E CU NOROC A TREIA ÎNCERCARE? Un fost adjunct al Băncii Româneşti, propus pentru conducerea EximBank

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 aprilie 2014

Un fost adjunct al Băncii Româneşti, propus pentru conducerea EximBank

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a nominalizat-o pe Crina Cosma, fost director general adjunct şi consilier al directorului general al Băncii Româneşti, pentru cea de-a doua poziţie de vicepreşedinte al EximBank, au anunţat reprezentanţii instituţiei de credit controlată de stat.

Cealaltă poziţie de vicepreşedinte al EximBank este deţinută de Paul lchim, aflat în această funcţie din martie 2009.

Preşedintele EximBank, Traian Halalai, a fost, la rândul său, director general adjunct la Banca Românească, înainte să preia conducerea băncii.

Cea de-a doua poziţie de vicepreşedinte al instituţiei de credit este vacantă din august 2012, după ce Banca Naţională a României (BNR) a respins doi candidaţi propuşi de MFP, ambii susţinuţi de PNL.

Primul pe lista respinşilor a fost Mihai Mandreş, fost dealer-şef pe piaţa valutară la ING Bank, nu a primit aprobarea Băncii Centrale pe motiv că nu avea experienţa necesară pentru a ocupa această funcţie.

Acesta a fost, însă, desemnat reprezentant al Finanţelor în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) CEC Bank, iar în luna ianuarie a acestui an a fost numit secretar de stat în cadrul ministerului, preluând poziţia lăsată liberă de Claudiu Doltu, care a plecat la Banca Mondială. A părăsit MFP după mai puţin de două luni, în urma ruperii USL şi ieşirii PNL de la guvernare.

Mihai Mandreş a fondat clubul The Bankers din Centrul Vechi al Capitalei, alături de Sergiu Diaconu, dar la finele lui 2012 a cesionat acţiunile firmei care deţine localul către Vasile-Ioan Pop.

Următorul pe lista refuzaţilor de BNR a fost Carmen Radu, fost preşedinte al EximBank în timpul guvernului condus de Călin Popescu -Tăriceanu. Anterior, ocupase diferite funcţii în cadrul MFP.

Oficial, Carmen Radu a renunţat la funcţie invocând "raţiuni personale".

Neoficial, însă, motivul constă în lipsa unui accept din partea BNR.

Acum, Finanţele au "scos la înaintare" un bancher cu o experienţă în domeniu de peste 16 ani. De altfel, şi comunicatul EximBank subliniază vasta sa experienţă bancară.

Crina Cosma are 63 ani şi a lucrat, de-a lungul timpului, la Alpha Bank (1998 - 2003), Bancpost (2003 - 2007) şi Banca Românească (2007 - 2013).

La Bancpost a fost director general Sector Operaţiuni şi Suport şi Director General Adjunct.

În cadrul Băncii Româneşti a ocupat funcţiile de director general adjunct şi, apoi, consilier al directorului general. În perioada 2009 - 2010, a asigurat interimatul la conducerea instituţiei de credit, după plecarea lui Andreas Maragkoudakis, în iunie 2009, şi până la numirea şi autorizarea lui Marinis Stratopoulos ca noul CEO, în septembrie 2010.

Cu un astfel de CV, şansele Crinei Cosma să treacă de evaluarea BNR par semnificativ mai mari decât ale candidaţilor precedenţi.

Banca Centrală are criterii de autorizare foarte stricte pentru persoanele propuse să facă parte din conducerile băncilor din ţara noastră, respingând un număr substanţial de candidaturi.

Dintre aceste cazuri, menţionăm că, în urmă cu doi ani, BNR l-a respins pe Alexandre Maymat, care ar fi urmat să devină noul director general al BRD, iar anul acesta a refuzat preluarea conducerii Intesa Sanapolo Bank de Enzo Pellegrino, unul dintre directorii adjuncţi ai instituţiei financiare.

În aceste condiţii, influenţa politicului asupra numirilor la cele două bănci de stat, CEC Bank şi EximBank, au fost limitate, chiar mai mult, se pare, decât la companiile cărora li s-a aplicat, până acum, Ordonanţa de Urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, documentul care conţinea prevederile programului "Management privat la companiile de stat", după cum mai este acesta cunoscut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb