ECONOMISTUL ADRIAN CÂCIU: "Neimplementarea 5G a adus pierderi de 6 miliarde lei la buget, în 2019 şi 2020"

E.O.
Miscellanea / 13 septembrie 2020

"Neimplementarea 5G a adus pierderi de 6 miliarde lei la buget, în 2019 şi 2020"

Câciu: "Europa a pierdut 142 miliarde euro din neimplemnatrea 5G"

"Proiectul nostru de lege referitor la tehnologia 5G încalcă tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, principiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi principiile pieţei unice", consideră economistul

Câciu: "Este vorba de bătălie geopolitică la nivel mondial, nu de risc de securitate"

Bugetul ţării a pierdut câte 3 miliarde lei în fiecare dintre ultimii doi ani, ca urmare a amânării licitaţiei pentru implementarea tehnologiei 5G, a spus, zilele trecute, economistul Adrian Câciu, într-un interviu acordat DC News TV.

Referitor la proiectul în dezbatere ce urmăreştea crearea cadrului legislativ pentru implementarea 5G în România, specialistul a precizat: "Practic, este o dezbatere aparentă, pentru că trebuie să dăm frumos faţă de cei cu care s-a semnat un memorandum, reprezentând un partener strategic al României. Şi amânâm, de fapt, implementarea 5G în România. Am văzut proiectul de lege pus în dezbatere - în primul rând încalcă tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, principiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, principiile pieţei unice. E un proiect care transformă o piaţă liberă, în pixul unui premier. Am văzut acolo nişte aberaţii... Fiecare furnizor de echipamente ajunge să fie autorizat, prin decizia premierului României, după avizul CSAT. Adică ajungem într-o situaţie hilară, din punctul meu de vedere. Deci, comerciantul se duce să ia aviz de la domnul Orban. Este absurd! Vă daţi seama ce înseamnă asta?! E de fapt o barieră incorectă, oricum cade la orice instanţă internaţională, chiar dacă va fi legea în Parlament, dar, până să ajungă la lege, vor fi multe discuţii, dezbateri".

Este vorba despre o lege frână, consideră economistul, apreciind: "Când vorbim de jucătorii din sectorul 5G vorbim despre o piaţă rarefiată. Există nişte jucători chinezi foarte buni, nişte jucători suedezi şi americanii sunt în situaţia inversă a Rusiei de la Al doilea Război Mondial. Atunci, americanii aveau bombă atomică, ruşii nu aveau bombă atomică şi pentru ca ruşii să întârzie expansiunea americană după acea pace, au făcut tot felul de jocuri pentru a tergiversa situaţia şi pentru a reuşi să îşi facă bombă atomică. Aşa este şi acum cu tehnologia 5G. Este un joc în care România a intrat şi nu cred că a intrat foarte bine pregătită. Aici este vorba de bătălie geopolitică la nivel mondial, nu de risc de securitate. Toată această întârziere de doi ani ne-o plăteşte cineva? Sunt 6 miliarde lei pierduţi în 2019 şi 2020, iar anul viitor vor mai fi 3 miliarde! Pierdem avantaj competitiv. Digitalizarea este epoca 2020-2030. Cine pierde trenul acesta se întoarce în epoca de piatră, a ieşit din economia globală".

Adrian Câciu susţine că încă nu sunt făcute cărţile, explicând: "Urmează şi alegerile din SUA. De asemenea, influenţa Chinei a crescut foarte mult în această perioadă - nu a avut în toată istoria ei o aşa influenţă pe bursă şi companii cumpărate ca în ultima vreme. Jocurile din alegerile prezidenţiale din SUA ne vor spune dacă se lasă piaţa liberă sau se tergiversează în continuare. Între timp noi pierdem bani. Şi Europa pierde bani. Europa a pierdut 142 miliarde euro din neimplemnatrea 5G".

Conform specialistului, piaţa de profil din ţara noastră se ridică, acum, la 10 miliarde euro, totalizând 400.000 de locuri de muncă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dupa ce, pana acum, am fost poluati ca blocarea proiectelor de extragere a gazelor din Marea Neagra de catre corporatii, a prejudiciat Romania de zeci de miliarde de euro, acu a venit momentul lamentarilor de 5G pe aceeasi tema... Pierdem bani de rupem, ca nu instalam antene 5G la fiecare colt de strada.. lucru care, desigur, e o aiureala.

    O sa bubuie Romania de locuri de munca dupa instalarea antenelor 5G de catre corporatii.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb