EDITORIAL Vorbe de clacă

În tradiţia satului româ­nesc, vremea de iarnă era singura disponibilă pentru reuniuni sociale indoor! Înainte de ceaiul de la ora cinci, preference, rummy, pinacle, iams, canasta sau whist, înainte să se fi inventat DVD-ul şi DVx-urile, home-cinema cu plasmă şi dolby-sound-systems-all-around, sătenii noştri se adunau la casa unuia sau altuia dintre ei pentru "serate culturale" şi forme ad-hoc de ajutor reciproc. Se duceau la clacă. Un fel de muncă neplătită în folosul cas­nic al celui care-şi punea odăile la dispoziţie pentru reuniune. De regulă, om mai cu dare de mînă, care voia să-şi arate acareturile şi belşugul, să-i mai crească oleacă cota în sondajele de popularitate şi "statutul preferenţial" în cadrul comunităţii. Femeile scărmănau ori mai torceau o lînă, împungeau cu acu" la înfloriturile de straie de zile mari, mai împleteau, în timp ce tinerii îşi găseau de lucru pe lîngă fetele pe care le peţeau, ori doar aveau de gînd să o facă. Se spuneau snoave, poveşti, se bîrfea pe seama celor ce nu erau de faţă, se bea vin, cu măsură, şi se mîncau alune de pădure, ori miez de nuci, uneori poame şi stafide, porumb copt pe plită, ori o plăcintă rece pregătită de cu zori de fata cea harnică a gazdei. Se spuneau vrute şi nevrute...! Vorbe de clacă, maică! cum spunea bunica, Dumnezeu să o ţină în Sînul lui Avraam.

Imaginea aceasta, idilico-păşunistă, mi-a venit în minte încercînd să înţeleg ceva din dezmorţeala post-bahică şi post-integrare a politicii româneşti.

Alegeri anticipate, zice cineva, dar cimilitura asta este demult dezlegată. Toată lumea ştie că alegeri anticipate nu vrea nimeni să facă, chiar dacă motivele sunt atît de diferite, în taberele noastre politice. Rău cu rău, dar mai rău fără rău pare să fie înţelepciunea de care s-au pătruns definitiv şi deputaţii şi senatorii şi miniştrii şi secretarii de stat şi directorii de regii ori agenţii ale statului şi toţi cei care trag din greu să-şi rotunjească afacerile şi conturile, pe seama pîrdalnicei de "foncţii" în care i-a pus Partidul, dar pentru care-i plăteşte gras Statul. După cum bine zice sloganul electoral al Preşedintelui nos­tru, Nici iarna nu-i ca vara şi, agăugăm noi, nici Dîmboviţa nu prea seamănă cu Tamisa, singurul loc din lume unde alegerile anticipate sunt jucate de guvern, cînd şi cum vrea el, pentru a specula creşterea de sprijin electoral pe parcursul mandatului, ori pentru a împiedica o prea mare pierdere de viteză, dacă o contra-ofensivă a opoziţiei se anunţă periculoasă. La urma urmei, la ce să dai vrabia din mînă pe cioara de pe gard, mai ales cînd operaţia aceasta de schimb cos­tă o groază de bani şi bătaie de cap, pentru toată lumea. O să avem alegeri, dar numai pentru Parlamentul Euro­pean. Aşa, ca un test. Unul cît se poate de binevenit. Or fi partidele noastre leşinate după sondaje de opinie şi mai ales după jocul cifrelor care pot fi umflate cum vrea "jupînul" care a plătit muzica, dar nici nu le putem bănui de prea multă inocenţă. Toată lumea ştie că una e în sondaje şi alta în urne. Tocmai pentru că-i place atît de mult vinul ghiurghiuliu, politicianul român nu se îmbată niciodată cu apă rece.

Remanierea guvernului, zice altul, dintr-un colţ! Ba bine că nu, poate la Sfîntul Aşteaptă, că Vasile şi Ion au trecut deja! Mi-aduc şi acum aminte cît de serios părea Premierul nostru cînd le cerea miniştrilor să reducă cu o treime posturile de conducere din structurile lor, ameninţînd încruntat că dacă nu o fac ei, o s-o facă el, fără să-i mai întrebe!!! Între timp, nimeni nu mai ştie cîte ramuri, rămurele şi rămurici mai are stufosul Pom Guvernamental, încărcat de jucării şi daruri 365 de zile pe an, pentru cei care s-au căţărat la timp în el, nu doar două săptămîni cît ţine pentru noi ceilalţi, muritorii de rînd, bradul sărbătorilor de iarnă. Asta, ca să nu mai vorbim de ceea ce spuneau corifeii actualei administraţii des­pre inacceptabilul dezmăţ birocratic al fostei puteri, înainte de a da de gustul dulce al mierii de pe clanţele uşilor guvernamentale. De ce are România ministere cît două ţări papuaşe la un loc şi de trei ori mai mulţi miniştri decît ministere, în condiţiile în care administraţia centrală este practic duplicată de 42 de ori, la nivelul fiecărui judeţ, de "instituţiile descentralizate" şi de cele ale autorităţilor locale, doar clarvăzătoarea Omida ne-ar putea spune. Pentru res­ponsabilii guvernamentali, misterul rămîne insondabil. Culmea ridicolului, PSD s-a trezit să reproşeze actualului guvern conceptul pe care l-a lăsat moştenire şi pe care actuala putere l-a preluat, avînd grijă să-l facă încă şi mai mult decît a fost. C-aşa joacă pe la noi, iac-aşa, doi cîte doi! Încurcătura este mare şi pentru că ceea ce părea mutarea cîştigătoare pentru PD, inventarea PLD, acum se întoarce ca un bumerang asupra-i. Nici vorbă nu poate fi de intrarea la guvernare a noii construcţii, zice după ce s-a mai trezit din "beatitudinea integrării" domnul Boc. Adică pe locul cui să intre? Al nostru, nici vorbă! Al PNL-iştilor, nici atît, peste poa­te, cîtă vreme e nevoie şi de semnătura lui Tăriceanu. Atunci, e simplu, să nu intre!!! Iar dacă nu intră şi nici anticipate nu sunt, ce mai chichirez gîlceava? Şi cît va putea sta în picioare şandramaua, alimentată artificial doar cu promisiuni? Promisiuni, care la prima încercare au fost deja uitate! Moşul a venit la grădiniţa politică a lui Stolojan cu traista aproape goală şi dacă mă întrebaţi pe mine, Semne bune anul n-are!!! Ia mai mînaţi măi.....!

În sfîrşit, vorbe de clacă strigă şi PSD-ul, care atacă puterea tare, cu bulgări moi de zăpadă, dîndu-se ghiduş pe derdeluş, uitînd că nici ghete cu patine n-are în picioare şi nici sanie nu şi-a făcut de astă vară. Pînă s-or trezi, parcă văd că vine vara, iar cînd toată lumea o să iasă la plajă, ei or să se dea cu schiurile pe asfalt, mirîndu-se că nu alunecă prea tare. PRM-ul ne spune poves­tea cu grupul parlamentar al naţionaliştilor europeni, care, dacă va fi făcut, va avea tot atî­ta impact politic intern, cît schimbarea numelui străzii mele din Traian în Consiliul Europei. În rest, oficial, ne merge bine, chiar dacă dintr-o simplă trăsătură de condei, în ultimele zile ale exerciţiului bugetar 2006, excedentul anunţat s-a dat de trei ori peste cap şi s-a făcut de două ori mai mare, dar sub formă de deficit!

Vorbe de clacă...maică!