită şi nici foarte stabilă, nici regională, nici internaţională, cu foarte multe riscuri", a declarat Liviu Dragnea, prezent la Buzău la şedinţa Comitetului Judeţean PSD în vederea validării candidaţilor la primării, potrivit unor surse din presă.

Preşedintele PSD a mai spus că "o dezbatere largă nu poate fi evitată, nu doar în Parlament" cu privire la acest subiect.

"Este nevoie de o dezbatere largă în care să fie implicat Parlamentul, Guvernul României, instituţiile judiciare, serviciile care au atribuţii în securitatea naţională, societatea civilă, presa, orice specialist, pentru ca în final să avem o bază legislativă puternică care să dea forţă instituţiilor care trebuie să investigheze, dar pe de altă parte să dea garanţia fiecărui român că drepturile şi libertăţile fundamentale ale lui nu sunt călcate în picioare", a afirmat Liviu Dragnea.

El a mai afirmat că "dintr-o asemenea dezbatere instituţiile statului trebuie să iasă întărite".

"Din această dezbatere, din această situaţie, instituţiile statului trebuie să iasă întărite, iar libertăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor atunci când sunt restrânse trebuie restrânse doar exclusiv în baza mandatului emis de un judecător, pe baza unei fundamentări serioase din partea acestuia", a mai declarat preşedintele PSD.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a precizat că ordonanţa adoptată vineri de Executiv privind interceptările nu restrânge drepturi şi libertăţi, ci tocmai le face efective, subliniind că SRI nu a primit absolut nicio competenţă pe care nu o avea, aminteşte Agerpres.

''Câteva clarificări esenţiale, tot pentru formatorii de opinie. 1 - Ordonanţele de urgenţă sunt acte cu putere de lege. 2 - OUG adoptată vineri nu restrânge drepturi şi libertăţi, ci tocmai le face efective. Cu o urmărire penală şi o combatere a infracţionalităţii slabe, discuţia despre drepturi e un lux teoretic. 3 - SRI nu a primit absolut nicio competenţă pe care nu o avea până la decizia 51/2016 a CCR. Competenţele sale de cercetare penală specială după OUG sunt exclusiv limitate la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică pentru infracţiuni din titlul X din Codul Penal şi terorism. Pentru toate aceste infracţiuni urmărirea penală este proprie, i.e. exclusiv la procuror, la nimeni altcineva - nu poliţist, fie el şi judiciar, nu alt organ de cercetare penală specială. România nu face aici nicio excepţie. Celor care invocă incorect exemplul altor state membre le sugerez să se uite la agenda europeană pe JAI'', a scris ministrul, luni, pe Facebook.

Vineri, Guvernul a adoptat, într-o şedinţă specială, ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal. Potrivit OUG, procurorii şi organele de cercetare penală vor fi singurii în măsură să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică dispuse în dosarele de cercetare penală, utilizând în mod nemijlocit şi independent infrastructura Serviciului Român de Informaţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb