EDITORIAL Repetenţi la Constituţie

Viaţa politică, de la noi, nu face altceva decît să treacă în revistă toate posibilităţile de aberaţie lăsate să circule libere printre cuvintele unei Constituţii, făcută mai mult pentru a satisface setea de glorie a autorilor şi nevoia de putere a liderilor, decît raţionalitatea şi eficacitatea sistemului de ges­tiune a autorităţii, într-un regim democratic stabil, capabil să garanteze libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi supremaţia legii în funcţionarea instituţiilor puterii. Am ajuns în punctul în care nodul complicaţiilor constituţionale nu va mai putea fi desfăcut, lăsînd posibilitatea gestului abrupt şi teribilist al tăierii cu sabia.

Problemele de dinamică politică aproape că nu au nicio soluţie la nivelul Constituţiei. Conţinutul politic şi cel constituţional ale mandatului parlamentar, ale investiturii guvernului, ale exercitării autorităţii de către principalele instituţii ale sistemului nostru democratic sunt flotante, putînd ajunge în totală şi persistentă contradicţie. Exact cum este cazul acum.

Logica naturală a instituirii cu autoritate a instituţiilor guvernării este liniară şi fără echivoc: electoratul îşi exprimă opţiunea, concretizată într-o compoziţie dată a reprezentării parlamentare a partidelor. Dacă nu există un partid care să aibă singur majoritatea, Preşedintele este mandatat să consulte partidele pentru a explora posibilităţile de alianţă sau sprijin politic pentru formarea unei majorităţi parlamentare, care să susţină un guvern. După ultimele alegeri, această majoritate s-a format din reprezentanţii Alianţei DA (PNL-PD), UDMR şi PC. Aici a avut loc prima încălcare majoră a principiilor constituţionale: un partid care a acces în Parlament pe liste comune cu PSD-ul a dat cu tifla opţiunii electoratului şi a intrat în alianţă parlamentară şi de guvernare cu proprii săi adversari politici. O manevră care încalcă flagrant principiul investiturii politice a mandatului parlamentar. Guvernul a primit investitura insolitei majorităţi parlamentare, astfel constituite, călcînd în picioare mandatul politic dat de alegători. A urmat ieşirea de la guvernare a Partiului Conservator. În mod normal, atît Preşedintele, cît şi Parlamentul, ar fi trebuit să constate că formula politică investită cu autoritatea formării guvernului nu mai are o majoritate parlamentară constituită. Se impunea ca Premierul să ceară Parlamentului un vot de încredere pentru formula restrînsă în care dorea să-şi continue guvernarea, PNL-PD. Nu l-a făcut şi aici a fost a doua oară siluită logica politică a mandatului de guvernare. S-a ajuns şi în punctul rupturii politice dintre PNL şi PD. De data aceas­ta, Premierul nu a mai putut ocoli votul de încredere. Întrebarea rămîne, însă: este el îndreptăţit, constituţional, să ceară acest vot în condiţiile în care guvernul său nu mai este constituit pe structura Alianţei DA? Într-o formulă firească constituţional, premierul ar fi trebuit să-şi depună mandatul, lăsînd Preşedintelui posibilitatea să exploreze noua situaţie şi să decidă asupra urmării: dacă constată că Premierul demisionar are posibilitatea să formeze un cabinet susţinut de o majoritate parlamentară, atunci să-i dea aceas­tă posibilitate - vezi recentul caz al guvernului Prodi 2, în Italia; să constate dacă este posibilă orice altă majoritate care să susţină un guvern, iar apoi să desemneze un alt premier care să încerce obţinerea votului de investitură pe această nouă majoritate, iar dacă nu, să declanşeze procedurile alegerilor anticipate. Premierul a scurtcircuitat traseul, nu şi-a depus mandatul şi s-a adresat direct Parlamentului cu cererea de investitură pentru un nou guvern. Pe ce bază politică, se ştie, primind sprijinul celui mai mare partid de opoziţie - PSD. Pe ce bază constituţională, nu este deloc clar. Curios, dar semnificativ pentru modul incoerent şi inconştient în care sunt tratate problemele constituţionale majore, este că nimeni din conducerea Parlamentului nu şi-a pus această întrebare, nici măcar "academic"! Parlamentul s-a repezit, în schimb, să audieze candidaţii ministeriali şi să programeze şedinţa votului de investitură a noului cabinet! De data aceasta nu doar Premierul, ci şi Parlamentul s-a aşezat alături cu Constituţia. Dacă nu voia să decidă singur, Parlamentul ar fi putut, cel puţin, să facă gestul simbolic al consultării Curţii Constituţionale. Nici Preşedintele nu a făcut-o, deşi are datoria şi responsabilitatea de "garant al Constituţiei". În mod evident, în acest caz, Preşedintele nu şi-a îndeplinit obligaţiile constituţionale.

Care sunt consecinţele?

Dacă votul de investitură pentru noul Guvern va fi dat de Parlament, România va avea un guvern a cărui autoritate legală de funcţionare va putea fi contestată în justiţie, nu doar de "partidele refuzate", cum este cazul PD, cît, mai ales, de cetăţeni. Presupuneţi că această contestare nu va fi făcută acum, imediat, ci după cîteva luni, sau chiar după ce acest guvern va epuiza restul de mandat parlamentar rămas, mai bine de un an! Care sunt consecinţele unei hotărî­ri în justiţie care va constata nulitatea constituţională a constituirii acestui guvern, chiar dacă a primit votul unei majorităţi parlamentare? Toate actele şi deciziile, interne şi internaţionale, ca şi efectele pe care le-au produs vor fi de drept, nule! Cine va răspunde pentru pagubele produse, de la cine le vom recupera, cum se vor putea recupera vreodată prejudiciile politice, mai ales cele în plan internaţional? Cum va arăta România peste doi ani, cînd guvernele lumii vor afla că reprezentanţii noştri, cu care au stat la masă, au fost de drept nişte impostori, iar votul lor, numărat în diferite instanţe de decizie, este de drept nul ??!!

Dacă Premierul, Preşedintele şi chiar înalţii reprezentanţi din conducerea Parlamentului îşi pot permite să fie corijenţi sau chiar repetenţi la Constituţie, este cazul ca instanţa juridică investită cu autoritatea de a veghea la respectarea ei să intervină înainte ca răul să se producă şi să-şi difuzeze consecinţele. Cineva trebuie să spună politicienilor că nu se pot juca cu Legea Fundamentală, cînd este vorba despre Guvernare şi să-i oprească din sarabanda de încălcări ale Constituţiei. Iar, dacă Constituţia este imprecisă sau ambiguă, dacă lasă prea multe locuri goale în interpretare, tocmai în aceste momente critice, Curtea Constituţională trebuie să intervină pentru a menţine autoritatea principiilor fundamentale ale regimului democratic.

Chiar nu se gîndeşte nimeni, serios, la dezastrul în care ne prăvălim?