Economiile ţărilor dezvoltate sunt "consumate" de firmele zombi

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 28 septembrie 2018

Ilustraţie de Oana B.

Ilustraţie de Oana B.

Călin Rechea

Dobânzile scăzute, uneori negative, promovate de băncile centrale de la declanşarea crizei finan­ciare globale, au avut ca rezultat submina­rea structurii economice din ţările dezvoltate, prin alocarea defectuoasă a resurselor şi reducerea productivităţii.

Această concluzie apare într-un studiu din cadrul ultimului raport trimestrial de la BIS (Bank for International Settlements), care analizează cauzele şi consecinţele creşterii numărului firmelor zombi, acei "morţi vii" care nu îşi pot acoperi costurile de finanţare din profit pentru perioade lungi de timp.

În conferinţa de presă de la prezentarea raportului, Claudio Borio, economistul şef al instituţiei, a amintit turbulenţele de pe pieţele emergente şi a declarat că "situaţia de pe pieţele financiare este fragilă", deoarece "datoriile sunt prea mari". Borio a subliniat ironia situaţiei: "datoriile prea mari au condus la criză, iar acum avem datorii şi mai mari".

Cum s-a ajuns aici este evident. Pornirea tiparniţelor de către marile bănci centrale a forţat reducerea dobânzilor nu doar în ţările dezvoltate, ci şi în economiile emergente, fenomen care a stopat corecţia necesară şi reluarea creşterii economice de pe alte baze.

Acesta este mediul în care s-au înmulţit firmele zombi. Cei doi autori, Ryan Banerjee şi Boris Hofmann, au analizat o bază de date care include 32.000 de companii din 14 ţări dezvoltate şi au observat că numărul firmelor zombi au crescut puternic începând de la sfârşitul anilor "80 (vezi graficul).

Ponderea acestora în numărul total al companiilor analizate a crescut de la 4%, la mijlocul anilor "90, până la 12,5% în 2016, în timp ce probabilitatea companiilor de a rămâne în starea "zombi", după ce au trecut "pragul", a crescut de la circa 55% până la 85%.

Autorii consideră că există o legătură directă între creşterea numărului firmelor care nu îşi pot acoperi costurile de finanţare din profit şi relaxarea condiţiilor financiare, manifestată mai ales prin reducerea dobânzilor de către băncile centrale.

Menţinerea artificială în viaţă a firmelor zombi are efecte deosebit de negative la nivelul economiilor naţionale, în condiţiile în care productivitatea lor este scăzută şi intră în competiţie directă cu firmele sănătoase din punct de vedere al atragerii investiţiilor şi forţei de muncă.

Cei doi autori citează mai multe lucrări conform cărora "o cauză principală a creşterii numărului firmelor zombi este refinanţarea permanentă a creditelor acordate de bănci fragile, care evită să accepte pierderile generate de o eventuală dispariţie a acestor firme".

Într-un studiu din 2017, "The Walking Dead? Zombie Firms and Productivity Performance in OECD Countries", citat în raportul BIS, autorii mai arată că, pe lângă problemele create firmelor sănătoase deja existente, "firmele zombi creează bariere de intrare pe piaţă pentru firmele noi şi le împiedică dezvoltarea ulterioară".

O altă analiză, "Whatever it takes: The Real Effects of Unconventional Monetary Policy", arată că promisiunea lui Mario Draghi din vara anului 2012, conform căreia "BCE va face totul pentru salvarea euro", a avut efecte deosebit de negative pentru mediul economic din zona euro.

În opinia autorilor, "recapitalizarea băncilor nu a avut un efect direct asupra creşterii economice", deoarece "o mare parte a creditelor noi a fost direcţionată către firme de calitate scăzută, care aveau deja relaţii de creditare cu instituţiile financiare". Rezultatul a fost "lipsa oricărui impact pozitiv asupra economiei reale în ceea ce priveşte angajarea forţei de muncă sau a investiţiilor".

Problema firmelor zombi este deosebit de acută şi la noi. Oficialii BNR au tras semnale de alarmă în ultimul an, inclusiv în rapoartele privind stabilitatea financiară, cu privire la numărul mare al firmelor subcapitalizate sau care au capitaluri negative. Din păcate, măsurile administrative propuse nu pot avea efectele dorite, deoarece şi în România firmele zombi sunt tot rezultatul combinaţiei toxice între politica monetară ultrarelaxată a Băncii Naţionale şi politica fiscală incoerentă, o combinaţie care se perpetuează de zeci de ani.

Acest "edificiu" fragil, atât la nivelul economiilor dezvoltate, cât şi al celor emergente, este ameninţat acum de "normalizarea" politicii monetare, tendinţă susţinută de Federal Reserve.

Andy Xie, fostul economist-şef pentru Asia al băncii de investiţii Morgan Stanley, a scris recent în cotidianul South China Morning Post că "atât Statele Unite, cât şi China şi-au construit economiile prin financializare, ignorând problemele cetăţenilor", iar aceasta a condus la creşterea puternică a dezechilibrelor, care nu mai pot fi menţinute la nesfârşit.

Catalizatorul pentru declanşarea procesului de corectare a acestor dezechilibre va fi războiul comercial dintre SUA şi China, după cum susţine Xie, în condiţiile în care "speculaţiile financiare şi corupţia au ajuns să reprezinte normalitatea la nivel global", iar "noi trăim într-o lume în care avuţia este rezultatul furtului".

În opinia economistului chinez, "cu cât mai repede se sfârşeşte această lume, cu atât va fi mai bine", chiar dacă "oamenii vor fi cuprinşi de disperare în faţa haosului", deoarece "va apărea o lume mai bună".

Să fie aceasta doar o speranţă irealizabilă? Se poate, însă alternativa este teribilă.

Pentru Andy Xie, "resetarea" fundamentală a sistemului economic actual, o iluzie susţinută doar de politicile iresponsabile ale băncilor centrale, va conduce la reluarea procesului natural de creştere a eficienţei prin competiţie, iar "în final, atât Statele Unite, cât şi China pot deveni ţări mai bune".

Oare noi vom fi pregătiţi vreodată să ne adaptăm vremurilor care vor veni?

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Foarte bun acest articol. Stie cineva unde s-au dus toti acei bani din Quantitative easing? Ce mecanism de drenare a actionat de nu a aparut inflatie galopanta? O astfel de cantitate de moneda excedentara in piete nu poate fi resorbita prin majorari succesive de doabnda de 0.25% de 3x pe an.

    1. ... banii QE tin zombi in viata ... si se regasesc, in general in prime, bonusuri si salarii ... miliardarii planetari s-au inmultit ca numar si ca avere ... jocul e simplu ... iau un credit si imi cumpar propriile actiuni ... cresc cotatia la bursa si declar profit ... vand actiunile, platesc creditul si incasez diferenta ... pentru asta merit un salariu substantial, o prima si un bonus ... pentru ca iahtul de anul trecut ma cam plictiseste ... mai deschid o sucursala, refinantez vechiul credit cu noua garantie ... si trai neneaca ... acaparez forta de munca de pe piata ... am sabotat si concurenta ... raman numai eu si tot eu dictez piata ... inflatia exista - pe piata produselor de lux ... incearca a studia evolutia preturilor la masini supersport in ultimii 20 de ani ... si la iahturi ;) ...

    Daca se va dovedi, ceea ce este evident pentru toata lumea ca banii (tipariti la imprimanta), din QE, sustin pietele de actiuni, acestea se vor prabusi de drcii le vor lua, pentru ca valoarea la care au ajuns nu are nicio acoperire. Problema e ca aceste actiuni au ajuns la niste baieti care au concentrat bogatia in mainle private ale oligarhilor... Sclavia se adanceste. Eu am inteles mecanismul de spalare de bani... tot ce a intrat prin QE a iesit spre paradisuri firscale prin corporatii. Asa s-a restabilit echilibrul in piata monetara. Astept sa citesc un articol in bursa pe aceasta tema.

    Felicitări. Un articol excepțional care devoaleaza realitatea pe care vor sa o ascundă sforarii internaționali al profitului

    cu orice preț. Nu se poate corecta efectele unei crize ,prin repetarea acelorași greșeli cuantificate de n ori .Rezultatul la aflarea valorii reale ale activelor supraevaluate prin fraude la nivel nemaivazut in asa zisa lume liberă, nu poate nimeni acum sa-l prevadă dar eu anticipez ca o sa fie foarte dureros la nivel planetar. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb