Eduard Hellvig îşi doreşte un SRI "mai transparent" şi "o acţiune mai prezentă în diplomaţia publică"

Politică / 24 mai 2015

Eduard Hellvig îşi doreşte un SRI "mai transparent" şi "o acţiune mai prezentă în diplomaţia publică"

George Maior: "Pentru o astfel de instituţie, comunicarea e importantă"

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a declarat, sâmbătă, la lansarea volumului "25 de ani. Monografia SRI, 1990-2015" la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, că, la monografia de 30 de ani a instituţiei, şi-ar dori un SRI "mai transparent, o acţiune mai prezentă în diplomaţia publică, dar mai puţin controversat".

"Vă spun ce mi-aş dori în perioada următoare de la SRI şi ce aş vrea să găsesc, poate, în monografia la 30 de ani. Aş vrea să găsesc un SRI care să fie mai transparent în comunicarea publică, în diplomaţia publică, dar, în aceeaşi măsură, un SRI mai puţin prezent în media, în zona de discuţii în contradictoriu, pentru că asta, în fond şi la urma urmei, nu face decât rău instituţiei (...) Ca atare, îmi doresc un SRI mai transparent, o acţiune mai prezentă în diplomaţia publică, dar mai puţin controversat, la 30 de ani", a spus Hellvig.

El a spus că un alt lucru pe care şi l-ar dori, peste cinci ani, de la SRI, este gradul de performanţă la care să ajungă instituţia.

"SRI este un serviciu care a depăşit cu mult (...) obiectivele pe care şi le propusese. Este un serviciu eficient, performant. Dl. ambasador Maior (fostul director al SRI -n.r.) a spus foarte bine care sunt lucrurile cu care se ocupă acest serviciu şi cine sunt beneficiarii, dar, îmi doresc ca la 30 de ani de la aniversare, SRI să fie o instituţie aşa cum este astăzi, o instituţie care să fie respectată, o instituţie fanion(...)", a arătat Hellvig.

Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a declarat, sâmbătă, că, pentru o astfel de instituţie, comunicarea e importantă pentru a face diferenţa între un Serviciu în democraţie şi unul dintr-un regim comunist.

"Comunicarea este importantă pentru a arăta diferenţa dintre o instituţie de acest tip în democraţie şi una dintr-un regim comunist şi pentru că era aceasta a internetului, a mediei incisive, critice, inclusiv în raport faţă de aceste instituţii fac necesară comunicarea pentru a legitima activitatea unei asemenea organizaţii", a declarat Maior la lansarea Monografiei SRI.

"Ideea de a ieşi mai mult în planul comuncării pentru SRI mi-a venit mai pregnant după ce am citit un editorial al lui Cristoiu din 2007 la primul meu bilanţ de atunci cu participarea preşedintelui de atunci. Domnul Cristoiu scria atunci - Băsescu, la bilanţul securităţii. Într-adevăr acel mesaj m-a marcat şi pe mine şi pe colegii mei de atunci foarte mult", a mai spus George Maior.

"De atunci a început un program lent, meticulos, anevoios de încercare de comunciare mai bună pentru un serviciu secret care după părerea mea a avut succes şi azi este într-un punct culminant prin publicarea acestei monografii", a mai punctat fostul şef SRI.

La lansare au mai fost prezenţi, printre alţii, Iulian Vlad - fostul Şef al Departamentului Securităţii Statului înainte de 1989, fostul director al SRI, Virgil Măgureanu şi Florian Coldea - director adjunct al Serviciului Român de Informaţii, Remus Pricopie, Augustin Buzura, Vasile Dâncu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Eduard Hellvig a spus cea mai buna gluma...SRI transparent, adica integrat peste tot dar fara sa fie descoperit. Rugam pe sereistii de servici care citesc sau scriu pe aici sa-i transmita lui Hellvig ca va fi acceptat in Grupul Divertis.Si daca a fost si la marsul homo va fi chiar presedinte de scenarii hazlii !!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6036
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3117
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9767
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.0257

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb