După noi, pustiul

Acesta pare să fie crezul care-i uneşte pe oamenii politici ai României, dincolo de aliniamente doctrinare, programe şi partide. Prin grija lor, lumea, cu toate problemele ei, a fost îngheţată, ca într-un stop cadru, pentru ca peste noi să se reverse în linişte valul uriaş de noroi al vorbelor de ocară, ameninţărilor şi suduielilor regizate de specialişti ai "comunicării" electorale. E aproape imposibil să te fereşti din calea puhoiului! Oriunde te-ai întoarce şi oriunde te-ai uita, el clocoteşte, te împroşcă, dacă nu te mînjeşte din cap pînă-n picioare. Cui serveşte toată această revărsare publică a umorilor verzi-gălbui de fiere, acest cadril al loviturilor şi contraloviturilor de măciucă? Cine va fi beneficiarul deja degradatului act electoral de la sfîrşitul acestei săptămîni?

Un optimist nereformabil ar spune că noi, cetăţenii României, suntem beneficiarii actului de la 19 mai. Ca urmare a rezultatelor ieşite din urne, perioada de fragilitate instituţională va lua sfîrşit. Democraţia va reveni în matcă. Într-un fel sau altul, vom şti dacă rămînem cu acelaşi Preşedinte, sau va trebui să alegem altul. Şi cu asta, basta! Mai mult, va spune "Jaques optimistul", perioada de confruntare pe viaţă şi pe moarte dintre partidele ad hoc, Pro şi Contra Băsescu, a scos la iveală tot felul de matrapazlîncuri ale puterii, de care poate, altfel, n-am fi ştiut niciodată. Ba nişte arhive dosite şi "retratate politic", pe la Ministerul Justiţiei, în timpul mandatului Macovei, ba o privatizare cu cîntec şi reflexe de aluminiu, ba umbra Kremlinului profilată pe culoarele guvernamentale, ba înţelegeri şi alianţe la ceas tîrziu de noapte între "duşmani" politici juraţi şi alte "daraveli de clopotniţă", vorba maestrului şi mereu inepuizabilului Caragiale. Una peste alta, ai putea spune, chiar, că democraţia a cîştigat. Doar cu asemenea cutremure, care scot la iveală dedesubturile insalubre ale politicii noastre, mai putem spera să evităm reinstaurarea liniştii lugubre a ordinii regizate de un partid-stat atotputernic, oricare ar fi culoarea lui politică şi oricare liderii săi.

Chiar dacă, de dragul dialogului filosofic, trebuie să acceptăm acest argument, "Jaques fatalistul", vărul celebru al personajului meu de ocazie, va reveni implacabil cu argumetele lui. Şi restul? Cum rămîne, spre exemplu, cu faptul că, odată întors la Cotroceni, Preşedintele reconfirmat o va lua din nou de la capăt, ba chiar va şi mai mult decît a fost demolatorul de serviciu al guvernului Tăriceanu! Dacă cei 322 de parlamentari nu vor fi dornici să facă penitenţă, să parcurgă în genunchi drumul pînă la Canossa, altfel scurt, dintre Parlament şi Palatul Cotroceni, pentru a cere iertare? Dacă, aţîţate cum sunt de competiţia acerbă pentru putere dintre cercurile de interese reprezentate astăzi la cel mai înalt nivel al guvernării, serviciile de informaţii vor declanşa un război total, călcînd în picioare orice reţinere şi orice umbră de respect pentru "controlul democratic" exercitat de instituţii cum ar fi Parlamentul? Va fi democraţia din România mai cîştigată? Nu pare!

Să presupunem, de dragul argumentului, că referendumul de la 19 mai va linişti apele în sferele guvernării, deşi este clar că nu acesta va fi rezultatul, ci dimpotrivă. Cum rămîne cu restul problemelor pe care noi cetăţenii Romîniei le-am fi vrut de mult rezolvate? Cum rămîne, de exemplu cu deciziile ruinătoare ale autorităţilor primăriei Bucureştilor şi efectul lor asupra bugetelor şi a vieţilor noastre de simpli cetăţeni. Cînd şi cu ce prilej îl vom putea întreba pe Primarul Capitalei cine i-a dat mandat să blocheze oraşul, declanşînd fără nici o noimă lucrări utile, mai puţin utile şi inutile de miliarde de euro, doar pentru că are de cheltuit un buget şi nu-l poate lăsa pe seama "urmaşilor" săi. Şi cum se face că între toate planurile măreţe de care s-a apucat fără nici o noimă, nu se regăseşte niciunul care are de a face cu problemele reale ale urbei: poluare, infrastructură degradată, servicii publice şi spaţii culturale inexistente sau în curs de rapidă dispariţie?

Dacă nu sunteţi interesaţi de problemele Capitalei, e privilegiul dumneavoastră! Vă pot oferi o altă agendă care se conturează dramatic la orizont. România anului 2007 va fi supusă unor condiţii de mediu severe, capabile să declanşeze grave crize economice şi sociale. Seceta şi canicula anului în curs vor avea efecte care nu pot fi alocate spre rezolvare Ministerului Agriculturii. De altminteri, Ministrul de resort a recurs deja la o soluţie deconcertantă, propunîndu-ne să-l petiţionăm pe Cel de Sus cu rugăciuni pentru ploaie. Are cumva Guvernul, ori Preşedintele ales, suspendat şi foarte probabil reales, şi alte soluţii, mai practice, pentru a limita proporţiile şi consecinţele dezastrului care se anunţă, sau ne vom scufunda într-un alt val de promisiuni electorale, după ce nenorocirea va fi făcut ravagii? Dacă nici problemele eco-sociale nu sunt prioritatea dumneavoastră, aş putea să vă amintesc de bătaia de joc şi jaful din resurse publice practicat în jurul unei alte teme importante a guvernării: "România are nevoie de autostrăzi". Fiecare ministru inaugurează de cîte trei patru ori pe trimestru ceva, dar după 16 ani nu avem nici 1 Km de autostradă! Cîţi bani s-au dus pe apa sîmbetei între timp, vă las pe dumneavoastră să calculaţi, iar dacă nu ştiţi cum şi de unde să adunaţi, faceţi doar suma preţurilor maşinilor de lux, al vilelor şi intrărilor în conturile interne şi externe, cu care defilează "prinţişorii asfaltului", din România, şi "elita politică" care i-a inventat, cultivat şi folosit, reciproc avantajos. Dacă nu v-aţi plictisit încă, aş putea adăuga pe listă probleme de acelaşi grad de "complexitate" la care nu există nici un răspuns eficient, din partea guvernării, dar care datorită "perisabilităţii informaţiei", nu mai sunt de actualitate: starea sistemului de sănătate, de asigurări sociale, degradarea accelerată a sistemului educaţional, migraţia forţei de muncă, necalificate şi supercalificate spre alte state europene, incapacitatea politică de a soluţia problemele internaţionale dificile ale României, de la relaţiile cu vecinii, la cele din cadrul Uniunii Europene şi cu mariile puteri extra-europene.

Corpul social al României pare a fi în grav dezechilibru, bolnav, aş zice. Altfel nu se poate explica de în atîţia ani a produs o clasă politică care se comportă ca un stol imens de lăcuste, pîjolind totul şi distrugînd baza însăşi de existenţă a societăţii.