"e-Vacanţă" iar în 2008 !

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 4 iulie 2008

Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei lansează a treia ediţie a proiectului "e-Vacanţă", dedicat utilizării inovatoare a Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) în procesul educaţional. Proiectul este deschis şcolilor din cele 255 de localităţi incluse în proiectul Economia bazată pe Cunoaştere (EBC) şi se desfăşoară în perioada 15 iunie - 1 septembrie 2008. Elevii sunt invitaţi să-şi petreacă o parte din vacanţă în mod activ şi creativ, întrecându-se în concursuri, navigând pe Internet, intrând în legătură cu alţi copii şi alte şcoli, transformând o vacanţă obişnuită într-o e-Vacanţă.

"Proiectul Economia bazată pe Cunoaştere se sprijină pe doi piloni: componenta educaţională şi cea adresată mediului de afaceri. După ce acum câteva zile am lansat Programul de Finanţare Nerambursabilă "e-Creştere", adresat întreprinzătorilor, iată că a venit şi momentul copiilor, pentru că, de câteva zile, E VACANŢĂ!. Ne amintim cu toţii că în vacanţă ne plăcea să fim provocaţi, să facem lucruri noi, nemaipomenite, pentru ca tradiţionala compunere de la începutul noului an şcolar"Cum mi-am petrecut vacanţa" să nu includă doar timpul petrecut la bunici. O vacanţă în care ai realizat un album foto virtual, ai încercat să faci un site Internet sau te-ai jucat de-a ziaristul, merită povestită! Noi le-am oferit şcolilor din localităţile EBC instrumentele, respectiv calculatoarele şi accesul la Internet, şi în toamnă aşteptăm compunerile..." a declarat domnul Károly Borbély, Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

"Prin ediţiile I şi II din anii 2006 şi 2007, "e-Vacanţă!" a repus în drepturi cultura colaborării dintre elevi şi cadre didactice în activităţi extracurriculare, derulate pe baza mijloacelor IT&C disponibile în şcoală. Natura ludică a proiectului, orientată spre stimularea creativităţii şi a participării cât mai multor elevi, cât şi implicarea membrilor comunităţii şi a personalului Reţelei Electronice a Comunităţii Locale, managerul şi administratorul IT, au făcut posibil un impact pozitiv la nivel local în anii trecuţi, cu şanse reale de multiplicare în anul 2008", a declarat doamna Diana Voicu, director al Unităţii de Management al Proiectului din cadrul MCTI.

Proiectul "e-Vacanţă!" constă în organizarea în cadrul şcolilor a unor activităţi care implică utilizarea TIC, antrenante pentru elevi, realizate în colaborare cu profesorii. Formatul de desfăşurare al acestora a fost transmis şcolilor, care îşi pot alege dintre următoarele "Internet de vacanţă", "Micul scriitor", "Desene pe monitor", "Albumul meu foto", Parteneriat şcolar pentru viitor", "Comunicare pentru Internet", "Micii jurnalişti" şi altele.

Această iniţiativă are ca scop consolidarea deprinderilor de utilizare creativă a computerului, de comunicare, precum şi dezvoltarea de elemente de practică pedagogică modernă. Proiectul se adresează în egală măsură elevilor şi profesorilor, contribuind inclusiv la întărirea capacităţii de coordonare a resurselor şcolii. Proiectul va fi coordonat de directorul unităţii şcolare şi va fi monitorizat de Unitatea de Management al Proiectului EBC şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. În toamnă, şcolile vor transmite către MCTI un raport de proiect, incluzând activităţile derulate şi produsele care ilustrează evoluţia acestora, urmând ca în luna septembrie să se organizeze o expoziţie a celor mai reuşite proiecte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb