• Fed-ul a aprobat o majorare a dobânzii cu 0,25 puncte procentuale, prima creştere din decembrie 2018
• Oficialii au anunţat creşteri ale ratei la fiecare dintre cele şase şedinţe rămase din acest an
• Aşteptările privind creşterea economică au fost reduse, iar cele privind inflaţia au urcat puternic
Rezerva Federală a aprobat, ieri, prima majorare a ratei dobânzii de politică monetară după mai bine de trei ani, măsură implementată pentru combaterea inflaţiei dar fară a afecta creşterea economică, scrie CNBC.
După ce a menţinut rata dobânzii de referinţă aproape de zero de la începutul pandemiei Covid-19, Consiliului de Politică Monetară (FOMC) a decis creşterea ratei cu un sfert de punct procentual, adică 25 de puncte de bază. Mişcarea duce rata în intervalul 0,25%-0,5% şi implică creşterea costurilor de finanţare pentru mai multe forme de credite.
Pe lângă ridicarea ratei, Consiliul a stabilit creşteri ale dobânzii la fiecare dintre cele şase reuniuni rămase din acest an, indicând un consens a ratei de 1,9%, până la finele anului, cu un punct procentual mai mare decât cea indicată în decembrie. De asemenea, Consiliul vede încă trei creşteri în 2023, dar niciuna în anul următor. Ultima dată când Fed-ul a crescut rata dobânzii a fost în decembrie 2018.
Tot ieri, oficialii Fed-ului şi-au ajustat perspectivele economice pe mai multe fronturi, indicând o inflaţie mult mai mare decât estimările din decembrie şi o creştere a PIB-ului semnificativ mai lentă. În ceea ce priveşte inflaţia, membrii Consiliului se aşteaptă la o creştere a indicelui preţurilor de consum, fără energie şi alimente, de 4,1% pentru acest an, faţă de estimarea de 2,7% din decembrie 2021. Pentru următorii doi ani, estimările sunt de 2,7% şi 2,3%, urmând ca ulterior indicele să ajungă la 2%.
În ceea ce priveşte PIB-ul, estimarea din decembrie de 4% a fost redusă acum la 2,8%, pe fondul posibilelor implicaţii ale războiului din Ucraina. Pentru anii următori, prognozele au rămas neschimbate. Consiliului se aşteaptă ca, la finele acestui an, rata şomajului să fie de 3,5%, conform CNBC.
Chiar dacă Fed-ul a anunţat majorarea ratei dobânzii de politică monetară şi reducerea aşteptărilor privind creşterea economică, ieri principalii indici din Statele Unite au închis sesiunea de tranzacţionare în creştere.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.03.2022, 11:24)
Evident, la inflatie 10% in America, pui dobanda de politica monetara la 0.25%.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.03.2022, 22:05)
Inflația reală în America e 20%.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.03.2022, 06:55)
Ar trebui sa o ridice la 10 %. Inflația este de minim 20%.