EDITORIAL Leapşa pe suspendate

După ce au smotocit bine tema reformării guvernului, pînă n-a mai rămas nimic din ea, şi după ce s-au plictisit de "Uite popa, nu e popa", cu antici­patele, ca orice copii răzgîiaţi, politicienii noştri şi-au căutat o jucărie nouă. Au scormonit bine prin lada cu artificii constituţionale şi au dat peste foarte palpitantul joc: leapşa pe suspendate. Trebuie să reamintim că prima rundă a avut loc chiar la începutul mandatului actualei puteri. Atunci, noua majoritate de guvernare, constituită pe ruinele celei care tocmai cîştigase alegerile, a vrut să dea leapşa celor doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului, Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu. Tot felul de ingineri, specialişti fruntaşi în probleme constituţionale, şi-au dat cu presupusul şi au zis că ceea ce trebuie făcut, pentru a scăpa de cei doi înscăunaţi, ar fi să se schimbe regulamentele camerelor. Şi s-au pus temeinic pe lucru. După un semestru de strădanii şi inutile sudori, au renunţat. Şurubelniţa folosită n-a vrut în ruptul capului să se potrivească la şurub. Între timp, Adrian Năstase a luat leapşa de la propriul partid, după ce Parchetul a scris pe coperţile unor dosare pitoreşti nume de mătuşi şi pictori români. Preşedintele Senatului a rămas pe loc şi prima rundă s-a încheiat. În runda a doua, Preşedintele a vrut să-i dea leapşa Premierului. Acesta, îngheţat pentru un moment de spaimă, şi-a revenit la timp şi s-a cocoţat pe gardul Palatului Victoria sau mai precis pe fotoliul din biroul care-i este rezervat. Degeaba a strigat Preşedintele că i-a dat-o, Călin a zis că nu, că era deja cocoţat şi că, deci, nu se pune! Şi de atunci, pînă în ziua de azi, aşa a rămas, spre marea dezamăgire a Preşedintelui nostru jucător. Dacă a văzut că nu poate să-i dea leapşa direct, a încercat să i-o dea prin apropiaţii lui. I-a tras una ca la bîza lui Patriciu, de era să-l dea grămadă peste "Rompetrol". În replică, Premierul a vrut să-i dea leapşa doamnei Macovei, pe care a pus-o faţă în faţă cu domnul Patriciu, chiar în biroul său. Fata nu s-a lăsat şi l-a reclamat la Cotroceni. Jucînd adesea leapşa la două capete, Preşedintele s-a gîndit că nu-i rău să-l atingă un pic pe Tăriceanu şi la PNL. Aşa că l-a pus pe Stolojan să alerge prin toată ţara şi prin Parlament, să adune de un nou partid liberal. Ceea ce el a şi făcut, pentru că omul e serios, dintr-o bucată, nu se joacă cu leapşa prezidenţială, care, nu-i aşa, nu se discută, ci se execută. Cînd a văzut, şi-a văzut, că nu poate cu nici un chip, Preşedintele a încercat să-i dea leapşa lui Tăriceanu cu mîna doamnei Udrea, chiar pe mîna lui! Aceea cu care scrisese biletul olograf prin care îl "sensibiliza" cu privire la tema Patriciu-Procuratură-"Rompetrol". Ca să nu rămînă mai prejos, Premierul a scos şi el, cu mîna domnului Sereş, un bilet din mînecă, pe care se afla semnătura prezidenţială. Era o scrisorică, una despre energie şi avantaje multilateral repartizate între guvern, economia naţională, şi cei direct implicaţi în tranzacţii şi aprobări speciale. Proporţiile urmau să fie stabilite, ulterior, de cei implicaţi. Văzînd cum s-a aprins jocul şi cît e de palpitant, PSD-ul, care oricum se plictisea pe margine, a zis că n-ar fi tocmai rău momentul să intre şi el în joc, strigînd sus şi tare, pentru cine vrea să-l creadă, că se pune cu leapşa pe Preşedinte şi pe Premier, deodată. Acum, nu-i mai puţin adevărat că, dacă PNL-ul şi PSD-ul ar pune mînă de la mînă, să-i dea o leapşă cu suspendare Preşedintelui, s-ar putea ca acesta să aibă dificultăţi de apărare. Deocamdată, nu prea are de ce să se teamă, pentru că un vot în Parlament ar trebui să fie validat plebiscitar. Ori, de cînd s-a văzut democraţie în România, chiar aşa originală cum e ea, să aduni 9 milioane de voturi este pură utopie. Ca să nu se plictisească, Preşedintele şi Premierul încearcă, între timp, să-şi dea leapşa unul altuia, ba cu legile securităţii naţionale, ba cu legea referendumului, ba cu serviciile de informaţii, ba cu Bodu, mă rog, cu tot ceea ce le cade în mînă.

După cum bine este ştiut, leapşa este un joc captivant. Îl poţi juca zi de vară pînă-n seară, că tot nu te plictiseşti. Poate cel mult să oboseşti, ori să te cheme mama la lecţii. Ceea ce, mă gîndesc, am putea să facem şi noi cu politicienii pe care i-am creat. Să-i chemăm să-şi facă lecţiile! Să mai pună şi ei mîna pe o carte, nu doar pe afaceri grase cu banii statului. Să mai citească şi altceva decît gazetele în care îşi oglindesc orgoliile, poate o carte de economie, ori una de teoria şi practica guvernării, ori poate una de etică. Ori să scrie ceva, de exemplu o compunere: "Cu ce s-au ales cetăţenii ţării după doi ani în care noi ne-am lăfăit în jilţurile puterii". Cine ştie, poate că, dacă îi punem să-şi facă temele, n-or mai rămîne repetenţi şi anul aces­ta, ca Domnul Goe!