Liviu Dragnea, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a discutat astăzi cu Evangelos Meimarakis, Preşedintele Parlamentului Republicii Elene despre dezvoltarea relaţiilor dintre ţara noastră şi Grecia, precum şi despre proiectele de cooperare bilaterală în domeniul administraţiei publice, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Privind dezvoltarea relaţiilor economice, Dragnea a precizat că trebuie încurajaţi oamenii de afaceri să găsească soluţii constructive pentru a revitaliza aceste relaţii.
Domnia sa a declarat: "Există încă un potenţial important care poate fi explorat şi trebuie să fim activi în această privinţă. Suntem interesaţi de o prezenţă sporită a investitorilor greci. De asemenea, încurajăm investitorii români să fie conştienţi de oportunităţile de investiţii din Grecia, în contextul recentului program de privatizări".
În cadrul întâlnirii dintre cei doi oficiali, au fost menţionate propunerile de proiecte lansate pentru programele de cooperare teritorială (Programul Operaţional Comun "Bazinul Mării Negre 2007-2013", Programul de Cooperare Transnaţională Sud-Estul Europei, URBACT II şi INTERREG IV C), precum şi capacitatea de a dezvolta parteneriate în vederea obţinerii de finanţare europeană pentru implementarea unor proiecte de cooperare teritorială.
În ceea ce priveşte cooperarea bilaterală în domeniul administraţiei publice, viceprim-ministrul român şi-a exprimat interesul pentru colaborări viitoare, considerând utilă realizarea unor schimburi de experienţă în acest sens: "Având o experienţă vastă în domeniul administraţiei publice centrale şi locale, ştiu că relaţiile directe dintre autorităţile publice locale sunt un factor potenţator în dezvoltarea relaţiilor socio-economice".
1. Timeo danaos
(mesaj trimis de mamutu în data de 16.10.2013, 21:19)
Grecii fura cu arta, vezi ce a facut INTRACOM la Loterie