DUPĂ CE OFERTA S-A ÎNCHEIAT LA PREŢUL MINIM, Cotaţia Nuclearelectrica a luat avânt în prima zi pe bursă

OCTAVIAN RADU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 octombrie 2013

Cotaţia Nuclearelectrica a luat avânt în prima zi pe bursă

Rareş Nilaş: "S-a îndeplinit al doilea obiectiv, acela de creştere a cotaţiei pe piaţa secundară"

Daniela Lulache: "Reactoarele trei şi patru continuă să fie o prioritate"

Drepturile de alocare Nuclearelectrica (SNN) au închis prima şedinţă de tranzacţionare la cotaţia de 11,72/unitate, în creştere cu 4,6% faţă de preţul de subscriere în oferta publică, de 11,2 lei/unitate, pe fondul unui volum de 1.064.670 unităţi, suma tranzacţionată fiind de 12.411.829 lei.

Drepturile de alocare "Nuclearelectrica" au intrat la tranzacţionare, vineri. Faţă de preţul de subscriere de pe tranşa mică (10,304 lei/acţiune), care a beneficiat de un discount de 8%, drepturile de alocare s-au tranzacţionat la o valoare mai mare cu 13,74%. Cotaţia drepturilor de alocare a variat în prima zi de la tranzacţionare, în intervalul 11,51 - 11,92 lei/unitate.

Rareş Nilaş, director general al BT Securities, a declarat că al doilea obiectiv al listării a fost îndeplinit, respectiv, preţul a crescut, pe piaţa secundară. Domnia sa a apreciat că preţul din piaţă (n.r. vineri dimineaţă) este unul corect.

Rareş Nilaş consideră un succes şi faptul că o companie din sectorul producţiei energiei nucleare s-a putut finanţa prin intermediul pieţei de capital: "Am arătat că o companie dintr-un sector dificil, din domeniul energiei nucleare, se poate finanţa de pe bursă". Domnul Nilaş s-a arărat încrezător că şi oferta publică "AdePlast", aflată în derulare, se va încheia cu succes, aceasta fiind prima societate privată, după mult timp, care se finanţează de pe bursă.

Daniela Lulache: "Hidrocentrala de la Tarniţa este un proiect spre care noi suntem dispuşi să ne uităm, dar din perspectiva unui acţionar minoritar"

Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica, a declarat, vineri, că reactoarele trei şi patru de la Cernavodă continuă să fie o prioritate pentru companie.

Domnia sa a mai adăugat: "Din perspectiva bancabilităţii, ca orice alt proiect, trebuie să se îndeplinească anumite criterii. În plus, faţă de criteriile normale, în domeniul energiei nucleare, perioada de construcţie este una îndelungată, acesta fiind un risc pe care băncile nu prea şi-l iau, iar guvernul nu e dispus, momentan, să sprijine proiectul prin garanţii de stat".

Daniela Lulache a mai spus că Nuclearelectrica este interesată de hidrocentrala de la Tarniţa. Domnia sa a declarat: "Hidrocentrala de la Tarniţa este un proiect spre care noi suntem dispuşi să ne uităm, dar din perspectiva unui acţionar minoritar".

Directorul Nuclearelectrica anticipează că SNN va reprezenta unul dintre "blue-chips"-urile Bursei de Valori Bucureşti.

Mihai Chişu: "Numărul investitorilor noi este unul semnificativ"

Mihai Chişu, director Sales & Trading la Swiss Capital, a spus că, la oferta Nuclearelectrica, a subscris un număr mare de investitori noi. "Un rol foarte important l-a avut prezenţa investitorului de retail", potrivit domniei sale. Domnul Chişu a adăugat: "Dintr-o estimare, numărul investitorilor noi este unul semnificativ". Brokerul a dat drept exemplu salariaţii Nuclearelectrica, care au achiziţionat acţiuni ale companiei.

Potrivit lui Mihai Chişu, Nuclearelectrica este o companie eficientă, rentabilă, cu rezultate bune.

Lucian Anghel: "Există fonduri suficiente în piaţa noastră de capital"

Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, a subliniat faptul că există bani în piaţa noastră de capital, care ar putea fi îndreptaţi spre piaţa de capital: "Putem avea speranţă, am reuşit să cumulăm de la retail subscrieri de aproape 50 de milioane de euro, ceea ce dovedeşte că există bani".

Preşedintele BVB a adăugat că, la viitoarele IPO-uri, şi-ar dori ca segmentului de retail să îi fie alocat un pachet mai mare de acţiuni.

Oferta publică Nuclearelectrica s-a derulat la BVB în perioada 9-20 septembrie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Oare austriecii de la ERSTE de ce nu au gandit la fel cu BCR? poate-l intreaba domnul Bestea pe mister Treichel? si dezlegam misterul. 

    1. Sau ne raspunde direct Lucian Anghel, doar vine de la sursa. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb